URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 12 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile,  pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
I-am zis-o, încă din faza în care încă oscila (sau nu voia să confirme ce plănuiește), că e condamnat să candideze la Consiliul Județean. Bolojan era condamnat să preia Județul fiindcă doar el poate să repare, într-un timp record și cu barda, ceea ce au stricat acolo o serie de nepricepuți, corupți și ticăloși, dintre care nu cei din urmă sunt chiar înaintașii săi liberali (liberali după carnetul de partid, căci nu aveau decât anvergura unor popi de țară).
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Cu cariera politică limitată de la centru, Ilie Bolojan pare să-şi fi atins poziţia maximă în partid. Popularitatea sa la nivel naţional ca primar harnic acţionează parcă împotriva sa în PNL. Sondajele spun că nu ar fi avut probleme să câştige un nou mandat la primărie şi să tragă după el o majoritate confortabilă în Consiliul Local, dar nu cred că-şi doreşte să ajungă cel mai longeviv primar din România...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre candidatura surpriză a lui Ilie Bolojan la președinția Consiliului Județean Bihor?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, prevede că izolarea unei persoane fără acordul acesteia se poate dispune doar pentru 48 de ore, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului străbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
02 Februarie 2010, 11:00

Nu vrem cu ţiganii!

Nu vrem cu ţiganii! BUNI ŞI RĂI! Copiii de la Alexandru Roman au protestat împotriva "unirii" cu şcoala Lucreţia Suciu, susţinând că aici sunt mulţi copii de gabori de la care ar căpăta exemplu prost, fiindcă ar fi chiulangii, hoţi şi bătăuşi
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu bine sună de pauză şi elevii de la Lucreţia Suciu o zbughesc afară. După ninsoarea abia căzută, tenul măsliniu le iese uşor în evidenţă.

Sunt copiii ţiganilor gabori din Velenţa, din cauza cărora zeci de părinţi şi elevi de la şcoala vecină, Alexandru Roman, au ieşit în stradă, spunând că nici nu vor s-audă de contopirea cu forţa a celor două şcoli. "Românii şi ţiganii nu încap împreună", a fost mesajul protestatarilor, deşi s-au ferit să-l spună pe şleau.

Colacul de salvare

Conflictul mocneşte de două săptămâni, după ce inspectorul şcolar general Dorel Luca a anunţat că, întrucât Ministerul Educaţiei intenţionează să finanţeze şcolile în funcţie de numărul de copii, iar acestea nu vor putea avea mai puţin de 300 de elevi, se gândeşte la comasarea celor două şcoli generale din Velenţa: Alexandru Roman şi Lucreţia Suciu. Prima are 207 de elevi, cea de-a doua 420, aşa că "unirea" ar putea salva salariile profesorilor de la Roman, care altfel, dacă unităţile rămân separate, nu ar avea siguranţa posturilor.

Însă nu profesorii au ieşit cu jalba, ci părinţii elevilor. "La şcoala Lucreţia Suciu sunt copiii cu dizabilităţi. Cum să-i amestece pe copiii noştri sănătoşi cu ei?", a cerut socoteală Ioan Ianchiş, unul dintre tăticii protestatari.

La fel au susţinut şi alţi peste 50 de părinţi, împreună cu care s-a dus la Inspectoratul Şcolar, ca să-i ceară explicaţii lui Luca, imediat ce a aflat din presă despre intenţie. "Dacă îmi violează fata sau îi fură lucrurile?", adăuga un alt tată, făcând referire că la Lucreţia Suciu fac cursuri şi adulţi cuprinşi în programul "A doua şansă", destinat celor mai mari decât elevii obişnuiţi, care n-au frecventat cursurile la vremea potrivită.

Cum în tot cartierul nu există decât cele două şcoli, părinţii se tem că-i vor costa bani şi timp să-şi mute copiii la o şcoală din centru, dar în niciun chip nu-i vor lăsa la Lucreţia Suciu. "Aia nu-i şcoală normală!", a răbufnit una dintre mame care, deşi n-a mai dat alte amănunte, se referea la elevii de acolo, proveniţi preponderent din rândul etniei rome.

Cu petiţia după ei

Miercurea trecută, peste 70 de elevi de la Alexandru Roman au chiulit de la ore ca să depună o petiţie scrisă la Inspectorat, Prefectură şi Primărie, cerând acelaşi lucru: să nu li se desfiinţeze şcoala. "Plângerea", semnată de şcolari din clasa a treia până într-a opta, a ajuns şi pe internet, pe site-ul www.petitieonline.ro. Şi, ca să fie clar înţeleşi, şcolarii au purtat pancarte cu mesaje menite să înduioşeze oamenii "mari", precum "O şcoală bună, un viitor bun" ori "Salvaţi-mi Şcoala Alexandru Roman".

01 marinela (dreapta).jpg"Nu vrem să renunţăm la şcoala noastră. Noi acolo vrem să învăţăm", argumenta Marinela Sabău (foto), elevă într-a şaptea, atât în faţa jurnaliştilor adunaţi să consemneze neobişnuitul protest, cât şi, apoi, a viceprimarului Gheorghe Carp.

Copiii nu o zic cu voce tare, dar şi ei, şi părinţii lor se tem că ar trebui să înveţe laolaltă cu ţiganii, care la Lucreţia Suciu sunt în proporţie de 40%. "Acolo absenteismul e mare, copiii au comportament necivilizat. Cei mici de la noi le vor copia atitudinea", spunea, cu seriozitate de adult, o altă protestatară, Leila Bala, din clasa a VII-a.

01 Piscoi Anca.JPGĂştia suntem!

Directoarea de la Alexandru Roman, Anca Pişcoi (foto), nu vede nici ea cu ochi buni comasarea celor două şcoli, doar că îi vine greu să creadă că ţiganii ar fi mărul discordiei. "Avem şi noi elevi romi. Ce-i drept, mai puţini, cam 30 din 207. Cred, însă, în reuşirea comasării cu o grădiniţă, pentru că aşa am rămâne în aceeaşi clădire", propune profesoara o alternativă.

În schimb, directorul de la Lucreţia Suciu, Gheorghe Tirla, e convins că principala nemulţumire sunt tocmai ţiganii. "Peste 150 de elevi de-ai noştri sunt de etnie romă. Pe lângă aceştia, mai avem cursanţi şi la alte forme de învăţământ, adică fără frecvenţă la gimnaziu, precum şi în programul de şcoală pentru adulţi". Potrivit directorului, numărul mare al elevilor ţigani se datorează faptului că şcoala e una de cartier, iar în zonă, adică în Velenţa şi în jurul Cetăţii, locuiesc mulţi romi, iar asta n-ar fi pe placul celorlalţi. "Dimineaţa, în faţa şcolii e plin de mame cu fuste colorate. Ăştia suntem...", spune Tirla.

01 Tirla.JPGLa şcoală sau la muncă?

Totuşi, directorul nu se plânge de elevii romi şi susţine că singurele probleme pe care le are cu aceştia sunt legate de chiul şi de pericolul abandonului şcolar. "Ţiganii pe fete vor să le ţină acasă, să aibă grijă de copiii mai mici, iar pe băieţi îi duc la muncă, la făcut burlane şi cazane. Copiii prind gustul banului şi apoi nu mai vor şcoală", explică Gheorghe Tirla (foto). Directorul e convins că acesta nu e un handicap pentru şcoala sa, ci doar o problemă de mentalitate. Aşa că nici vorbă de probleme de comportament sau de pericolul ca elevii ceilalţi să fie traşi în jos de ţigani...

Tirla spune că, pentru a-i atrage pe puii de gabori, a cumpărat până şi costume ţigăneşti şi le-a organizat chiar şi cursuri de dansuri tradiţionale. Doar-doar le va face mai dragă şcoala...

Liber la catedră

La insistenţele părinţilor, după o zi de la protestul elevilor, şeful Inspectoratului Şcolar a părut dispus să renunţe la ideea comasării. Ceea ce naşte, însă, o altă problemă. "Nu ştiu cum se vor plăti salariile", a spus Dorel Luca, argumentând că Ministerul Educaţiei impune finanţarea pe cap de elev tocmai pentru a lichida şcolile mici, care înghit mulţi bani într-un sistem oricum sărac. Iar în lipsa finanţării de la Minister, profesorii nu vor avea de unde să-şi ia salariile.

"Văd că sunt probleme între cele două şcoli. Nu vrem să agităm şi mai mult situaţia. Dar dacă ni se vor impune minim 300 de elevi într-o şcoală, va fi nevoie de o hotărâre de Consiliu Local să susţinem şcoala Alexandru Roman", a pasat Luca răspunderea către municipalitate. Primăriei i se va cere, în acest caz, să finanţeze şcoala, făcând pe plac comunităţii, dar nu e sigur că ea se va şi angaja.

Aşa stând situaţia, mulţi dintre profesorii de la Alexandru Roman vor ajunge poate să-şi ceară singuri transferul. Iar elevii ar rămâne degeaba în şcoala mult dorită, dacă la catedră n-ar avea profesori...


01 scoala lucretia suciu.JPGŞCOALA COMUNITĂŢII
Făcută pentru toţi

Construită în 1871, şcoala Lucreţia Suciu (foto) a fost prima şcoală de stat din Oradea, oraş în care până atunci existau doar şcoli confesionale, ce funcţionau pe lângă biserici. Denumirea ei era "Şcoala comunităţii", fiind destinată oamenilor care nu aveau acces în Cetate, adică în oraşul locuit pe atunci numai de evrei şi maghiari, şi care, în timp, şi-au făcut case în jurul ei, dând naştere cartierului Velenţa.

În 1994, Lucreţia Suciu a fost prima şcoală din Oradea care a primit copiii din centre de plasament, iar în prezent e singura care a implementat programul "A doua şansă", în cadrul căruia urmează cursurile claselor I-VIII persoane care au vârste cu cel puţin peste patru ani peste cele obişnuite acestor clase, majoritatea fiind între 15 şi 30 de ani. Totodată, şcoala e unică în judeţ pentru că are sistem de cursuri "fără frecvenţă" la gimnaziu, pentru persoanele cu doi ani mai în vârstă decât elevii din clasele obişnuite.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
In Atentia Domnului Tirla Gheorghe
RECLAMATIE LA OPC PENTRU TIRLA GHEORGHE
Postat 11 Iunie 2013, 13:09 de Ionescu Claudia
prosti
da nu este nici o problama zilnic bataie si abulanta a venit dupa un baiat gand a fost dat cu sprei si fumeaza si sare gardul nu sunteti normali nus probleme nu mai tigani vaisamar de porc ca si tu toata ziua mananci am eu cunostitnte gras paytas vedeti stiu si prorecla
Postat 29 Martie 2013, 07:08 de chivari
Simona
Scoala ca si mine ,pereti albi ca norbiti meu,diriginti sunt prostii ca mine,profesori zbor pe peretiii albi de marmura,hector are gripa porcina,EU BEA sI Norbiti suntem ;besinosi:P:P:P::*:*
Postat 09 Februarie 2012, 20:10 de Mateas
bea
Cea mai proasta scoala ca mine .me-am gasit stupul de albine e buna merea de albina.Vrei si u hector?
Postat 09 Februarie 2012, 20:05 de horvath
florin
Ce mai nasoala scoala..este cea mai buna:)):))
Postat 09 Februarie 2012, 20:02 de teglasi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1033 RON
  • 1 EUR = 4.8347 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON