URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 August 2022, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Piața Unirii din Oradea, o investiție cu probleme multe și mărunte

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 8 august, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conținut bogat în informaţii exclusive şi variat. Iată ce puteţi citi în noul număr:

Oradea spartă

La mai puțin de 6 ani după reabilitarea cu bani europeni, Piața Unirii din Oradea are nevoie de reparații tot mai multe și mai greu de făcut. Devenită o adevărată carte de vizită a orașului, piața centrală are dalele crăpate, artezienele adesea defecte și este scufundată în beznă, dar, deși lucrarea e în garanție până în 2026, Primăria nu ia măsuri față de constructori, care în schimb acuză proasta ei „exploatare”. 

Autostrada chix

După ruperea contractului cu firmele din grupul Selina pentru lotul de autostradă Biharia – Chiribiș, CNAIR pregătește și anularea licitației câștigate de bucureștenii de la Erbașu pentru Chiribiș - Suplacu de Barcău. Șansa ca Transilvania să aibă autostradă între Oradea și Cluj a fost compromisă chiar de CNAIR, care a făcut licitații cu documentații fără soluții pentru remedierea lucrărilor degradate și a tergiversat atribuirea contractelor către firmele câștigătoare.

Hoții de Finiș

Un fost inginer silvic, ieșit „din sistemul corupt”, dezvăluie: în timp ce sătenii din Finiș nu au lemne de foc, din pădurea comunei se fură cu complicitatea celor datori s-o păzească. Devenit șofer de TIR după 14 ani în silvicultură, Moisa Man îi acuză pe șeful postului de poliție și pe șeful districtului silvic că-i acoperă pe hoții de lemne, între care se numără inclusiv un pădurar, un afacerist cu cazier și primarul prins la furat, deși are, pe numele nevestei, propria firmă de exploatare forestieră.

Cod roșu la UPU

Inaugurată de nici doi ani, noua Unitate de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean Oradea are deja nevoie de mai multe „operații”. Cea mai modernă UPU din țară are defecte cauzate atât de proiectant, cât și de constructori: încăperile se inundă din cauza infiltrării ploii prin acoperiș, ambulanțele mai înalte nu încap în zona de acces, iar ventilația și canalizarea sunt ineficiente.

Colac peste pupăză, constructorul amenință cu pierderea garanției, din cauza unor intervenții ulterioare prost făcute de alte firme! 

Influenceri de Bihor 

Poveștile unor bihoreni care au ajuns vedete online și trăiesc din fotografii și clipuri publicate pe rețelele de socializare. Cei mai mulți dintre influenceri și-au câștigat notorietatea datorită unor filmări care atrag publicul fie prin limbajul neaoș, ardelenesc, fie printr-un conținut anume țintit, de la jocuri video până la modă și gastronomie.

Vindecare pe munte 

În Bihor, copiii cu autism, ADHD sau alte dizabilități își pot trata afecțiunile... la înălțime. În premieră națională, clubul Cassio Montana derulează un program terapeutic de cățărări pe trasee de via ferrata și rafting pentru copiii cu dizabilități, care astfel își dezvoltă nu doar motricitatea, ci și încrederea în ei.

TIMP LIBER
Oradea, olé! 

Melodiile lui Charlie Chaplin, flamenco în formă pură și operă interpretată de un tenor de renume sunt atracțiile primei ediții a festivalului Sounds of Oradea. Evenimentul va avea loc în perioada 13-15 august, în centrul orașului, unde vor fi instalate mii de scaune pentru toți cei care vor să se delecteze cu trei seri culturale, ai căror protagoniști ajung în premieră în Oradea.

OPINII

Activitățile subterane ale Primăriei

De Mircea Chirilă

Vă mai amintiți ce circ a fost cu construirea podului din zona Sovata? Sau ce scandal cu drumul expres, unde specialiști în trafic (probabil în traficul de țigări) estimau că pe acesta nu va circula nimeni, iar acum se merge aproape bară la bară? Dar despre inutilitatea pasajului Magheru, unde Primăria e acuzată că n-a făcut destul de larg subteranul, pentru parcarea mașinilor celor care își scot copiii de la Oltea Doamna?

Dracul din detalii

De Adrian Criș 

Mândria orădenilor (oricum umflată by default, căci bihorenii-s nialcoși încă din și prin născare) că au cea mai modernă Unitate de Primire a Urgențelor din țară poate suferi serios după ce, accidental, a ieșit la iveală că noua clădire are câteva beteșuguri. La fel și mândria Primăriei. La ploi torențiale, cum a căzut una acum vreo două săptămâni, apa se infiltrează prin terasă fiindcă, ulterior recepționării clădirii, o firmă, alta decât cea constructoare, a găurit membrana hidroizolatoare pentru a monta niște aparatură pe acoperiș, fără să anunțe constructorul și fără să refacă izolația. Treabă de Dorel. 

PREMIILE LUI BIHOREL 

Apariție de senzație: Lilla Debelka a inventat combinația rochie-ie cu sigla de partid pe abdomen; Cseke secretosul: Ministrul bihorean al Dezvoltării le dă cu flit și jurnaliștilor din București; Ambulanța PSD: Concursurile cu dedicație de la Serviciul de Ambulanță Bihor și-au stabilit „câștigătorii”; Iarba verde de acasă: Într-o stație CFR din Oradea trenurile „patinează” din cauza buruienilor; Bolt cu frâna trasă: Compania care a umplut Oradea de trotinete electrice sfidează Primăria; Și funcționar, și pensionar: Secretarul comunei Pomezeu, acuzat că a lăcomit la două venituri. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
KP aka mama Omida
Tu esti printre aia care comentau aiurea , și tot asa comentezi și acum, ești împotriva PNL :::::))))) dar nici nu ne zici pe cine ar trebui sa votăm::::)))) manipulezi ordinar
Postat 08 August 2022, 09:46 de Sandu2100
Chirilă, iar încerci să manipulezi !?!
Nu a fost niciun circ cu podul Sovata, comentariile vizând proiectul ca atare, neadaptat la arhitectura orașului. Despre drumul expres nu a spun nimeni că va fi necirculat, ci că a costat kilometrul cât cel de autostradă pe la vecinii dinspre vest și că e prea îngust ca să se numească expres, fiind o simplă stradă de pe care riveranii se chinuie să coboare la intersecțiile cu alte străzi. Despre pasajul Magheru nu s-a spus că ar fi inutil, ci că nu ține cont de traficul dinspre Pc. Traian care implică acum ocolirea inutilă peste pod, pentru a vira spre stânga și că a fost proiectat aiurea, prin obturarea parțială a apelor pluviale ce se scurg de pe dealurile orașului, dar și că este un pasaj prea scund, ceea ce s-a și demonstrat când o dubiță ușor supraînălțată a rămas înfiptă-n bara de maxim vertical. Adică, lucrări scumpe făcute cu fundul ... după chipul și asemănarea frunții "cârmaciului" local. Ai îmbătrânit degeaba, moș Chirilă ... iar în urma ta rămân doar niște lături cu aere de jurnaliști.
Postat 08 August 2022, 09:32 de KP
"Oradea spartă" ...
... este de fix 12 ani de conducere liberală, că în primii 2 ani nu au făcut altceva decât să învețe să se bâlbâie din mers în materie de administrație publică locală și să-și pună slugile în posturi și funcții bine remunerate. Spartă va rămâne mulți-mulți ani, pentru că ce s-a făcut și se mai face acum, peste câțiva ani va intra în reparații.
Postat 08 August 2022, 09:15 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON