URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Iulie 2022, 12:01

Ochiul din pământ: În premieră națională, în Bihor se fac cursuri de orientare pentru nevăzători cu ajutorul bastonului alb (FOTO/VIDEO)

Ochiul din pământ: În premieră națională, în Bihor se fac cursuri de orientare pentru nevăzători cu ajutorul bastonului alb (FOTO/VIDEO) PE NEVĂZUTE. Primii cursanți ai Asociației Nevăzătorilor din Bihor au fost tineri bihoreni, precum și din alte 9 orașe ale țării, care fie mai au resturi de vedere, fie au ochii complet sănătoși, dar vor să fie sprijin pentru alți nevăzători. Pentru o experiență autentică, toți au exersat cu ochii acoperiți cu măști negre

Bihorul numără peste 2.000 de oameni cu deficienţe de vedere, dintre care mulţi nu pot ieşi neînsoţiţi din case. Pe lângă faptul că lipseşte infrastructura adecvată, precum mijloacele de transport cu indicaţii sonore ori covoarele tactile care să îi ghideze pe trotuare, nici nu ştiu folosi un instrument simplu, dar esenţial: bastonul alb. 

Asociaţia Nevăzătorilor din Bihor organizează, în premieră naţională, primele cursuri de orientare şi mobilitate cu bastonul alb, învăţându-i pe cei cu deficienţe de vedere cum să nu fie prizonieri în propriile case.

O nevoie veche

Simbol internaţional al nevăzătorilor, bastonul alb este cel mai la îndemână ajutor al acestora. Cu el în mână, un orb "pipăie" suprafaţa din faţa sa pentru a depista bordurile ori denivelările şi a decide dacă poate păşi încrezător sau nu. 

Mihai Merca"Bastonul alb este un ochi care merge cu un pas în faţa nevăzătorilor şi care are permanent contact cu solul. Cu ajutorul lui, pot să identifice şi să interpreteze toate obstacolele de la sol, să-şi stabilească o direcţie sau momentul în care pot să intre într-o clădire", spune Mihai Merca (foto), preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din Bihor (ANB). 

El însuşi afectat de grave deficienţe de vedere încă de la naştere, Mihai (acum în vârstă de 34 de ani) a învăţat pe cont propriu cum să umble cu un baston alb şi s-a specializat, alături de o colegă din asociaţie, într-un stagiu recent în Norvegia, la Centrul de Reabilitare pentru Nevăzători din Hurdal, renumit pentru activităţile dedicate persoanelor cu deficienţe de vedere. Stagiul a făcut parte din proiectul "Blind Steps" (Paşi orbi) pe care ANB îl derulează cu ajutorul unei finanţări de 20.000 lei de la Consiliul Judeţean Bihor. 

"Proiectul este un răspuns concret la o nevoie pe care comunitatea de nevăzători o are de foarte mult timp, de a avea oameni calificaţi care să îi poată învăţa să utilizeze eficient bastonul alb, astfel încât să-şi poată câştiga un grad mai ridicat de independenţă, implicit să aibă o stimă de sine mult mai bună", spune Mihai.

De dragul elevilor

Monica Kover, profesoară la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Cristal din OradeaÎn România nu au existat până acum instructori certificaţi în utilizarea bastonului alb, motiv pentru care pe străzi nici nu se întâlnesc prea mulţi mânuitori ai acestuia. Joia trecută, în curtea Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, Mihai a început să predea primilor 15 cursanţi, tineri care nu şi-au pierdut complet văzul, dar şi unor persoane complet sănătoase, inclusiv Monica Kover (foto), profesoară la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Cristal din Oradea, unde are 7 elevi cu deficienţe de vedere. "Am ales să vin la acest curs pentru a învăţa tehnica corectă de utilizare a bastonului şi pentru a putea s-o aplic apoi în clasa cu care lucrez", a explicat BIHOREANULUI profesoara, care vrea ca elevii să poată ieşi nestingheriţi pe stradă, fără teama că se vor accidenta...

Cursanţii învaţă că nu doar mânuirea, ci şi lungimea bastonului contează mult, acesta trebuind să ajungă de la podea la sternul utilizatorului. "Dacă este prea scurt, se poate împiedica în el, dacă e prea lung, momentul identificării obstacolului nu va fi în concordanţă cu paşii", explică Mihai.

Cursanți

Săptămâna viitoare, vor învăţa tehnica o nouă serie de cursanţi, membri ai ANB care şi-au pierdut complet vederea. "Îmi doresc să devină un serviciu permanent al Asociaţiei", spune preşedintele. În plus, Mihai şi colegii săi vor pregăti un ghid scris şi audio despre utilizarea bastonului alb, pentru ca informaţia să ajungă la oricine are nevoie.

Se poate

Elena Trifan, Elena Trifan (foto), o româncă mutată de mulţi ani în Norvegia, unde i-a şi fost diagnosticată o afecţiune care îi îngustează câmpul vizual, a luat şi ea parte la primele cursuri de la Oradea, învăţând cursanţii, printre altele, să urce sau să coboare scări. Totodată, le-a împărtăşit din experienţa personală, încercând să le dea curaj. "Bastonul dă un grad mare de independenţă. Prefer să se uite lumea ciudat la mine decât să stau doar în casă şi să ajung să iau antidepresive", spune Elena. 

Deşi mai are cam 10% din vedere, călătoreşte singură în alte ţări şi se descurcă oriunde. Recunoaşte, însă, că pentru un nevăzător traiul în Norvegia este mult mai uşor decât în România. În ţara nordică, covoarele tactile sunt la tot pasul, toate autobuzele au şi mesaje audio, iar în magazine vânzătorii sunt obligaţi prin lege s-o ajute să îşi găsească produsele. 

În schimb, în România, se pare că autorităţile au uitat că există şi nevăzători. Poate prezenţa acestora pe străzi, cu bastoane albe, le va aminti că trebuie să-i întrebe de ce anume mai au nevoie...

Vezi mai jos videoreportaj. Imagini: Paul Lelea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON