Palat în rahat (FOTO)

Dinspre Gară către centru, clădirea de pe strada Republicii 35 ar putea fi prima mărturie arhitectonică a "oraşului de turtă dulce", cum era alintată, cândva, Oradea Mare. Dar nu-i. De o vreme, e chiar viceversa: imaginea perfectă a degradării.

După Revoluţie, pe imobil a pus ochii un obscur ordin călugăresc catolic, care l-a revendicat cu pretenţia că-i fusese confiscat de comunişti. Deşi realitatea e cu totul alta şi îşi poate dovedi cu acte-beton dreptul de proprietate asupra clădirii, Consiliul Judeţean este ţinut în şah, fiind împiedicat s-o renoveze spre a o folosi. Aşa că, în timp ce nişte funcţionari ai statului, angajaţi la Comisia de retrocedare de la Bucureşti, amână la nesfârşit să constate adevărul, edificiul se surpă pe tăcute. Încet, dar sigur, riscând să devină în curând doar o amintire de album a burgului de altădată.

Ruină ultracentrală

Faţade de pe care urmele de zugrăveală abia îngăduie să-i ghiceşti trecutele culori, cu tencuiala căzută şi ornamentele ce par doar nişte poveri gata să stârnească, odată cu prăvălirea lor, prăbuşirea întregului ansamblu. Înăuntru, săli în mijlocul cărora tronează grămezi de fecale, geamuri şi uşi sparte, calorifere smulse şi duse, mai mult ca sigur, la fier vechi, tavane surpate şi, peste tot, un miros pestilenţial din care abia se mai decelează miasmele unor antibiotice mucegăite de putoarea dejecţiilor care a impregnat până şi zidurile.

Acesta e peisajul dezolant al unei construcţii de care, acum aproape un secol, urbea de pe Criş era mândră: fostul Palat al Finanţelor de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, conceput de faimosul arhitect Rimanoczy Kalman junior şi devenit, în ultimele decenii, sediu al Policlinicii Mari a Spitalului Judeţean.

Culmea este că, deşi ar vrea să-i facă o reparaţie capitală, proprietarul imobilului, Consiliul Judeţean, are mâinile legate: imobilul e revendicat de Ordinul Călugărilor Mizericordieni şi, dacă ar cheltui măcar un singur leu pentru a-i opri distrugerea, şefii instituţiei ar risca să dea mai târziu cu subsemnatul, sub acuza de a fi băgat banii într-o clădire care, poate, nu va mai fi proprietate publică.

Lăcomie de "milostiv"

Controversele cu privire la dreptul de proprietate asupra fostului palat au început în anul 2001 când, din senin, un obscur ordin romano-catolic a emis pretenţii de stăpân asupra ei. Formată dintr-un singur membru, şi anume vicarul Episcopiei Romano-Catolice, Fodor Jozsef (foto), Congregaţia Călugărilor Milostivi a depus în acel an o revendicare la Comisia specială de retrocedare a bunurilor care au aparţinut cultelor religioase, comisie ce funcţionează la Bucureşti. Argumentul? Terenul pe care în 1900 fusese construit palatul i-ar fi aparţinut din secolul al XVIII-lea.

Aparent, dorinţa milostivului Fodor părea îndreptăţită, mai ales că, în cei cinci ani de la depunerea cererii, proprietarul imobilului, Consiliul Judeţean, nu a ridicat nicio obiecţie. Curând, însă, asupra tăcerii CJ avea să se ridice un mare semn de întrebare. În iunie 2003, conducerea Spitalului Judeţean cerea Consiliului să ia cunoştinţă de existenţa a două extrase de carte funciară ce demonstrau netemeinicia revendicării. Cel mai relevant datează din anul 1906 şi atestă că terenul de sub clădire fusese nu al Ordinului Milostivilor, ci intrase, cu opt ani înainte, în proprietatea Statului Maghiar.

Pe limba lor

În ciuda insistenţei cu care conducerea Spitalului înştiinţa CJ că există documente inatacabile conform cărora imobilul nu a aparţinut niciodată călugărilor milostivi, conducerea de atunci a Consiliului, în frunte cu preşedintele Alexandru Kiss (foto), n-a făcut nimic pentru a opri elanul revendicativ.

În urmă cu trei ani, BIHOREANUL a aflat că, dată fiind indiferenţa lui Kiss, şeful de atunci al Corpului de Control al Prefecturii, Ioan Câmpan, şi-a asumat sarcina de a rezolva problema. Câmpan a cercetat Arhivele Statului şi a ajuns la concluzia că, fără dubii, revendicarea era mincinoasă. Constatarea se întemeia, culmea ironiei, exclusiv pe actele administraţiei maghiare, atât din vremea Imperiului Habsburgic, cât şi de după prăbuşirea acestuia. Documentele arată că, în baza unui proiect al arhitectului Rimanoczy Kalman jr, imobilul fusese construit în 1899-1900 ca Palat al Finanţelor la comanda şi în beneficiul Statului Maghiar.

Câmpan a găsit şi extrasul de carte funciară din 1906 ce demonstrează că terenul pe care s-a construit nu mai aparţinea Ordinului Milostivilor, ci devenise proprietatea statului după un proces de expropriere din 1898 "aprobat de către Consiliul Oraşului Oradea cu nr. 365/21388/898 (n.n. - adică în anul 1898), de către Ministerul de Interne al Ungariei cu nr.10018/1899 şi de şeful regional al Ordinului Milostiv cu nr. 21345/898". Anii când Ministerul de Interne maghiar (1899) şi, respectiv, Ordinul Milostiv (1898) au aprobat exproprierea demonstrează chiar şi celor mai rău-voitori că imobilul a fost ridicat pe un teren care deja aparţinea Statului Maghiar. Iar după Marea Unire din 1918, potrivit Tratatului de Pace de la Trianon, încheiat în urma primului război mondial, toate bunurile Statului Maghiar din Transilvania au fost trecute automat, fără a fi nevoie de alte legi ori acte, în proprietatea Regatului Român.

La "dospit"

Cartea Funciară şi arhivele istorice nu sunt, însă, singurele documente ce contrazic orice pretenţie a milostivilor. Mai există, de asemenea, un argument procedural prevăzut în chiar legea actuală ce reglementează retrocedările, aceasta arătând că "sunt considerate abuzive acele preluări de proprietăţi care s-au produs în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989".

Or, nici vorbă ca pretinsele abuzuri împotriva Episcopiei Romano-Catolice ori a Ordinului Milostivilor să fi fost făcute de regimul comunist, de vreme ce clădirea din strada Republicii 35 era a Regatului Român înainte de instaurarea regimului comunist! Aşa că, fie şi numai în baza acestei prevederi, cererea nu trebuia nici măcar să fie înregistrată la Comisia de retrocedare de la Bucureşti.

Şi, totuşi, Comisia nu doar că a luat în considerare pretenţia ordinului călugăresc dar, de atunci, refuză să ia o decizie pentru soluţionarea dosarului. Deşi au trecut deja opt ani, iar proprietarul, Consiliul Judeţean, e nevoit să se înghesuie în Parcul Traian împreună cu Prefectura într-un sediu prea mic, iar pentru unele din structurile aflate în subordinea sa să achite chirie chiar Episcopiei Romano-Catolice!

Pe drumuri

Degradarea fostului palat s-a accelerat mai cu seamă de anul trecut, când Policlinica a fost mutată la Staţionarul II al Spitalului Judeţean, vizavi de magazinul Crişul.

"Vara trecută, după mutarea cabinetelor, clădirea a fost vandalizată de boschetari şi beţivi în numai câteva săptămâni. Din acest motiv a şi trebuit să punem pază, ceea ce pentru instituţie este o cheltuială suplimentară", explică preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle (foto). Aşa se face că, deşi nu foloseşte la nimic, clădirea totuşi costă. Cel puţin 80 de milioane de lei vechi în fiecare lună, cât face plata gardienilor publici puşi să aibă grijă ca în incinta ei să nu mai intre musafirii nepoftiţi.

Numai că, dacă pe hoţi îi mai pot stăvili, paznicii nu pot opri surparea zidurilor. "Deja tavanul a început să cadă la etajul doi al clădirii, iar noi nu putem face nicio reparaţie în condiţiile în care Comisia de retrocedare ar putea decide ca imobilul să fie dat celor care l-au revendicat. Banii investiţi ni s-ar imputa", zice Ţîrle.

Vino mâine

Şeful CJ afirmă că, de când a preluat funcţia, a făcut numeroase demersuri pentru ca membrii Comisiei de la Bucureşti să adopte o soluţie. Atât personal, cât şi prin doi colaboratori apropiaţi, vicepreşedintele Dumitru Voloşeniuc şi consilierul Ioan Câmpan (foto), mutat între timp la Consiliu. "Am trimis Comisiei toate documentele pe care ni le-a cerut ca să ia o decizie în cunoştinţă de cauză, dar de fiecare dată când eu sau colegii am întrebat de ce nu se hotărăşte nimic ni se spunea acelaşi lucru: să aşteptăm", relatează Ţîrle, adăugând că instituţia ar avea nevoie de imobil pentru a nu mai plăti, pentru diversele servicii din subordine, chirii ce depăşesc anual 4,5 miliarde de lei.

Culmea e că, la finele anului 2008, Comisia a comandat şi o expertiză juridică independentă, finalizată în primăvara anului trecut cu aceeaşi concluzie la care ajunsese în 2007 şi fostul consilier al Prefecturii, Ioan Câmpan. "Clădirea din strada Republicii 35, potrivit tuturor documentelor, nu aparţine şi nu a aparţinut niciodată Ordinului Călugăresc al Mizericordienilor", spune textual expertiza.

Fuga de răspundere

Şi, totuşi, nici măcar după expertiză, Comisia tot nu a luat o decizie. "De fiecare dată, Comisia ne-a cerut ba câte un nou act, ba ne-a zis pur şi simplu să mai aşteptăm. Alteori ni se răspundea că membrii sau preşedintele au fost schimbaţi şi că nu s-a putut întruni Comisia. Mai nou, ni se zice pe şleau că nu adoptă o soluţie fiindcă nu vor să fie daţi în judecată. La un moment dat le-am şi zis că oricum vor fi daţi în judecată. Milostivii, dacă ne va fi recunoscut nouă dreptul la proprietate, Consiliul Judeţean dacă imobilul le va fi dat lor", spune Câmpan.

Şi BIHOREANUL a încercat să afle motivul pentru care problema este tărăgănată deja de opt ani, dar în zadar. Telefonic nimeni nu dă nicio explicaţie, iar solicitarea scrisă către nou-botezata Autoritate Naţională pentru Retrocedări, unde conducerea a fost schimbată de două ori în mai puţin de un an, a rămas fără niciun răspuns.

Între timp, la Oradea, în plin centrul oraşului, o clădire monumentală se prăbuşeşte ca o oarecare casă nelocuită. Ca şi când n-ar avea niciun stăpân, fiindcă însuşi o autoritate a statului, cu orice preţ, refuză să-l recunoască...

CINE N-ARE, ARE!
Şi deposedaţi, şi cu banii luaţi

Din vremea în care Consiliul Judeţean era condus de UDMR-istul Alexandru Kiss, instituţia achită Episcopiei Romano-Catolice sume semnificative pentru mai multe structuri din subordine care nu au sedii proprii.

Pentru ansamblul delimitat de Calea Republicii-Bulevardul Magheru-strada Snagovului, Episcopia percepea Spitalului de boli infecţioase, până la mutarea acestuia şi trecerea în subordinea Consiliului Local Oradea, o chirie lunară de 60 milioane de lei, şi continuă să încaseze lunar 80 de milioane pentru aripa unde funcţionează secţiile de Oftalmologie şi ORL ale Spitalului Judeţean. CJ mai plăteşte 150 de milioane pe lună Episcopiei Romano-Catolice, de la care a închiriat un imobil în strada Traian Lalescu.

Comunitatea Evreilor beneficiază şi ea de 100 de milioane de lei lunar pentru că găzduieşte Şcoala specială nr. 3, în strada Cuza Vodă.