URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Mai 2011, 15:03

Orădeanul Mihai Neşu ar putea spune "adio" fotbalului (VIDEO)

Fotbalistul Mihăiţă Neşu s-a accidentat marţi foarte grav la unul din antrenamentele echipei olandeze la care activează, FC Utrech. După ce a fost diagnosticat cu vertebră cervicală fracturată, orădeanul a fost supus unei interveţii medicale de cinci ore. Cu toate acestea, medicul FC Utrecht a declarat că "situaţia e încă foarte gravă" în cazul fundaşului.

Neşu a petrecut noaptea la terapie intensivă, iar medicii olandezi sunt în continuare sceptici cu privire la evoluţia stării sale de sănătate. Mass-media olandeză raportează că nu există nicio schimbare faţă de ziua trecută, iar jucătorul lui Utrecht luptă în continuare cu paralizia. "Starea lui este stabilă. El este conştient şi poate vorbi. Este o tragedie ce i s-a întâmplat. Prioritatea numărul 1 pentru FC Utrecht este acum de viaţa lui Neşu, abia apoi vorbim de viaţa sportivă", a spus, potrivit presei centrale, directorul tehnic al echipei, Foeke Booy.

Medicii olandezi spun că nu au o imagine clară asupra stării de sănătate a orădeanului. "Situaţia e încă foarte gravă şi este imposibil de estimat care vor fi consecinţele. Operaţia nu a evidenţiat existenţa unei paraplegii complete sau incomplete. Pentru a putea vedea exact, era nevoie să expui măduva, iar acest lucru ar fi mărit riscul infecţiei, iar chirurgii nu au dorit să rişte", a spus medical FC Utrecht, Simon Goedegebuure, citat de cotidianul olandez De Telegraaf.

Acelaşi cotidian menţionează că nu este clar cum va decurge recuperarea lui Neşu, dar că "revenirea sa într-un sport de contact ca fotbalul este exclusă".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON