Marţi, 6 aprilie 2021, au avut loc două tamponări în care au fost implicate tramvaie şi care au generat staţionări.
Din cauza primei tamponări s-a staţionat în intervalul orar 6.40 – 6.54 la Olosig, pe sensul de mers spre Decebal, iar din cauza celei de-a doua, s-a staţionat pe strada Republicii, în apropierea Gării Centrale, în intervalul 11.10 – 11.37.
Ne cerem scuze călătorilor afectaţi de întârzierile înregistrate.
Carmen Tocuţ
spec. relaţii publice
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.