Fostul designer vestimentar al Vioricăi Dăncilă, Nausica Mircea, a fost numită referent al Institutului Cultural Român din Istanbul, fără să parcurgă etapele obişnuite ocupării funcţiei, dezvăluie Libertatea.ro, citând surse din interiorul Ministerului Afacerilor Externe.
Nausica Mircea s-a ocupat de unele dintre ţinutele premierului social-democrat din timpul mandatului.
Pe 31 decembrie, creatoarea de modă a ajuns să fie referent al ICR Istanbul, fiind un post pentru care trebuie să aibă experiență în domeniu și să se ocupe cu organizarea de evenimente culturale.
Ea a fost numită la propunerea preşedintelui ICR, Liviu Sebastian Jicman.
Angajaţii Institutului pun la îndoială modalitatea prin care Nausica Mircea a ajuns să ocupe funcţia pentru care, în mod normal, conform regulamentului MAE, candidatul trebuie să parcurgă un stagiu de pregătire de minimum 30 de zile.
"La ICR a făcut pregătirea cu o zi înainte de a pleca la post. Adică n-a făcut-o, a strâns doar semnăturile. Nu a mai dat niciun concurs, cum se face de obicei", spun surse din interiorul Ministerului, citate de Libertatea.
Sursa citată mai arată că indemnizaţia lunară pe care Nausica Mircea o primeşte la noul job este între 3.500 şi 4.000 de dolari, cu un spor de risc de 40%.
Trecut "cultural"
Nausica Mircea este creatoare de modă de peste 20 de ani, perioadă în care a îmbrăcat mai multe vedete din România, printre care pe Bianca Drăguşanu, Daniela Crudu sau Lorette.
Originară din Vrancea, femeia a fost timp de 22 de ani angajată a firmei tatălui său, din domeniul agriculturii, de unde şi-a dat demisia în septembrie 2021.
În iunie 2021 ea a fost numită la conducerea Centrului Cultural Vrancea, printr-un concurs catalogat de presa vrânceană ca fiind aranjat, de unde şi-a dat subit demisia după 15 luni.
"A fost cea mai frumoasă experienţă, am lucrat cu cea mai frumoasă echipă, am realizat lucruri minunate! Vă mulţumesc, vă iubesc şi vă doresc mult mai multe realizări de acum încolo! Nu o să vă etichetez, pentru că nu sunteţi toţi, aici, în poză, însă ştiţi cât de mult vă iubesc şi sunt alături de voi!", a scris atunci Nausica Mircea pe Facebook, potrivit Adevărul.ro.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.