URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Iulie 2021, 10:13

O comunitate responsabilă!

O comunitate responsabilă! (foto: Ecolect Bihor)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Iunie - Luna curăţeniei în judeţul Bihor" a fost o campanie desfăşurată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group (formată din toate cele 101 primării din judeţul Bihor şi care are rolul de a implementa Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor - SMID) şi Consiliul Judeţean, pentru a aduce comunitatea bihoreană în jurul unei probleme comune: curăţenia "casei" pe care o avem dincolo de poartă, străzile, văile, apele şi munţii unde ne petrecem mare parte din viaţă.

Împreună cu 44 de parteneri, biserici, unităţi de învăţământ, ONG-uri de mediu şi mediul de afaceri, am organizat două concursuri: "Campionatul Bihorean al Curăţeniei", o competiţie între cele 100 de primării din judeţ, cu premii constând în finanţarea unor proiecte locale prietenoase cu mediul şi în beneficiul copiilor, şi "EcoProvocarea", adresat elevilor din clasele primare şi gimnaziale. Nu întâmplător, ambele concursuri i-a pus în centru pe copii, pentru că ei sunt cei care vor construi, cu ajutorul nostru, comunităţi responsabile faţă de mediu.

Dincolo de cele 18 primării câştigătoare şi cei 12 elevi premiaţi, cred că am câştigat cu toţii prin modul hotărât cu care s-a implicat în această problematică întreaga comunitate bihoreană. 

De-a lungul întregii luni, au fost organizate peste 200 de acţiuni de igienizare. În urma lor, am rămas nu doar cu un judeţ mai curat, ci am înţeles că problema curăţeniei este a fiecăruia dintre noi şi, totodată, a comunităţii din care facem parte. 

Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestui eveniment: primării, biserici, Inspectoratului Şcolar Judeţean, mediul de afaceri, voluntarilor, organizaţiilor neguvernamentale, mass-media şi cetăţenilor responsabili. Urmează alte campanii care să ne aducă împreună!

Îmi doresc ca în viitorul nu prea îndepărtat să nu mai fie nevoie să vorbim de o lună a curăţeniei sau de săptămâna curăţeniei, ci să declarăm fiecare an ca fiind un an al curăţeniei.

Mircea Mălan
Vicepreşedinte 
Consiliul Judeţean Bihor


Vocea străzii

Ce părere aveţi despre Campionatul judeţean al curăţeniei? Ar trebui reluată competiţia?

Populaţia este needucată, aşa că vor fi gunoaie de cules în fiecare an, dar nu cred că ar trebui să ne mulţumim cu această soluţie.
Carol

Felicitări voluntarilor, ţine de noi ca judeţul să fie mai frumos. Cred că un loc curat îi descurajează pe cei care ar vrea să arunce gunoaie.
Nicoleta 

Era mai bine dacă erau premiate comunele şi oraşele unde s-au găsit mai puţine gunoaie, acelea meritau mai mult să câştige.
Octavian Mărcusiu

Degeaba adună voluntarii gunoaie, dacă avem şoferi care aruncă flacoane, cutii, chiştoace pe geam. Ar trebui să faceţi educaţie. 
Istvan

Azi faci curat, mâine e mizeria la loc. Mai bine ar pune deţinuţii la muncă prin tot judeţul, în fiecare zi, decât să scoată voluntarii.
Anonim

Nu sunt de-acord ca profesorii să pună elevii să adune gunoaiele aruncate de oamenii fără bun-simţ. Să iasă asistaţii social la curăţenie.
Cătălina

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Spuse Cătălina:
"Nu sunt de-acord ca profesorii să pună elevii să adune gunoaiele aruncate de oamenii fără bun-simţ. Să iasă asistaţii social la curăţenie. Cătălina" Doamna Cătălina dacă te uiți prin pădure și pe Crișuri vei vedea că oameni cu bani, " educați" aruncă gunoaie. Nu e problema doar a asistaților sociali, ci a tuturor. Trebuie să învățăm respectul pentru natură. Așa cum îți respecți corpul, trebuie să respectăm și mediul, dacă vrem să ne mai bucuram de el.
Postat 21 Iulie 2021, 17:30 de Valcov
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON