URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
01 Iunie 2023, 21:54

O femeie din Oradea a fost scoasă din apele Crișului Repede. Câinele ei a vrut să o apere și a mușcat un polițist 

O femeie din Oradea a fost scoasă din apele Crișului Repede. Câinele ei a vrut să o apere și a mușcat un polițist  foto: cititor eBihoreanul
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O femeie din Oradea care a ajuns joi seara în apele Crișului Repede, în zona centrală a orașului, a fost scoasă din râu de polițiști și pompieri, după un apel la 112 care alerta că aceasta ar fi în pericol de înec.

Martorii au povestit BIHOREANULUI că femeia n-ar fi vrut să iasă din apă, iar câinele care o însoțea a mușcat un polițist, vrând să o apere. 

„Joi, 1 iunie a.c., la ora 19.44, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, în zona centrală a municipiului Oradea, în apele Crișului Repede, se află o femeie care ar putea fi în pericol de a se îneca. Polițiștii de ordine publică orădeni au intervenit cu operativitate la fața locului, alături de jandarmi și pompieri bihoreni. Persoana în cauză, care era însoțită de un câine, a fost identificată ca fiind o femeie de 46 de ani, din Oradea. Aceasta a fost extrasă din apele râului, iar ulterior a fost internată nevoluntar la un spital din Oradea”, a transmis, după o solicitare a BIHOREANULUI, comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor. 

Martorii mai spun că este posibil ca femeia să fi consumat alcool. Nu se știe exact cum a ajuns în apele Crișului Repede.

Reprezentanta Poliției Bihor a confirmat informațiile primite de BIHOREANUL, cum că un polițist a fost mușcat de câinele femeii, la nivelul gambei, însă a spus că rana este una superficială. Polițistul s-a dus la spital, unde a primit îngrijiri și unde i-a fost administrat un vaccin specific pentru astfel de situații. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7112 RON
  • 1 EUR = 4.9743 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON