URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Decembrie 2021, 19:30

Parada brazilor de Crăciun: Elevii unei şcoli din Oradea au transformat deşeurile în bucurie de iarnă (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nelipsit în decorul de Crăciun, bradul poate fi unic nu doar prin decoraţii, ci prin însăşi structura lui.

Elevii Liceului Tehnologic Sanitar Vasile Voiculescu din Oradea şi-au pus imaginaţia la lucru şi au confecţionat brazi din diverse obiecte care altfel ar fi ajuns la gunoi. Rezultatul? Zeci de brăduţi mari şi mici, care mai de care mai ingenios, toţi coloraţi şi, mai ales, nu au produs o pagubă mediului înconjurător!

Ideea a avut-o învăţătoarea Dana Baltsavias (foto), care i-a provocat pe elevi să confecţioneze brazi "eco-friendly", adică prietenoşi cu natura. "Anul trecut am iniţiat acest proiect pentru clasele primare, acum l-am extins la nivelul întregii şcoli şi au fost foarte mulţi doritori", a declarat dascălul pentru BIHOREANUL.

De la cei mai mici la cei mai mari, ajutaţi de fraţi şi surori, de părinţi sau de bunici, elevii au confecţionat acasă brazi alternativi. Fiecare a folosit ce şi-a imaginat că e mai potrivit.

"Au folosit diverse materiale reciclabile: fire textile, capace de plastic, pungi, chiar şi un lanţ de bicicletă sau globuri vechi", a precizat Dana Baltsavias. Mesajul pe care elevii au vrut să-l transmită a fost acelaşi: nu este nevoie să fie sacrificată viaţa pădurii, unde cresc brazi falnici şi puternici, pentru capriciul oamenilor de a simţi mireasma de cetină în casă.

O parte din brazi au fost expuşi la Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai, unde vor putea fi admiraţi până pe 3 ianuarie 2022.

Locul a fost anume ales, pentru că, pe de-o parte, "parada brazilor" face parte din acţiunile cuprinse în proiectul "Biblioteca – Univers al culturii", derulat de şcoală şi coordonat de învăţătoarea Baltsavias.

"Este un proiect care încearcă să menţină o legătură foarte strânsă între şcoală şi bibliotecă. De aceea, o parte din brazi au fost expuşi la bibliotecă, iar elevii sunt îndemnaţi să meargă să-i vadă, dar şi să împrumute o carte", a explicat cadrul didactic.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON