URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
08 Iulie 2022, 11:45

Orașul Valea lui Mihai nu mai are primar. Prefectul Dumitru Țiplea a ordonat încetarea mandatului UDMR-istului Nyako József

Orașul Valea lui Mihai nu mai are primar. Prefectul Dumitru Țiplea a ordonat încetarea mandatului UDMR-istului Nyako József foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La mijlocul celui de-al treilea mandat, reprezentantul UDMR Bihor Nyako József și-a pierdut funcția de primar al orașului Valea lui Mihai.

Prefectul județului, Dumitru Țiplea, a semnat un ordin de încetare a mandatului acestuia, ca urmare a unei sentințe a Înaltei Curți de Casație și Justiție care în această primăvară a confirmat că Nyako s-a aflat în incompatibilitate, așa cum stabilise, încă din 2014, Agenția Națională de Integritate.

Și primar, și afacerist

„Pe data de 10 iunie am semnat un Ordin privind încetarea constatării de drept a mandatului primarului orașului Valea lui Mihai”, a declarat vineri, chestionat de BIHOREANUL, prefectul Dumitru Țiplea.

Potrivit acestuia, semnarea ordinului a avut loc după ce Prefecturii i-a fost comunicată oficial, de către Agenția Națională de Integritate, soluția pronunțată de către ÎCCJ în data de 19 mai anul acesta în procesul pe care Nyako József îl intentase ANI, pentru anularea unei decizii din 2014 privind situația sa de incompatibilitate.

Concret, ANI a constatat că în perioada 2012-2014, concomitent cu funcția de primar, Nyako a exercitat-o și pe cea de administrator a unei firme de comerț, încălcând astfel dispozițiile articolului 87 din Legea 161/2003 privind integritatea în funcțiile și demnitățile publice.

În conformitate cu legea, „persoana faţă de care s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori din demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

A fluturat demisia, dar nu și-a depus-o

În luna mai a acestui an, după ce a pierdut definitiv procesul intentat ANI, primarul orașului Valea lui Mihai declara BIHOREANULUI că se gândește să demisioneze, însă nu și-a materializat intenția. „Dacă n-o să mai pot continua să exercit funcţia de primar, normal că va trebui să mă retrag”, afirma Nyako József, care deţinea funcţia de 10 ani şi a ajuns la vârsta de 68 ani.

Dată fiind pierderea funcției de primar, atribuțiile acesteia au fost preluate, conform legii, de către viceprimarul localității, Karsai Attila, și el membru tot al UDMR.

Conform prefectului Dumitru Țiplea, Prefectura Bihor a anunțat Guvernul și Autoritatea Electorală Permanentă în vederea organizării de alegeri locale parțiale anticipate atât pentru funcția de primar al orașului Valea lui Mihai, cât și pentru cea de primar al comunei Bulz, unde edilul ales în 2020, Augustin Sărăcuț, a decedat încă din toamnă, iar atribuțiile funcției sunt exercitate tot de viceprimar.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON