Discuţia despre viitoarea faţă a centrului Oradiei a fost un nou prilej al ecologiştilor de a-şi arăta muşchii. Splendidele palate Secession sunt obturate de tufe şi arbuşti netunşi de pe vremea lui Dej, dar iubitorii de clorofilă nu dau nici un milimetru înapoi.
Apariţia vegetaţiei haotice din centru a fost rezultatul unui calcul cinic al comuniştilor. Activiştii nu suportau ca în faţa Teatrului să se vadă statuia unui ungur, Szigligeti, precis iredentist. Iar după ce s-a stricat şi prietenia cu ruşii, monumentele închinate Armatei Roşii trebuiau musai camuflate, dacă nu demolate.
Singurul lucru unde ecologiştii au dreptate e că sub aceste plante, milioane de orădeni au stat la umbră. E vorba, însă, de orădeni nenăscuţi, găsiţi în prezervativele aruncate printre PET-uri şi chiştoace!
Eu cred că dezbaterea publică ar trebui să vizeze mai degrabă calitatea viitoarelor dale, pentru că unora le e dor de nişte piatră din China ca de Filip şi Luncan. E mai important să scoatem circulaţia din centru decât să numărăm firele de iarbă ce dispar, ori să dezbatem aspectul mobilierului urban şi al fântânilor decât să venim cu veşnicul exemplu al plopului de 40 de metri şi de 80 de ani care produce 3 tone de oxigen în 24 de ore.
Ideea unui concurs internaţional de proiecte n-ar trebui exclusă, numai că administraţia Bolojan trebuie să lucreze contra-cronometru. Iar termenul în care trebuie să arate orădenilor realizări îl face pe primar să fie mai puţin atent la detalii. Chit că, dacă am trăi într-o lume normală, un asemenea proiect s-ar putea derula lejer şi în mandatul viitor.
.jpg "1919 în Oradea: Pe 20 aprilie, se împlinesc 105 ani de la intrarea Armatei Române în Oradea. Care a fost atmosfera atunci? (FOTO)")
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.