URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 August 2011, 09:58

Nu vrem bani, nu vrem valută?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu o lună în urmă, Puterea făcea harcea-parcea harta ţării, împărţind România în opt mega-judeţe sub pretextul creşterii absorbţiei fondurilor europene. Or, chiar Comisia Europeană arăta că organizarea administrativ-teritorială nu are nicio legătură cu absorbţia de fonduri europene.

Trosc-pleosc, săptămâna trecută, Guvernul a decis să reducă drastic plafonul în limita căruia asigură prefinanţarea proiectelor cu fonduri de la UE, de la 30% la maxim 10% din valoarea contractului, şi să oblige firmele care în patru luni nu transmit documentaţiile de rambursare autorităţilor contractante să restituie integral banii. Până acum, Comisia Europeană aloca 15% ca avans pentru finanţarea proiectelor, iar Guvernul asigura până la 30% din valoarea contractului.

Aparent, noua măsură ar fi corectă, Guvernul motivând că multe firme care contractau lucrări finanţate din fonduri europene nu trimiteau ministerelor facturile aferente lucrărilor, astfel ca acestea să transmită la rândul lor actele pentru decontare la Bruxelles.

Dar asta e o minciună, fiindcă firmele au tot interesul să-şi primească banii cât mai repede. Deci, măsura este proastă, având ca motivaţie reală zgârcenia Guvernului, care sub pretextul că firmele nu sunt disciplinate vrea, de fapt, să-şi micşoreze contribuţia la finanţarea proiectelor.

Potrivit noului sistem, prefinanţarea Guvernului va fi de cel mult 10% din valoarea proiectelor şi va fi acordată în cel puţin două tranşe, "cu excepţia proiectelor majore", pentru care cota de prefinanţare va putea fi de maxim 20%, faţă de 40% cât este în prezent (de unde rezultă că Guvernul va fi mai subiectiv decât până acum, putând prefinanţa cu 20% proiectul unei primării PDL sau cu 5% al unei primării PSD).

Consecinţa e previzibilă. În condiţiile în care ministerele abia au atras 2-10% din fondurile europene aflate la dispoziţie (cel mai puţin au "aspirat" Ministerul Transporturilor, adică starostele unui sector unde stăm rău de tot, pe care am putea cheltui zeci de miliarde de euro), şi în condiţiile în care, totuşi, administraţiile locale au cele mai multe proiecte aprobate spre finanţare cu fonduri europene (numai în Bihor sunt în derulare proiecte de 400 milioane de euro), Guvernul pare a-şi fi propus să egalizeze "sărăcia". Adică să aducă administraţiile locale la acelaşi nivel scăzut pe care îl înregistrează ministerele. Nu cred că o face doar din rea-voinţă pură, ci şi din prostie, precum orice zgârcit scump la tărâţe (căci se lasă greu la cofinanţarea proiectelor) şi scump la făină (lucrările nefăcute cu bani europeni urmând a se face oricum mai târziu, cu bani de la buget).

Departe de a introduce disciplina financiară, pun de pe acum pariu că anul viitor vom constata scăderea şi mai drastică a nivelului absorbţiei fondurilor europene, pentru simplul motiv că autorităţile locale nu dispun de bani care să asigure prefinanţarea proiectelor. Şi unde nu pui nimic, cum să iasă ceva?...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON