URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă suntem prea prost îmbrăcați pentru Qatar Airways? Dacă sacoșele de rafie nu cadrează cu standardul lui Turkish Airlines? Dacă poziția prea apropiată de Debrețin nu e pe placul lui Wizz Air? Dacă Ryanair e un low cost la fel de scump ca orice companie de linie, dar mult mai imprevizibil? Dacă, dacă, dacă... Atunci mai bine zburăm de la Oradea cu frații noștri moldoveni de la HiSky!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
De nu puține ori, pe meleagurile noastre veștile „de bine” se lasă cu surprinzătoare reacții adverse. Dacă trece prin Oradea o vedetă sau un turist oarecare și comite imprudența să-i remarce frumusețea, apar imediat frustrați și nefericiți gata să facă orice vizitator să se simtă, post factum, nepoftit. Îi cer intrusului aspru, cu indignare, ba și cu suspiciune, socoteală. De ce nu s-a plimbat și prin cartiere, să le vadă mizeria...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Ianuarie 2023, 18:01

Orădeanul Darius Mabda uimește la "America's Got Talent"! A ridicat-o pe Heidi Klum în picioare (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeanul Darius Maba, câștigătorul concursului „Românii au talent” de anul trecut, uimește și americanii. Adolescentul de 14 ani i-a impresionat pe juraţii Heidi Klum, Simon Cowell şi Howie Mandel la prima sa apariţie în competiția "America's Got Talent: All Stars".

Filmările au avut loc în luna octombrie a anului trecut, însă momentul prezentat de dansatorul orădean a fost difuzat luni seară, pe NBC.

La competiţia americană au participat câştigători și finalişti din cadrul tuturor concursurilor ce fac parte din franciza "America's Got Talent", adică inclusiv "Românii au talent", unde în 2022 orădeanul a reuşit să câştige atât premiul cel mare de 120.000 de euro, cât și premiul de popularitate, în valoare de 10.000 de euro.

Potrivit regulamentului, juraţii, în frunte cu creatorul francizei Simon Cowell, pot doar să îşi exprime părerea cu privire la momentul artistic, publicul şi telespectatorii fiind cei care stabilesc cine merge în etapa următoare prin voturi transmise prin SMS.

Darius Mabda s-a prezentat în faţa juriului cu lacrimi în ochi, mărturisind că este emoţionat şi fericit că a ajuns pe scena "America's Got Talent".

Orădeanul a reuşit să-i cucerească pe jurați cu un moment de dans contemporan şi balet, plin de mişcări spectaculoase, pe melodia "In my blood" de la Shawn Mendes.

"A fost incredibil. Mişcările tale sunt ca ale unui contorsionist atunci când dansezi. Sunt impresionată de talentul tău", i-a spus orădeanului actriţa Heidi Klum, după ce s-a ridicat de pe scaun şi l-a aplaudat.

"Când ai început să dansezi m-am gândit că am mai văzut asta. După ce ai început să te mişti, ai schimbat totul", i-a spus şi Simon Cowell.

Darius Mabda a fost unul dintre cei doi români invitaţi la cea mai recentă ediție a concursului "America's Got Talent: All Stars". Într-o altă semifinală, a participat şi ventriloca Ana Maria Mărgean, câştigătoarea concursului „Românii au Talent” din anul 2021.

Organizatorii nu au anunţat, deocamdată, cine sunt câştigătorii semifinalelor, care vor merge mai departe în finala competiţiei.

Darius s-a mutat la Bucureşti

Cât despre Darius, după ce a câștigat concursul „Românii au talent”, acesta s-a mutat, de la Cluj, la București, unde studiază în continuare baletul la Liceul de Coregrafie "Floria Capsali".

„M-am mutat alături de el, trebuie să-l susținem în tot ceea ce face”, a declarat, marți, pentru BIHOREANUL, tatăl băiatului, Marius Mabda. 

Așa cum ziarul nostru a mai scris, Darius şi-a descoperit pasiunea pentru dans la 7 ani, când imita coregrafii de pe YouTube.

El a atras repede atenţia prin uşurinţa cu care execută mişcări complexe, potrivite mai degrabă fetelor, mai flexibile decât băieţii.

Primele premii importante le-a obţinut la 11 ani, în 2019. Locul I la Bucharest Dance Festival, premiul Best Male la Freedom Dance Festival Budapesta şi medalia de aur la Dance Star Croaţia sunt doar câteva reuşite.

"În viitor vreau să plec în străinătate, la o şcoală de dans din Stuttgart (Germania) sau la una de balet din Madrid (Spania). Îmi doresc să ajung pe cele mai mari scene ale lumii, iar acum banii nu mai sunt o problemă", declara Darius, pentru BIHOREANUL, în vara anului trecut, imediat ce a devenit cunoscut în întreaga ţară datorită talentului său.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Hi, Heidi
Nu pare foarte "prelucrata" artificial sau a avut parte de un chirurg estetician bine pregătit și cu bun simt.
Postat 24 Ianuarie 2023, 19:06 de Simonette
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6664 RON
  • 1 EUR = 4.9737 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON