URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 08 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Septembrie 2024, 19:45

Oradea ieri, Oradea azi: Nu demult, malurile Crișului erau neprietenoase cu plimbăreții. Cum sunt azi? (FOTO)

Oradea ieri, Oradea azi: Nu demult, malurile Crișului erau neprietenoase cu plimbăreții. Cum sunt azi? (FOTO) Sursa foto: grupul de Facebook Oradea / Popoviciu Carmen Simona
Oradea ieri, Oradea azi: Nu demult, malurile Crișului erau neprietenoase cu plimbăreții. Cum sunt azi? (FOTO) Sursa foto: grupul de Facebook Oradea / Popoviciu Carmen Simona
Oradea ieri, Oradea azi: Nu demult, malurile Crișului erau neprietenoase cu plimbăreții. Cum sunt azi? (FOTO) Sursa foto: grupul de Facebook Oradea / Popoviciu Carmen Simona
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1995. Pericol public

Malurile Crişului Repede oferă azi orădenilor spaţii lungi pentru plimbare şi pedalat, dar în anii ’90 arătau destul de rău, iar ziarele locale atrăgeau atenţia asupra pericolelor de la tot pasul.

De pildă, digul paralel cu strada Sovata era placat cu plăci de beton, ros de vremuri, nu exista iluminat public, iar balustradele din beton de pe aleea de jos erau distruse şi chiar lipseau, trecătorii riscând să cadă în râu.

Pe malul stâng, pe Splaiul Crişanei, aleea de sus era din pământ şi pietriş, o parte din balustrade fiind căzute în Criş. Podul de pontoane din Ioşia a trecut prin mai multe reparaţii în acei ani, dar tot îi lipseau des scânduri, iar iarna devenea alunecos.

Subtraversarea Podului Decebal era evitată de pietoni din cauza gunoaielor, iar lângă conductele de termoficare de pe mal locuiau oamenii străzii. "Cutii ruginite, bălegar, moloz, un câine mort" completau imaginea locului, alături de diferitele mirosuri.

Către centru nu existau alei amenajate, pe strada Emilian Chitul fiind împrăştiat pietriş, însă exista iluminat public. Lângă strada Independenţei era o parcare, dar malul din faţa Primăriei era preferat doar de pescari.

2024. Pedestru şi pe roţi

Acum, malurile Crişului sunt mai primitoare. Amenajarea lor a început după anul 2000, prima lucrare majoră fiind construirea promenadei de jos de pe malul stâng, între podul Dacia şi Velenţa.

Terminată în 2006, are 1,3 km de alee pietonală şi pistă pentru biciclişti, cu rampe către stradă, bănci de odihnă şi iluminat. Au urmat cele două maluri între Splaiul Crişanei şi Rogerius, unde au fost montate noi balustrade din beton, treptele de pe diguri au fost refăcute, iar aleile au fost asfaltate, lucrările fiind completate cu un pod construit în 2011 în locul celui de pontoane.

Propusă în 2007 şi primită cu scandal de organizaţiile de protecţia mediului, construirea aleii pietonale din faţa Colegiului Naţional Emanuil Gojdu s-a făcut în 2011.

Similar a fost realizată aleea dintre podurile Sfântul Ladislau şi Decebal, în 2011-2012, care azi poartă numele lui Dan Andrei Aldea. Partea pietonală e dublată de o pistă pentru biciclete, aflată în partea de sus, care începe din centru şi continuă până la Podul Densuşianu.

Vizavi, promenada de pe strada Principatelor Unite a fost lărgită şi refăcută în 2018, dar cu sacrificarea arborilor. Pe ambele maluri lipseşte întreţinerea spaţiilor verzi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5425 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON