URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Ianuarie 2022, 00:00

Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit: Un celebru primar din Bihor e acuzat că pune impozite peste limitele legale şi taxe pe servicii fictive

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 17 ianuarie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, împreună cu suplimentul de educaţie ecologică Oradea Noastră şi având un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Ţara lui Sorban

Localnicii din Lugaşu de Jos sunt obligaţi de Primăria UDMR-istului Sorban Levente să plătească impozite umflate, taxe ilegale şi amenzi pentru contravenţii pe care nu le-au săvârşit. După zeci de plângeri înaintate de săteni, Prefectura Bihor şi-a trimis Corpul de Control la Lugaşu de Jos, descoperind că edilii comunali sunt "campioni" judeţeni la inventarea de taxe speciale, 60 la număr, multe în afara legii, la fel ca impozitele menite doar să smulgă cât mai mulţi bani atât de la cetăţeni, cât şi de la firme. 

Câţi şi cum (mai) suntem?

Peste două luni începe primul recensământ digital al populaţiei şi locuinţelor, în care cetăţenii se vor "număra" singuri, fapt pentru care primesc o zi liberă plătită. Amânată de pandemie cu un an, cercetarea statistică menită să furnizeze autorităţilor informaţii precise privind demografia şi traiul românilor, în baza căreia guvernele îşi vor croi politicile publice viitoare, are loc fără ca oamenii să ştie că se vor autorecenza, autorităţile nefăcând nicio informare publică, deşi pentru reuşita recensământului se cheltuie 84 milioane de euro...

Jos Lupău!

Prins de BIHOREANUL făcând chef cu subalternii în pandemie, managerul Spitalului Beiuş, Claudiu Lupău (foto), s-a retras în concediu şi se dă victimă politică. Consilierii locali PSD din Beiuş au solicitat în scris demiterea managerului şi refuză să voteze vreo hotărâre privind spitalul câtă vreme rămâne Lupău la cârma unităţii, soarta acestuia urmând să fie decisă la următoarea şedinţă a legislativului local, la care a fost convocat, pentru lămuriri, şi "inculpatul". 

Interlop pe goană

Patronul clubului Vox din Salonta, unul dintre cei mai cunoscuţi contrabandişti din Bihor, a fost dat în urmărire şi în consemn la frontieră. Condamnat la 3 ani şi 2 luni de detenţie pentru trafic de persoane, Petru Marius Neagrău e judecat şi anchetat pentru contrabandă cu ţigări, inclusiv într-un dosar al DIICOT, vizând celebra grupare infracţională bănuită şi de implicare în asasinatul cu bombă de la Arad. 

"Moşneag" sacrificat

Au fost, timp de sute de ani, martorii trecerii vremii, iar, dacă ar putea povesti, cine ştie câte ar spune. Arborii seculari nu sunt însă ocrotiţi, aşa că adesea sunt doborâţi de persoane care nu conştientizează valoarea lor naturală. S-a întâmplat şi în comuna Roşia, unde un fag bătrân de peste un secol a fost tăiat. În locul semeţului copac, a rămas întins pe pământ trunchiul gros de peste un metru, care nici măcar n-a mai fost dus de la locul faptei...

Dezvoltare cu demolare 

Un proiect imobiliar de 2 milioane de euro din centrul Oradiei îi nemulţumeşte pe locuitorii zonei. O firmă din Cluj construieşte pe strada Primăriei un bloc cu 28 de apartamente şi parcare subterană, spre disperarea vecinilor care se tem că locuinţele lor, vechi de peste un secol, vor crăpa sau chiar se vor prăbuşi în timpul lucrărilor la clădirea nouă, care va fi alipită de proprietăţile lor. Supăraţi, oamenii dau faţă în faţă cu realitatea unui oraş în dezvoltare: un bloc nou se poate lipi de casele lor, indiferent dacă sunt sau nu de acord.

TIMP LIBER 

Printre hoţi şi cerşetori 

Sala mare a Teatrului Regina Maria a găzduit, duminică, cea dintâi premieră a anului: spectacolul de teatru cu muzică "Opera de trei parale", după o piesă-fenomen a secolului XX, semnată de Bertolt Brecht, cu muzică de Kurt Weill. Producţia teatrală introduce publicul în lumea marginalilor - a hoţilor, a cerşetorilor şi a prostituatelor -, ea fiind adusă la viaţă la Oradea de o pleiadă de actori, în frunte cu Richard Balint, Daniel Vulcu, Adela Lazăr, Ioana Dragoş Gajdo şi Răzvan Vicoveanu. 

ORADEA NOASTRĂ

Ambiţii verzi 

Pandemia a demonstrat lumii că orice plan poate fi dat peste cap. În timp ce învaţă să trăiască cu un virus periculos, omenirea trebuie să-şi aducă aminte că mai sunt şi alte ameninţări la adresa calităţii vieţii. Schimbările climatice şi degradarea mediului sunt probleme prioritare, iar Uniunea Europeană şi-a asumat, prin Pactul Verde, o serie de obiective menite să le contracareze. Oradea îşi asumă astfel de obiective în premieră: Zona Metropolitană vrea ca până în anul 2030 să reducă cu 55% emisiile de dioxid de carbon, prin eco-investiţii.

Cetate, caut chiriaşi! 

Cel mai important monument istoric al Oradiei, Cetatea, care ar trebui să fie şi atracţia turistică principală a oraşului, îşi caută locatari. Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), care administrează fortăreaţa, va scoate la licitaţie mai multe spaţii, pentru afaceri din domeniul HoReCa, dar nu numai. "Intenţia noastră este să animăm fiecare corp din Cetate", spune directoarea APTOR, Alina Toie.

Aşi ai miniaturilor

Până la finalul lunii martie, curioşii pot descoperi în Muzeul oraşului Oradea urbea de pe Crişul Repede aşa cum nu au mai văzut-o: în miniatură. Din drag pentru oraşul pe care ani la rând l-au urmărit de la distanţă cum se dezvoltă, Ana Pereu şi Traian Isai au creat machete ale unor clădiri reprezentative şi plănuiesc să recreeze, tot la scară redusă, cele două pieţe centrale ale Oradiei: Unirii şi Ferdinand. 

OPINII

Maşini roşii pe parcări roşii
de Mircea Chirilă

După cum ne-a explicat Primăria noua modalitate de taxare a maşinilor parcate în centrul Oradiei, eu am reţinut următoarele: pe parcările roşii parchează exclusiv maşinile roşii, pe parcările galbene, maşinile galbene, pe cele albe - maşinile albe, iar maşinile de restul culorilor sunt obligate să parcheze în parcările subterane şi supraterane.

Ideea de a scumpi parcările la sol aflate în vecinătatea parcărilor supraetajate sau subterane nu este rea şi se aplică în multe locuri... 

Energie pentru Bihor
de Adrian Criş

În timp ce românii "se râd" că ar merita o zi liberă ca să dezbată cazul Djokovic, chestiunea energiei ticăie ca o bombă, atât de eficientă încât poate tranşa noul război rece dintre fosta URSS şi NATO, la doi paşi de noi. Acribia şi competenţa cu care "analizăm" situaţia de la antipozi nu ne scuteşte, însă, de facturi la gaz şi electricitate, pentru a căror rezolvare, ce să vezi, nu avem nici minuţie, nici pricepere. Deşi notele de plată sunt scandaloase, din varii motive.

Şantajele Maicii Rusia şi isteria ecologistă de tip Greta sunt determinante ca factori externi, dar li se adaugă şi păcate mioritice, precum închiderea multor capacităţi de producţie autohtone şi sinucigaşa amânare a exploatării gazului din Marea Neagră.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON