URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit! Cele două partide maghiare, UDMR și PPMT, și-au făcut propriile centre de recenzare a populației

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 23 mai, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, alături de suplimentul ecologic Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii: 

Ţării, cât mai mulţi maghiari!

În premieră, cele două partide maghiare, UDMR şi PPMT, şi-au făcut în Oradea propriile centre de recenzare a populaţiei. Şeful UDMR Bihor, Szabó Ödön, afirmă că obiectivul acestei "numărători paralele" e ca în Oradea să fie înregistraţi "peste 20% maghiari", pentru a nu pierde anumite drepturi ale minorităţii, dar sugerează că statul nu îi numără corect, acuzând Primăria de încălcarea legii şi ameninţând-o cu o plângere la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării. 

Fără trotinete!

Trebuia să fie "fun", "trendy" şi "eco-friendly", dar s-a dovedit enervant şi riscant. În doar două săptămâni, cele 250 de trotinete electrice aduse în Oradea de serviciul de închiriere Bolt au reuşit să-i nemulţumească atât pe clienţii firmei, care se plâng că-s puţine, cât şi pe şoferi, care reclamă indisciplina în trafic a "trotinetiştilor". "La cum merg lucrurile, mi-e greu să cred că firma va primi autorizaţie de funcţionare în Oradea", avertizează city-managerul Mihai Jurca.

Pentru Justiţie

Adunările generale pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, organismul reprezentativ al judecătorilor şi procurorilor din ţară, vor avea loc curând, pe 22 iunie, sau, dacă din prima nu se întruneşte cvorumul, pe 29 iunie. Alături de nume grele, între care un vicepreşedinte şi doi şefi de secţii de la instanţa supremă, pentru cele 14 locuri din viitorul CSM s-au înscris şi doi magistraţi bihoreni: judecătoarea Natalia German, de la Judecătoria Oradea, şi colonelul magistrat Liviu Lascu, prim-procurorul Parchetului Militar Cluj. Ambii militează pentru o reformă reală a sistemului judiciar, punând în discuţie problemele sale cronice: lipsa de personal, volumul de lucru disproporţionat între instanţe şi parchete de acelaşi rang, inexistenţa unei consultări reale a corpului magistraţilor la elaborarea strategiilor publice în justiţie, ba chiar şi problema controversată a pensiilor de serviciu, mai mari ca salariile, motiv pentru care mulţi se retrag înainte de vreme din activitate...

INTERVIUL BIHOREANULUI 

Walter Robinson, jurnalist premiat cu Pulitzer, fost lider al echipei de investigaţii "Spotlight": "Democraţia nu poate funcţiona fără presa liberă"

E omul din spatele poveştii. Creierul din spatele investigaţiei. Mulţi l-au "cunoscut" aşa cum a fost interpretat de celebrul Michael Keaton în filmul "Spotlight", care s-a bucurat de succes internaţional şi a fost premiat, în 2016, cu Oscar...

Jurnalistul american Walter Robinson (76 ani) a fost premiat cu Pulitzer pentru o serie de investigaţii publicate de echipa "Spotlight", pe care a condus-o la ziarul The Boston Globe, despre abuzurile sexuale răspândite şi repetate comise de preoţi catolici din Boston asupra unor minori, fetiţe şi băieţi, din diverse parohii. Veteran al războiului din Vietnam, autor a numeroase investigaţii, corespondent la Casa Albă şi în multe ţări, iar acum profesor de jurnalism, Walter Robinson a venit pentru prima oară în România, ca invitat special al ediţiei a 11-a a evenimentului Superscrieri (15-16 mai), organizat de Fundaţia Friends for Friends, care anul acesta a pus reflectorul pe presa locală. BIHOREANUL a avut şansa unui interviu faţă în faţă cu jurnalistul american, care, printre glume cu tâlc, şi-a destăinuit temerile în ceea ce priveşte libertatea presei, dar şi-a exprimat şi speranţele...

Şcoală de genii

Un centru educativ din Oradea ţine lecţii pentru copii de cel mult 6 ani, ca să-i înveţe să fie deştepţi. Unic în Europa continentală, centrul Shichida aplică o metodă dezvoltată de un profesor japonez în urmă cu şase decenii, care pune la lucru ambele emisfere cerebrale ale copilului, astfel încât acesta să-şi dezvolte abilităţile cognitive. 

TIMP LIBER
Hai pe apă! 

Ai vrea să încerci un sport nautic nou, apărut doar de câţiva ani în România, dar te împiedică frica de apă? Stand-Up Paddle ar putea fi activitatea potrivită! Un cuplu din Marghita a înfiinţat o asociaţie pentru a promova acest sport, care presupune doar plutirea deasupra apei line cu ajutorul unei plăci şi al unei padele. Asociaţia organizează ture în judeţ, activităţile sunt gratuite, iar curioşii bine-veniţi.

ORADEA NOASTRĂ

Bine... pe hârtie 

Reformat în aprilie 2021, sistemul de salubritate orădean încă are nevoie de reglaje. La un an de la introducerea fracţiei biodegradabile, datele furnizate de firmele care răspund de sistemul local de salubritate arată că, deşi orădenii au împărţit gunoaiele în trei fracţii, în realitate le-au amestecat atât de mult în pubele, încât au compromis calitatea lor, făcând deşeurile de ambalaje sau biodeşeurile imposibil de valorificat.

Mai curat! 

Au mai rămas câteva zile în care bihorenii pot dovedi cât de mult le place curăţenia. Campionatul judeţean al curăţeniei a mobilizat oameni din 94 de primării. În paralel, se desfăşoară un alt concurs, EcoProvocarea, care a mobilizat peste 8.000 de elevi, toţi înscrişi în EcoClub Bihor, gaşca copiilor şi adolescenţilor responsabili faţă de natură. 

Specialist recunoscut internaţional, Alexandru Purcaru i-a învăţat pe angajaţii Primăriei Oradea cum să îngrijească arborii oraşului: "Oradea are nevoie de un management al arborilor"

Cum se întreţine un arbore, cum se fac toaletările ramurilor şi ce nevoi are un copac în mediul urban? Sunt câteva dintre temele pe care, săptămâna trecută, angajaţii Direcţiei Tehnice din Primăria Oradea le-au discutat cu unul dintre cei mai pricepuţi români în arboricultură, Alexandru Purcaru.
Este unul dintre cei doi români acreditaţi de Societatea Internaţională de Arboricultură şi ţine lecţii practice despre cultura arborilor. La umbra parcului Brătianu, Purcaru a făcut o radiografie a copacilor din oraş...

OPINII

Baschetul e în aer, fotbalul la pământ
De Mircea Chirilă

În Bihor, sportul are viaţă grea, pentru că Ilie Bolojan se fereşte de acest domeniu, pe motiv că e nu doar o sursă de cheltuieli, ci şi una de matrapazlâcuri. 
Câtă vreme şef la CSM a fost actualul primar Florin Birta, se mai păstra un echilibru între sporturi. Odată cu venirea lui Şerban Sere, baschetul şi-a tras partea leului, iar celelalte discipline au fost trecute practic pe linie moartă.

Asta mai lipsea!
De Adrian Criş 

Când la o graniţă ai război, iar la o alta un vecin care găseşte justificări agresorului, când cetăţenii sunt speriaţi de perspectiva că ar putea avea de ales între a se hrăni şi a se încălzi, revoltaţi de incompetenţa şi nesimţirea politicienilor, când orice zvon cu potenţial conflictual le stârneşte spaime, a zgândări coarda naţionalistă şi a plăsmui conspiraţii ale unei etnii majoritare împotriva uneia minoritare, toate astea înseamnă a te juca cu focul. 

PREMIILE LUI BIHOREL

Școala vieții: Orădenii de pe Corso, exasperați de elevii de la Ady Endre care fumează și lasă mizerii în urma lor; Toți pentru Bodog: Angajat al Universității de Vest Timișoara, amendat pentru că face scut în procesul lui Florian Bodog; Stația imposibilă: În Băile Felix a apărut stația de autobuz cu „barieră; Poliţistul vlogger, în vizor: Celebrul Octavian Perțea, reclamat de colegi inclusiv la București; Scoateţi banii! Un consilier local din Bihor a dat în judecată prefectura, dar și partidul din care a făcut parte: PSD; Atac la Primărie: De cine ar trebui să se teamă primarul de Oradea Florin Birta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Pentru kp
Ce aștepți de la o nație de sclavi, trădători, puturos cum este România
Postat 23 Mai 2022, 15:06 de Vlad72
UDMR + PPMT.
UDMR, asociație culturală neînregistrată ca partid, finanțată de Statul Român și parțial de către Parlamentul Ungariei. PPMT, partid etnic finanțat de către Guvernul Ungariei. Niciuna dintre aceste "grupări" nu îndeplinește condițiile legale din România, conform prevederilor constituționale, pentru a funcționa și a activa pe scena politică. Cum gura păcătosului adevăr grăiește, Odon chiar recunoaște scopul de a scoate din procedura recenzării, peste 20% de etnici maghiari în unele județe ale României. Cu alte cuvinte, sunt etnici care la recenzare e posibil să se declare rromi, nu maghiari. Sau invers, ceea ce arată că reprezentativitatea maghiară din Parlamentul României se bazează pe existența comunităților țigănești. Și dacă nu ke iese numărătoarea, ce o să facă "frații" de la UDMR și PPMT? O să cosmetizeze cifrele, adăugând pe cei plecați definitiv din țară ca fiind doar turiști prin lumea largă? E clar că liderii maghiarității din România sunt tot mai obraznici și nu au nicio jenă din a încălca legea. Pentru că este o gravă încălcare privind individualitatea răspunsurilor oamenilor la recenzare, fiind vorba de date confidențiale. Or, cumularea de date personale confidențiale ce nu au legătură cu activitatea politică a UDMR și PPMT, reprezintă infracțiuni comise în serie. Doarme Poliția Română. Doarme SRI. Doarme Guvernul Românie. Doarme președintele. Toți dorm, că i-a obosit tare rău lipsa de caracter și de demnitate națională, incompetența și lașitatea, colonizarea și aplecarea față de Înaltele Porți.
Postat 23 Mai 2022, 08:35 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON