Compania de Apă Oradea este prima firmă din România certificată de Chartered Institute of Procurement & Supply (CIPS - Institutul Acreditat pentru Achiziţii şi Furnizare). "Nu primim un premiu, este un certificat pentru excelenţă în achiziţii, primul obţinut de o firmă din România", a declarat directorul CAO, Ovidiu Gavra, miercuri în cadrul unei festivităţi de înmânare a certificatului.
Directorul Gavra a primit certificatul cu numărul 001 din România din mâna şefului Departamentului de dezvoltare internaţională din cadrul CIPS, Will Beattie. "Acordarea acestui certificat este o dovadă a unui proces de achiziţii lipsit de corupţie, etic şi la un înalt nivel de profesionalism", a spus Beattie.
Acordarea certificatul s-a făcut în urma unui proces de auditare care a durat nu mai puţin de 18 luni şi în cadrul căruia au fost verificate toate documentele CAO pe o perioadă de trei ani. În timpul procesului de certificare, specialiştii CIPS au verificat conducerea şi organizarea, strategia, personalul, procesele şi sistemele de monitorizare şi evaluare precum şi managementul şi cuantificarea performanţei companiei.
Certificarea CAO a fost un achitată printr-un grant oferit de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Finanţator al proiectului privind înlocuirea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, şi nu numai, BERD este principalul creditor al CAO.
"Lucrăm cu CAO de peste 10 ani şi avem o relaţie excelentă. A fost o alegere firească să lucrăm împreună pentru obţinerea acestei acreditări. În cadrul BERD lucrăm cu încă şase companii cărora le-am oferit un grand pentru obţinerea certificatului CIPS", a spus Richard Gargrave, senior procurement specialist în cadrul BERD.
Cu peste 110.000 de angajaţi în 150 de ţări, CIPS este cea mai mare organizaţie profesională din lume specializată în domeniul managementul achiziţiei şi furnizării.
"Obţinerea acestei acreditări ne dă posibilitatea să ne integrăm în lumea civilizată a achiziţiilor unde totul se desfăşoară după reguli bine stabilite şi respectate", a spus directorul Gavra.
Printre clienţii CIPS se numără organizaţii de top din lume precum Microsoft, Quatar Fundation sau China Lighting. Printre avantajele acreditării se numără îmbunătăţirea managementului în domeniul achiziţiilor, creşterea credibilităţii şi influenţei companiei în domeniul său de activitate precum.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.