URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Noiembrie 2009, 12:48

Asistaţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Acum, în plină campanie elctorală grija politicienilor faţă de oamenii sărmani este de-a dreptul înduioşătoare. Brusc şi-au adus aminte că există pensionari care au nevoie de ajutoare din partea Primăriei pentru că din 4-5 milioane nu se mai poate trăi.

Ce să facem atunci cu angajaţii care, cam pentru tot atâţia bani, se spetesc pe la firmele de pantofi, inhalând prenadez şi muncind ca robii până şi în zilele de sărbătoare ? Şi care, faţă de pensionari, mai au şi câţiva copii de hrănit pe acasă. E bine că dăm făină şi ulei persoanelor cu venituri mici dar oare merită ajutor şi cei care vin să-şi ia tainul din curtea Primărei cu taxiul ?

Indiscutabil România a ajuns o ţară de asistaţi. Sute de mii de persoane şi-au rezolvat certificate de handicapat. Avem câţiva orbi care ar putea merge lejer la Olimpiada de Tir şi şontorogi care scot 12 secunde pe suta de metri. Ca să nu mai zic că a mai apărut o categorie specială, pe la noi, prin Bihor. Cea a refugiaţilor. Nu contează că zona în care au locuit nu a fost cedată în al doilea război mondial. Ajunge ca un gealat să declare că muierea a trebuit să se refugieze în grădină de teama soţului mult prea beat şi poştaşul vine cu banii.

Dar cea mai scandaloasă categorie de asitaţi este cea a băieţilor deştepţi care şi-au tras case de pensii şi de sănătate proprii. La fel ca în romanele fantastice ale lui Jules Verne, avem « căpitam la 15 ani », General la 30, şi pensionar de lux la 40. Oare de ce apeviştii şi judecătorii au case de pensii separate şi case de sănătate diferite de muritorii de rând ? Blenoragia la colonei e mai severă decât la pălmaşi ? Fimoza la judecători se manifestă mai drastic decât la clasa muncitoare?

Abia acum, când firmele private au fost sufocate de criză se vede că statul cheltuieşte lunar cu un miliard de euro mai mult decât îl ţine plapuma. Şi asta numai pentru că ţine în braţe o grămadă de asistaţi.

Dacă tot i-a apucat mila pe politicieni de oamenii sărmani nu ajutoare ar trebui să le ofere cetăţenilor. Ci promisiunea că măcar câţiva ani nu mai fură nimic. Să vedeţi atunci belşug pe capul nostru.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON