Universitatea cea grasă

Când a venit momentul înlocuirii rectorului Teodor Maghiar s-a văzut criza de cadre din uriaşa Universitate orădeană. Bietul Cornel Antal a fost de la început luat în cătare de cei care până atunci se ascundeau între cutele nădragilor Unchiului, acolo unde ştiau ei că trebuie să acţioneze pentru a face carieră.

Noroc că funcţia creează organul şi noul rector, mai de voie, mai de nevoie, a început să restructureze Universitatea grav bolnavă de gigantism. Asta poate şi pentru că ARACIS, adică Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior, luase la rândul ei Sorbonica în colimator.

Din păcate, criza impune noi ajustări. Degeaba a propus rectorul ca unele facultăţi să se comaseze, astfel ca structurile paralele să dispară. Păi, cum să dispară funcţiile de decan, decan adjunct, ajutor de decan sau subdecan? De aceea s-au chinuit oamenii să-şi dea doctorate, să comită plagiate sau să dea din coate?

Incredibil ce orbi pot fi cei care ţin cu dinţii de scaun! Nu-şi dau seama încă de situaţia reală. E ca şi cum naufragiaţii de pe Titanic, în loc să mai ia în barcă un nenorocit, strâng în braţe care un pian, care un candelabru. Barca asta îngreunată a Universităţii s-ar putea să se scufunde şi, odată cu ea, şi cei care nu vor să renunţe la nişte privilegii pe care, în mare măsură, nici nu le merită.

Şi totuşi, ceva subţieri în schemă tot s-au făcut. Au dispărut unele specialităţi de pe la nişte facultăţi oricum marginalizate. Poate asta e lovitura decisivă dată celor care n-au nicio pilă. Pentru că în mod cert n-au fost desfiinţate specializări la care prestează alde şefa organizaţiei de femei din nu ştiu care partid sau finul vreunui mahăr de prin Parchet.

Universitatea a ratat o şansă de a se adapta realităţii. Şi tare mi-e teamă că, data viitoare, ARACIS nu va scăpa ocazia de a mai da o lovitură învăţământului superior orădean.