O tânără în vârstă de 26 de ani din Bihor a încercat să-și scoată ilegal din țară cei doi copii, unul de 3 ani și celălalt de 8 ani, prezentându-le polițiștilor de frontieră de la Borș I o procură notarială falsă.
Polițiștii și-au dat seama de fals și au întocmit acte de urmărire penală în acest caz. Femeia și copiii erau pasageri într-o mașină cu numere de Franța.
„Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat o femeie, cetăţean român, care a încercat să scoată din ţară doi cetăţeni români minori, folosind o procură notarială falsă. În data de 13.09.2024, în jurul orei 01.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș I, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară o persoană de sex feminin, cetăţean român, în vârstă de 26 de ani, într-un autoturism înmatriculat în Franța, însoţită de cei doi copii minori, în vârstă de trei și opt ani, toți domiciliați pe raza judeţului Bihor”, a transmis vineri comisarul șef Laura Bondar, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.
În comunicat se detaliază că la efectuarea formalităţilor la trecerea frontierei, „femeia a prezentat pentru ambii minori o procură notarială care nu îndeplinea condiţiile uneia autentice”.
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că procura notarială prezentată este falsă. Faţă de cele constatate, mama minorilor a declarat că avea cunoştinţă despre faptul că documentul nu este unul autentic, dar a recurs la aceasta metodă, pentru care a plătit 300 de euro şi 100 de lei unei persoane necunoscute, deoarece tatăl copiilor nu doreşte ca aceştia să părăsească teritoriul României”, se mai arată în informarea ITPF Oradea.
Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria femeii și a celor doi minori şi au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals, uz de fals, fals privind identitatea şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.