Doi orădeni au fost prinși în flagrant delict, luni, în timp ce vindeau 200 de pastile de ecstasy şi 200 grame de amfetamină.
Inițial, sursele BIHOREANULUI spuneau că ar fi fost vorba de un singur orădean prins în flagrant cu 1000 de pastile de ecstasy, într-o acțiune a poliţiştilor Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, sub coordonarea procurorilor DIICOT Oradea. Această informație a fost, ulterior rectificată.
Potrivit unui comunicat transmis, luni seară, de Biroul de presă al DIICOT, cei doi au fost prinși încercând să vândă drogurile contra sumei de 30.000 lei.
În timpul percheziţiilor care au urmat, poliţiştii au descoperit şi ridicat încă 503 grame de amfetamină, 1.430 pastile de extasy, 22 pastile parţial rupte, 17 grame fragmente pastile de extasy şi 13 grame pulbere provenită din pastilele de extasy, un cântar de mare precizie și sumele de 6.786 de lei şi 415 euro.
Drogurile au fost introduse în ţară în luna iunie 2020, de un orădean care s-a întors din Germania şi care intenţiona să le vândă altor distribuitori şi consumatori din Bihor, la preţuri de 250 - 300 lei/gr. de amfetamină şi 60 - 100 lei/pastilă de extasy.
Cele două persoane au fost duse, ulterior, pentru audieri, la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea.
Conform unei informări transmise de Poliţia Bihor, acţiunea de flagrant s-a organizat într-o parcare din Oradea, unde au fost prinşi doi orădeni, de 49 respectiv 28 ani, care sunt anchetaţi acum pentru trafic intern şi internaţional de droguri de mare risc. Cei doi sunt unchi şi nepot, şi ambii au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.