URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Decembrie 2019, 14:03

OTL anunță programul punctelor de vânzare a biletelor în perioada sărbătorilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

OTL a făcut public programul punctelor de vânzare a titlurilor de călătorie în perioada sărbătorilor de iarnă. Află detalii!

Punctele de vânzare a titlurilor de călătorie vor fi deschise după următorul program:

În zilele de 24  şi 31.12.2019:

    - program de la 8.00 - 14.00 punctele de vânzare: P.Decebal, B.Emanuel 
    - program de la 8.00 - 15.00 P-ţa Cetăţii
    - program de la 8.00 - 15.30 Gara Centrală
    - program de la 8.00 - 16.00 Ciheiului
    - program de la 8.00 - 17.00 Casa de Cultură
    - program de la 8.00 - 17.00 P-ţa Unirii
    - program de la 8.00 - 17.30 P-ţa Rogerius
    - program de la 8.00 - 18.00 Autogara Nufarul

Punctele de vânzare: Mag. Crișul, Pod CFR, Aviatorilor, Nufărul, Războieni, Universitate, Cazaban, Orășelul Copiilor vor fi închise.

În zilele de 25.12.2019 şi 1.01.2020 - toate punctele de vânzare, preluare a datelor şi Autogara Nufărul vor fi închise.

În zilele de 26.12.2019 şi 2.01.2020:

    - program 8.00 - 14.00 Decebal, Emanuel
    - program 8.00 - 15.30 Gara Centrală 
    - program 8.00 - 18.00 P-ţa Unirii
    - program 8.00 - 18.30 Ciheiului
    - program 8.00 - 19.00 Rogerius
    - program 8.00 - 20.00 punctele de vânzare Casa de Cultura, Autogara Nufarul 

Punctele de vânzare: Magazinul Crișul, Pod CFR, Aviatorilor, Nufărul, Războieni, Universitate, Cazaban, Orășelul Copiilor vor fi închise.     

Carmen Tocuţ
Spec. relaţii publice

Citiți și programul mijloacelor de transport în comun în perioada sărbătorilor de iarnă!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
OTL anunta transport gratuit tuturor calatorilor in perioada 22.12.2019-06.01.2020
Orasul faptelor bune isi confirma faima cistigata: ofera transport gratuit, de sarbatori,pentru reducerea poluarii si ca precursor al viitoarelor parcari park&ride.
Postat 22 Decembrie 2019, 15:06 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON