URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Octombrie 2021, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Povestea emoționantă a „cimitirului abandonaților” din Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 4 octombrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Cimitirul abandonaților

Peste 600 de oameni ai nimănui sunt îngropați în cimitirul din satul Dumbrava după ce, izgoniți din spitale, și-au trăit ultimele zile în grija Bunului Samaritean Viorel Pașca.

În 17 case din Dumbrava și Tinca, bihoreanul îngrijește peste 450 de bolnavi fără venituri, abandonați de familii și de stat în stare gravă, dar refuză să-și legalizeze activitatea pentru a nu risipi pe angajați și condiții de lux donațiile primite. Un reportaj exclusiv, marca BIHOREANUL.

Ilie Bolojan: „Din banii puțini pe care îi avem, trebuie să facem lucruri cu impact maxim”

La o săptămână după Congresul PNL, Ilie Bolojan lămurește, înr-un interviu acordat BIHOREANULUI,  de ce nu s-a implicat în luptele din partid, dar și cum depind proiectele locale de guvernare. Poate fi continuat un proiect de 1 miliard de euro, cum e cel al Drumului Expres Oradea - Arad, cu un guvern între două moțiuni? E util pentru Bihor controversatul program Anghel Saligny?

Președintele CJ Bihor vorbește și despre cele mai importante proiecte deja planificate și anunță altele, în premieră, cum ar fi un program de sprijinire a medicilor de familie, și explică de ce își asumă riscuri precum înființarea companiei aeriene locale în loc să „dea” bani pentru nevoi de moment.

Din nou „pe roșu”

Alarmant: în premieră de la începutul pandemiei, Oradea nu mai are suficiente locuri la ATI pentru bolnavii Covid, iar unii încep să moară acasă!

Deși valul IV se anunță cel mai dur, Spitalul Municipal, care în regim exclusiv anti-Covid avea 400 paturi și primea inclusiv pacienți transferați din alte județe, îl întâmpină la jumătate din capacitate, la ATI neavând locuri nici pentru bihoreni, motiv pentru care de săptămâna aceasta vor primi bolnavi infectați toate spitalele din județ.

Ultimul drum

Crima de pe Calea Borşului: camerele de supraveghere l-au surprins pe făptaș conducându-și victima spre locul unde urma s-o ucidă.

Ucigaşul, Aurel Szabó, un brăilean mutat în Sântion, şi-a înjunghiat cu sălbăticie victima, o clujeancă de profesie kinetoterapeut, despre care susţine că a acostat-o într-o benzinărie şi a omorât-o pentru că nu a vrut să facă sex...

Vecini de coşmar

Caz incredibil descoperit de BIHOREANUL în comuna Tileagd: o familie înstăpânită de instanţe pe curtea unui bloc a pus lacăt pe porţi şi a încuiat uşa de intrare în clădire.

Profitând că, după două decenii de procese, vecinii şi-au recâştigat doar suprafeţele de sub apartamente, nu şi dreptul de a traversa curtea, proprietarii acesteia le blochează accesul, obligându-i ori să spargă lacătele, ori să sară peste gard...

Artistă la Paris

O orădeancă a ajuns între cele mai premiate pictorițe din Franța, tablourile sale putând fi admirate deseori la Luvru.

Daniela Brosset predă gratuit lecții copiilor nevoiași și vârstnicilor din zona Parisului, iar lucrările ei au putut fi văzute și cumpărate în peste 60 de expoziții în Franța, Italia, Monaco, Austria și America. BIHOREANUL vă face cunștință cu Daniela și operele ei!

OPINII:

Mircea Chirilă: Centura poate să aștepte!

Mi se pare o glumă să faci un inel metropolitan cu o singură bandă pe sens. Ca să ce? Să circule pe el automobiliști nervoși că trebuie să stea în spatele cociilor, tractoarelor și bicicliștilor beți? Banii pentru o centură serioasă cu două benzi ar trebui dați integral de Ministerul Transporturilor, nu cu efortul conjugat al câtorva localități.

Adrian Criș: Deștepții lumii

Majoritatea conaționalilor, antivacciniști în gura mare sau în șușoteală, acuză „tirania medicală” și reclamă „libertate” necondiționată. Resping vaccinarea și în același timp îi revoltă că prețurile cresc. Cui să i se aprindă beculețul că pandemia nu doar scurtează vieți, ci și lungește, până la rupere, lanțuri de aprovizionare? N-are decât să se scumpească Loganul nou, dar să rămână la fel BMW-ul second-hand!

ORADEA NOASTRĂ

Şcoala viitorului

Economia circulară, un concept încă străin românilor, care presupune refolosirea oricărui produs, are mari şanse să devină o banalitate şi, mai ales, o necesitate. Pentru asta, însă, trebuie să pregătim muncitori calificaţi în domeniu.

O echipă formată din specialişti din opt oraşe europene, inclusiv Oradea, a scris primele manuale pentru viitorii angajaţi în sectorul gestionării biodeşeurilor, instalaţiilor de biogaz ori al producţiei de bio-ambalaje, iar în curând primii bihoreni vor învăţa ce înseamnă aceste noi meserii.

Filmaţi şi amendaţi

De câţiva ani, în mai multe zone problematice din Bihor, au fost montate camere de supraveghere, menite să combată fenomenul abandonării de gunoaie în natură.

Timid, investiţia dă rezultate: în primele 9 luni din acest an, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au amendat 22 de oameni surprinşi de camere în timp ce aruncau mizerii clandestin.

Micro-fermierul

O viaţă sănătoasă este condiţionată de o alimentaţie echilibrată, iar o modă nouă promovată de nutriţionişti este consumul de microplante, adică plantele de legume foarte tinere, recoltate la câteva zile după ce seminţele au germinat. Supranumite „superlegume”, aceste vedete ale dietei contemporane sunt lăudate pentru gustul intens, dar mai ales pentru aportul de vitamine şi minerale. Atras de potenţialul microplantelor, Rareş Buzaş, un orădean proaspăt absolvent de Agricultură, a început o afacere în domeniu...

Sortaţi şi reciclaţi!

Mulţi orădeni probabil că n-au văzut niciodată cum arată groapa de gunoi a Bihorului, de la capătul cartierului Episcopia, unde ajung şi mizeriile din pubelele municipiului. În fiecare zi, utilajele de salubritate urcă pe „muntele” înalt de 20 de metri şi întins pe mai bine de 22 de hectare, descărcând aici toate resturile ce nu mai pot fi valorificate.

Multe dintre gunoaie ajung, însă, aici nu pentru că nu ar putea fi reciclate, ci pentru că au fost aruncate de-a valma cu alte mizerii, care le-au compromis.

Oradea ieri, Oradea azi: Cum s-a extins rețeaua de tramvaie din oraș

Inaugurată în 1906, rețeaua locală de tramvaie a trecut prin mai multe schimbări, prin diverse extinderi și restrângeri. Extinderea din 1981-1982 a fost una dintre cele mai mari făcute vreodată. După acel moment, în 1983-1984 a mai fost construită linia de pe bulevardul Decebal, din Calea Aradului până lângă fostul cimitir Olosig în lungime de 2 kilometri, alte extinderi nemaiavând loc din 1984 și până în 2020.

ACTUALITATE LOCALĂ

Nu rataţi selecţia ştirilor de actualitate din BIHOREANUL tipărit! Printre subiecte: Scene sângeroase în Brusturi! Soțul primăriței, acuzat că a bătut un bărbat în magazinul familiei. Livia Bârlău era de față; Se creează Air Oradea: 3 zboruri zilnice spre București și 4 curse externe în Europa; Nou inel rutier metropolitan: va ocoli Oradea, Oșorhei, Sânmartin și Nojorid...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON