URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 20 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Octombrie 2022, 15:13

Oradea s-a clasat pe locul al II-lea la Conferinţa de Turism Cultural European

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ceremonia de decernare a Premiilor ECTN (European Cultural Tourism Network AISBL) a avut loc anul acesta la Krk, Croaţia, în 20 octombrie. Cea de-a 15-a Conferinţă de Turism Cultural European a avut ca tematică "Relansarea turismului european prin patrimoniu cultural şi digitalizare" şi a poziţionat Oradea pe locul al II-lea la categoria "Digitalizarea în turismul cultural sustenabil, către destinaţii inteligente".

Decernarea premiilor se realizează încă din 2014 de către ECTN în jurul unor teme anuale, în beneficiul destinaţiilor, comunităţilor, asociaţiilor, întreprinderilor, cetăţenilor şi vizitatorilor. Turismul cultural este sectorul cu cea mai rapidă creştere a turismului european şi contribuie atât la sustenabilitatea şi competitivitatea turismului din Uniunea Europeană precum şi la viitorul durabil al patrimoniului cultural, al siturilor de patrimoniu şi al comunităţilor locale. 

Ediţia din 2022 a avut 5 categorii la care destinaţiile puteau aplica prezentarea proiectelor realizate în ultimii 3 ani de activitate: cooperare între muzee şi situri de patrimoniu cultural; patrimoniul medieval şi arheologic; digitalizarea în turismul cultural sustenabil, către destinaţii inteligente; produse turistice tematice transnaţionale şi promovarea patrimoniului european pentru tinerii vizitatori şi călători.

Juriul Premiilor a fost format din experţi din mai multe ţări europene, numiţi de ECTN, Europa Nostra, Comisia Europeană de Turism, NECSTouR (Network of European Regions for Competitive and Sustainable Tourism), Asociaţia Europeană a Arheologilor (EAA), Interpret Europe - European Association for Heritage Interpretation.

La categoria "Digitalizarea în turismul cultural sustenabil, către destinaţii inteligente" locul I a fost acordat destinaţiei Bornholm, o insulă din Marea Baltică în largul coastei de Sud a Suediei, locul al II-lea a revenit Oradiei, iar pe locul al III-lea s-a aflat destinaţia Ljubljana, Slovenia şi Ciprul.

"Aceste premii sporesc vizibilitatea oraşului ca destinaţie turistică, creează o platformă pentru schimbul de experienţă şi promovează crearea de reţele între destinaţii. Suntem bucuroşi că proiectul "Oradea cu drag", campania de gratuităţi care a luat naştere în perioada pandemiei în 2020 şi realizată 100% digital, contribuie la protecţia şi promovarea patrimoniului cultural, la extinderea perioadei de şedere pentru turişti, precum şi la creşterea conştientizării culturii şi patrimoniului în rândul vizitatorilor şi comunităţii", afirmă directorul general Visit Oradea, Alexandru Chira.

Alături de Oradea au mai fost nominalizate destinaţii turistice ca: Bellezza (Italia), Regiunea Smiltene (Letonia), Mělnicko-Kokořínsko (Republica Cehă) sau Regiunea Kvarner (Croaţia).

Mai multe detalii despre proiectele finaliste: https://www.culturaltourism-network.eu/results-2022.html

Oradea, 27 octombrie

VISIT ORADEA

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON