URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Octombrie 2019, 09:11

Organele unui bărbat din Bihor care a căzut de la etaj dau șansa altor oameni să trăiască. Inima sa, transplantată în străinătate (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tragedia bărbatului de 43 de ani care a căzut de la etajul patru al unui bloc din Aleșd va salva viețile a doi oameni și vor ajuta alte patru persoane să trăiască mai bine. Mai multe echipe de medici au prelevat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, organele bărbatului, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, inima sa urmând să salveze un bolnav din străinătate.

Declarația a fost făcută sâmbătă, pentru BIHOREANUL, de dr. Carmen Pantiș, coordonatoarea programului de transplant în Bihor.

Bărbatul a căzut de la înălțime miercuri dimineață, fiind transportat la spital cu politraumatisme. Medicii i-au scos splina, i-au eliminat și un hematom, însă degeaba.

„S-a făcut tot ce s-a putut pentru salvarea lui. A doua zi, s-a instalat tabloul de moarte cerebrală. S-a obținut acordul de la sora lui și, pentru că nu s-a găsit receptor compatibil în țară, s-a prelevat cordul de o echipă de Munchen, prin Eurotransplant. Plămânii nu s-au prelevat pentru că avea contuzie pulmonară, ficatul va merge la Institutul Fundeni, corneea - la Spitalul Militar Central din Capitală și rinichii la Institutul de transplant renal de la Cluj”, a declarat medicul.

Operația de prelevare a durat mai bine de 5 ore, de la ora 3, până în jurul orei 8.30.

„În țară, organele vor fi transportate cu avionul SMURD, fiind a doua oară când vine la Oradea. Cei din străinătate cei din Munchen au venit cu avionul lor”, a mai precizat Pantiș.

Potrivit acesteia, operația din noaptea de vineri spre sâmbătă a fost cea de-a 14-a prelevare de organe de anul acesta în Oradea, orașul de pe Criș situându-se pe al doilea loc în țară, după București, la acest capitol.

Organele bărbatului din Aleșd vor salva doi pacienți care erau în stare foarte gravă din cauza inimii și a ficatului și vor ajuta cel puțin patru oameni să aibă o calitate a vieții mult îmbunătățită. Doi nu vor mai face dializă, iar doi vor vedea.

„Mulțumim surorii și familiei bărbatului pentru că au acceptat acest gest”, a mai spus Pantiș.

După cum BIHOREANUL a mai scris, bărbatul a căzut în gol de la geamul apartamentului surorii sale, situat la etajul IV al unui bloc din Aleşd şi s-a prăbuşit pe capota unei maşini parcate în faţa clădirii, căderea fiindu-i atenuată și de niște sârme de haine. Victima a ajuns în comă la spital, asistată respirator și cu multiple leziuni. Polițiștii au început o anchetă, precizând, însă, că „nu există suspiciuni de comitere a unei fapte penale”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON