URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 13 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Septembrie 2024, 14:00

Parchetul Oradea a renunţat la ancheta pornită de la conversaţia picantă purtată de un apropiat al episcopului Sofronie cu un presupus amorez. Preotul regizor Ciprian Mega: „Voi contesta”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parchetul Oradea a renunţat la urmărirea penală în dosarul pornit de la conversaţia picantă dintre un apropiat al episcopului Sofronie Drincec şi un presupus amorez din Justiție. Învinuit pentru violarea vieţii private, preotul – regizor Ciprian Mega cere continuarea cercetărilor „pentru a se stabili motivele reale pentru care polițistul și procurorul mi-au dat calitate de suspect într-un dosar bazat pe o infracțiune care nu există”...

Discuţii picante

Ancheta, despre care BIHOREANUL a relatat pe larg, a pornit ca urmare a unei reclamaţii depuse în 2021 de Andi Bacter, un apropiat al episcopului ortodox Sofronie Drincec, slujitor într-o biserică cunoscută din Oradea şi consilier eparhial, responsabil, printre altele, în Consiliul Eparhial, cu comunicarea publică.

În plângere, Bacter reclama violarea vieţii private, prin faptul că imagini trucate ale unei discuţii purtate cu un prieten de-al său, fost coleg de facultate, angajat între timp în Justiţia bihoreană, ar fi ajuns la episcopul ortodox Sofronie Drincec.

Aparent, discuţiile erau între doi amorezi, iar imaginile au apărut într-un grup de socializare al preoţilor din Episcopia ortodoxă Oradea. Aşa au ajuns şi la preotul Ciprian Mega, cineast premiat international, care, atunci când a văzut despre ce e vorba, le-a trimis protopopului de Oradea, Simion Goga, pentru a fi transmise episcopului.

Din martor, învinuit

La scurt timp după înregistrarea plângerii penale, Mega a fost audiat în calitate de martor la Poliţia Municipiului Oradea, iar timp de doi ani, despre poveste nu s-a mai auzit nimic. Până vara trecută, în luna august, când atât preotul Ciprian Mega, cât şi protopopul Simion Goga au fost puşi sub urmărire penală pentru violarea vieţii private, în varianta agravată, „prin divulgarea către o altă persoană” a unor discuţii private, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

După ce BIHOREANUL a dezvăluit amănuntele anchetei, fără să facă public numele lui preotului Andi Bacter (foto jos), cel aflat în centrul scandalului privind practicile homosexuale, acesta a avut o primă reacție publică, prin care își dezvăluia identitatea și a respins categoric toate insinuările apărute, subliniind că „homosexualitatea nu are ce căuta în biserică” și că „lucrurile de care sunt acuzat nu le-am făcut nici măcar cu soția mea”.

Cercetările, însă, nu au putut confirma ipoteza lansată de delaţionist, şi anume că discuţiile ar fi fost modificate, ca să pară compromiţătoare mai ales că preotul Andi Bacter nu a prezentat originalul: din contul lui de WhatsApp a fost ştearsă toată discuţia, iar telefonul, după cum a susținut, s-ar fi stricat şi l-ar fi schimbat. Criminaliştii au analizat şi telefoanele învinuiţilor, ale protopopului Goga și ale preotului Mega, stabilind că fotografiile au fost nealterate, adică aşa cum au venit, aşa au fost trimise mai departe. 

Scandal

Ulterior, Mega a venit cu noi declarații, în cadrul unui interviu dat publicației Adevărul, arătând că homosexualitatea în rândul preoţilor ortodocşi "este răspândită la nivelul întregii țări și avem de-a face cu un fenomen, cu o adevărată rețea”. „Din păcate, voi spune ceea ce preoții și foarte mulți credincioși știu, dar oamenii se feresc să vorbească. Homosexualitatea a devenit criteriu de promovare în multe zone din BOR, iar Episcopia Oradiei este un exemplu evident în acest sens”, a declarat Mega (foto).

Afirmaţiile făcute de preotul orădean au fost catalogate drept "mincinoase" şi "fabulații” de Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Oradea. „Escaladarea aberantă a întregii situații este rodul exclusiv al unei minți cu bogată imaginație regizorală, o minte familiarizată cu ficțiunea și tentată de sexualizarea oricărei relații interumane - lucruri ușor vandabile în vremurile noastre amprentate de promiscuitate - la care se adaugă setea de rating a presei de pretutindeni”. Documentul afirma că Mega este un calomniator, iar scopul său ar fi doar de a-și promova noul său film, "21 de rubini”, care a reunit celebrități internaționale precum Mickey Rourke, Anthony Delon, Elisabetta Pellini, şi care îmbină două povești ce se petrec în intervale diferite de timp, ele sugerând corupția din Biserica Ortodoxă, din administrația și justiția din România, precum și influența și interesele puterilor occidentale în România.  

În faţa instanţei

Cert e că săptamâna aceasta, pe 5 septembrie, anchetatorii au dispus o soluţie de renunţare la urmărire penală, atât în cazul protopopului ortodox Simion Goga, cât şi al preotului cineast Ciprian Mega, iar soluţia a fost înaintată Judecătoriei Oradea, pentru confirmare.

Documentul nu a fost transmis, încă, împricinaţilor şi, deci, nu se cunosc argumentele procurorilor, însă deşi soluţia îl avantajează, preotul Mega consideră că decizia corectă ar fi fost clasarea în întregime a acuzaţiilor. Asta pentru că, susţine el, a retransmis discuția scandaloasă către șefi, așa cum îi era în „fișa postului”, asemenea unui „avertizor de integritate”, căci semnala o incompatibilitate, conform canoanelor Bisericii, relaţiile homosexuale în rândul preoţimii fiind interzise.

Va contesta

Preotul-cineast Ciprian Mega este hotărât să conteste soluţia. „Nu am primit nicio înștiințare, dar voi contesta soluţia, chiar dacă, așa cum spuneți, mă avantajează. Eu am convingerea că a fost un dosar instrumentat politic, pentru a intimida orice voce care se pronunță împotriva rețelei homosexuale din BOR”, spune preotul.

În opinia lui, „dosarul acesta vorbește despre legătura dintre ierarhia BOR, Justiție și mediul politic, pe filieră LGBT. De aceea, consider că trebuie continuate cercetările, pentru a se stabili motivele reale pentru care polițistul și procurorul mi-au dat calitate de suspect într-un dosar bazat pe o infracțiune care nu există”, susţine Ciprian Mega, care sugerează că „oamenii legii, plătiți din bani publici, au cedat presiunilor grupării homosexuale din Episcopia Oradiei”.

„E o dorință legitimă ca soluția să fie dată de un judecător, nu de procurorul care mi-a atribuit abuziv calitatea de suspect. Închipuiti-vă, dacă și-au permis să facă asemenea abuzuri în cazul meu, ce presiune pot exercita acești oameni imorali asupra altor preoți, care sunt mai puțin cunoscuți și nu-și pot face vocea auzită”, a mai declarat preotul Ciprian Mega.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON