URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

O nouă avarie de termoficare în Oradea. Vezi lista străzilor care rămân fără apă caldă și căldură!

O nouă avarie de termoficare în Oradea. Vezi lista străzilor care rămân fără apă caldă și căldură! foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru remedierea unei avarii, apărută în zona intersecției străzilor Nufărul și Constantin Noica, începând de mâine, 29 martie 2022, ora 01:00, se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctele termice 863 și 878 iar pentru punctele termice 868, 871, 872 și 875 se întrerupe furnizarea serviciilor de încălzire și apă caldă.

Sunt afectați și consumatorii alimentați prin intermediul punctelor termice proprii situate în zona străzilor: Constantin Nottara, Nufărului, Liszt Ferencz, Coreea, Ialomiței, Episcop Nicolae Popovici, Jules Verne, Agricultorilor, Leonardo da Vinci.

Estimăm că reluarea furnizării agentului termic se va realiza joi, 31martie 2022, până la ora 12:00.

Vă asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru a remedia avaria în cel mai scurt timp posibil.

Pentru informaţii suplimentare, clienţii noştri pot apela dispeceratul de urgență TelVerde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile) sau pot consulta aplicația TermoAlert interfațată pe pagina web www.termoficareoradea.ro.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

TERMOFICARE ORADEA 
28 martie 2022

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
CrisDumi aka KP
Alo propaganda, in Oradea daca se strică se intervine rapid, asta înseamnă eficienta.
Postat 29 Martie 2022, 14:17 de Sandu2100
rece
sa bage apa rece pe magistrala, ca n-o sa se mai sparga. si vom egala capitala.
Postat 29 Martie 2022, 13:41 de sssss
clar…
partea proasta e ca asta e o magistrala noua, cea de pe malul crisului era veche. sute de milioane si inca sute se vor mai duce fara garantia succesului. halal eficientizare…
Postat 29 Martie 2022, 10:10 de macese
Despre lucrările prost făcute e vorba ...
... atunci când orădenii vorbesc despre bani publici mulți, lucrări de slabă calitate și disconfort urban. Mult și prost nu e de treabă.
Postat 29 Martie 2022, 09:51 de KP
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON