URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 August 2022, 08:31

Olimpiada Internațională a Porumbeilor Voiajori, la Oradea. Marius Tunduc: Va fi o sărbătoare, cu păsări în valoare de peste 50 de milioane de euro

Olimpiada Internațională a Porumbeilor Voiajori, la Oradea. Marius Tunduc: Va fi o sărbătoare, cu păsări în valoare de peste 50 de milioane de euro (foto: Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru prima dată în istoria României, la Oradea, în weekendul acesta, se va desfășura cel mai mare eveniment columbofil al planetei, Olimpiada Internațională a Porumbeilor Voiajori.

Evenimentul este organizat de Uniunea Națională a Columbofililor din România - Columba, cea mai mare organizație de profil din țara noastră, care însumează peste 10.000 de crescători de porumbei voiajori în cele 42 de filiale teritoriale existente în prezent.

Olimpiada Internațională a Porumbeilor Voiajori este o expoziție de referință la nivel mondial, care este patronată de Federația Columbofilă Internațională (FCI), o organizație cu peste 4.000.000 de membri columbofili de pe toate continentele.

România a fost aleasă țară gazdă a acestei manifestări ca urmare a solicitării Uniunii din țara noastră, al cărei președinte, orădeanul Marius Tunduc, este și vicepreședinte la FCI. Amploarea evenimentului și ineditul său pentru țara noastră va atrage la Oradea peste zece mii de vizitatori atât din țară, cât și de peste hotare.

Cum ne mai despart doar două zile până la debutul acestei manifestări, i-am solicitat președintelui Marius Tunduc un scurt interviu în care să ne prezinte câteva dintre punctele de atracție ale Olimpiadei Columbofile.

Reporter: Bună ziua! Se apropie cu pași repezi deschiderea oficială a Olimpiadei Columbofile de aici, din Oradea. Sunteți pregătiți să tăiați panglica? 

Marius Tunduc: Bună ziua! Este adevărat, ne mai despart doar două zile până la deschiderea oficială a celui mai mare eveniment columbofil pe care țara noastră l-a găzduit vreodată, Olimpiada Columbofilă, însă aceste două zile vor fi, cu siguranță, cele mai intense pentru noi. Pe ultima sută de metri mai există lucruri care trebuie reglate, evenimente de armonizat... Este și normal, până la urmă, Olimpiada Columbofilă este un eveniment de o amploare foarte mare, un eveniment de gală care, de fapt, înglobează mai multe activități pe parcursul a numai două zile și jumătate. 

Rep.: Care ar fi punctele de atracție ale acestei olimpiade?

M.T.: Încă din prima dimineață a evenimentului, vizitatorii vor asista, începând cu ora zece, la deschiderea oficială a Olimpiadei Columbofile. Va fi o festivitate foarte frumoasă, în care delegații celor peste 32 de națiuni participante vor defila prin fața auditorului, alături de drapelele lor, pe esplanada Arenei Polivalente Oradea. Apoi, după deschiderea oficială a Olimpiadei, vizitatorii vor putea intra să viziteze cea mai mare și cea mai valoroasă expoziție de porumbei voiajori din lume. În primele 45 de minute intrarea va fi liberă pentru toată lumea! Revenind la expoziția porumbeilor olimpici, vreau să precizez că vor fi în jur de 900 de porumbei voiajori, cele mai bune și mai valoroase păsări existente în acest moment în lume. Fără niciun pic de exagerare îți spun că valoarea acestor excepționale păsări este de peste 50 de milioane de euro, ceea ce constituie, în sine, un punct de atracție pentru oricine își dorește să vadă cum arată un porumbel voiajor campion.  

Rep.: Din programul pe care l-ați pus la dispoziție, am observat că ziua de vineri se va încheia cu o festivitate deosebită. Ne poți detalia puțin despre ce este vorba?

M.T.: Da, la sfârșitul primei zile a Olimpiadei Columbofile vom avea Gala de Premiere, care se va desfășura în aer liber, în Piața Unirii din Oradea. Aici vor fi premiați columbofilii merituoși din întreaga lume, ai căror porumbei voiajori au reușit performanțe extraordinare în competițiile de profil din țările lor. Am ales să facem acest eveniment în aer liber, în minunata piață a orașului nostru, pentru a oferi orădenilor șansa de a lua parte la marea sărbătoare a noastră, a columbofililor. Pe parcursul acestei premieri va avea loc și un spectacol artistic care va culmina cu un concert al uneia dintre cele mai iubite artiste din România, Andra. Este cadoul nostru, al columbofililor români, pentru toți orădenii, pe care îi invităm pe această cale vineri seara, în Piața Unirii.

Rep.: Expoziția va fi deschisă și a doua zi, sâmbătă?

M.T.: Da, orădenii pot veni și sâmbătă să viziteze expoziția. Programul va fi între orele 10.00 și 17.00, iar în funcție de perioada în care vor fi prezenți în sală, vor avea ocazia să asiste la o licitație extraordinară de porumbei voiajori, susținută de cea mai mare casă de licitații de profil din lume, belgienii de la PIPA. Va fi ceva inedit și spectaculos, care poate fi văzut doar o singură dată în viață. Este pentru prima dată când are loc la o Olimpiadă Columbofilă o astfel de licitație excepțională, iar ceea ce se va întâmpla acolo am convingerea că va rămâne pentru mulți ani pe retina celor care vor avea ocazia să participe.

Rep.: Marius, de ce Oradea? Având în vedere amploarea acestui eveniment, primul gând care îți vine în minte este capitala, Bucureștiul, ca gazdă...

M.T.: Sincer, Oradea și-a dorit mult mai mult să găzduiască acest eveniment decât Bucureștiul. Primarul Florin Birta, căruia îi mulțumesc foarte mult și pe această cale, a fost cel care ne-a sprijinit din prima clipă, a fost cel care și-a dorit cel mai mult ca acest oraș frumos al nostru să fie legat pentru totdeauna de cel mai mare eveniment columbofil pe care țara noastră l-a găzduit până acum. Consiliul Local Oradea ne-a sprijinit, de asemenea, de la început, iar în APTOR am găsit un partener extraordinar de competent în organizarea acestui eveniment. Le mulțumesc tuturor pe această cale, atât în numele nostru, al columbofililor din România, cât și în numele orădenilor care au șansa să participe la un eveniment unic în istoria țării noastre. Cel puțin pentru acest weekend, Oradea va fi capitala mapamondului columbofil, iar o mare parte din merit o au și autoritățile orădene! 

(advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON