URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Iulie 2009, 13:40

Cost şi valoare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De când lumea, democraţia costă. Tot la patru ani, alegerile înghit bani, dar în timp sunt totuşi mai puţin costisitoare decât cea mai puţin longevivă dictatură.

Tocmai pentru că axioma este elementară, m-am mirat când două ONG-uri bucureştene, probabil nu pe gratis, s-au pus pe socotit ce primari au declaraţii de avere mai dodoloaţe şi care dintre parlamentari cheltuie mai mult pe telefoane şi deplasările în ţară.

M-au contrariat şi demersul, şi rezultatele. În Bihor am aflat, bunăoară, că şeful Consiliului Judeţean e trecut la categoria "baroni", deşi nu are decât o casă, nu deţine nicio firmă, iar în conturi a adunat doar 7.000 de euro la o bancă din Bruxelles, de când era europarlamentar, plus 6.000 de euro într-o bancă românească. Asta-i avere de baron în condiţiile în care, pe de o parte, Radu Ţîrle nu a făcut afaceri cu statul, iar pe de altă parte conturile i s-au subţiat cu 4.000 de euro de când e preşedinte de judeţ? Eu cred că ONG-urile trebuiau să nuanţeze, să afle cine deţine o jumătate de oraş deşi în ultimii 20 de ani a fost mereu bugetar.

Nu pot fi de acord nici cu învinuirea senatorilor Petru Filip, Cornel Popa şi Cseke Attila că au vorbit mult la telefon şi au plătit mai mult pe reparaţiile maşinilor de serviciu decât, de pildă, colegii lor din Ialomiţa. O dată, pentru că parlamentarii bihoreni parcurg alte distanţe decât regăţenii, iar în al doilea rând fiindcă, dacă ar avea facturi mici, chiar i-aş suspecta că, în loc să ţină legătura cu "teritoriul", se izolează de problemele locale. Unde mai pui că nici unul din cei trei senatori n-a depăşit sumele alocate pentru asemenea cheltuieli.

Problema, cred eu, nu e că demnitarii noştri au maşini şi fonduri la dispoziţie. Întrebarea de bun-simţ este dacă le merită, adică dacă în schimbul lor prestează în serviciul public, propunând legi ori îmbunătăţindu-le pe cele existente.

Judecând că în primul semestru al acestei legislaturi Parlamentul n-a făcut decât să aprobe Ordonanţele Guvernului şi a elaborat o singură lege (trist record!), am motive pentru un răspuns categoric negativ. Cel puţin în ce-i priveşte pe reprezentanţii PDL şi PSD care, cu o majoritate de 74%, ar putea vota orice lege. Altă întrebare ar fi dacă parlamentarii îşi merită nu doar privilegiile accesorii, ci lefurile însele, iar răspunsul e identic şi din motive identice.

Concluzia, din păcate, este că democraţia noastră o fi costând, dar nu are valoare. Dacă în capitalism rentabilitate înseamnă să investeşti un milion de dolari ca să scoţi cinci milioane, în fiecare dintre parlamentari investim mai puţin de 10.000 de euro şi cel mai adesea nu scoatem nimic. Asta-i durerea: nu că băgăm mult în ei, ci că băgăm degeaba, fiindcă ei nu produc.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON