Te Futură, of, Romania!

Nu mă înjuraţi pe mine pentru grobianismul expresiei! Dacă tot vă scapă ceva de mamă, îndreptaţi urările către mai-marii care ne-au siluit ţara! Ce, eu sunt vinovat, că văd ce au făcut? Sau ei că, după ce ne-au ruinat prezentul pe cel puţin patru ani, cât le e mandatul, n-au găsit altceva mai bun de făcut decât să se pună, cu o meticulozitate demnă de o cauză bună, să distrugă şi viitorul?

Căci ce altceva decât distrugere şi crimă cu premeditare e decizia de a reduce durata concediului de creştere a copilului ori cuantumul îndemnizaţiei acordate mamelor, nelegiuiri care vor avea consecinţe demografice dezastruoase pe termen lung?

Anul 2010 ar putea fi, cred eu, cel mai negru din istoria recentă. Aşa lipsă de speranţă ca acum românii n-au mai avut decât poate doar în toamna lui 1989, când părea că până la moartea lui Ceauşescu mai au de suportat o veşnicie. Parcă tot atât a mai rămas şi până în 2012, când cei înşelaţi cu sloganul "Să trăiţi bine!" ar putea scăpa de regimul de ocupaţie socială şi economică.

Început prin tăierea sălbatică - fără egal în lume - nu doar a salariilor, ci a înseşi demnităţii umane (de vreme ce populaţiei i s-a tăiat dreptul la "nesimţiri" simple, precum mersul la cinema sau cumpărarea unei cărţi), anul se încheie cu un Moş portocaliu dement al cărui scop pare să fi devenit, făţiş, anularea dreptului la viitor.

Deseori am avut senzaţia că, în timp ce Boc turuie la televizor că face ce trebuie, acest regim e capabil să ne fure până şi zahărul din ceai. Nu-mi trecea prin cap, însă, nici în cele mai negre previziuni, că are de gând şi că poate să ne uzurpe şi ziua de mâine.

Asta face Guvernul spulberând visul acelora care mai au puterea să-şi dorească un copil. De parcă n-ar avea şi aşa destule greutăţi, aceştia au de înfruntat o vrăjmăşie fără seamăn din partea unei stăpâniri care parcă nu mai suportă nici ideea unei maternităţi normale. Uneori mă întreb dacă cei care ne conduc sunt zdraveni la cap. Cum să crezi altfel când nu-i pasă de faptul că nici creşe nu există, pentru ca părinţii să-şi lase pruncii în grija lor, şi nici bunici nu mai sunt, căci statul îi vrea la jug până la ultima suflare, pe motiv că nu are bani de pensii?

Avem un Guvern gata să concedieze femeia însărcinată, doar-doar o lepăda, sau să trimită lăuza la produs încă şiroind de sânge, în numele unei austerităţi absurde pe care, însă, n-o aplică trântorilor de partid ce se îmbârligă în văzul şi pe banii noştri, în vile şi în limuzine de serviciu, cu Vuittoane ce valorează cât pamperşii unei Maternităţi pe un trimestru.

Câte orori, Doamne, mai trebuie să îndurăm şi câte crime mai trebuie să comită aceşti bolnavi care ne conduc până ce un procuror în toate minţile va realiza că asta se numeşte, în Codul Penal, genocid?...