URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 August 2020, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Noul coronavirus se extinde în ritm alert și în Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 17 august, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, împreună cu suplimentul de educaţie ecologică Oradea Noastră, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii:

Bihorul în alertă

Criza Covid-19 se agravează de la o zi la alta: în primele două săptămâni ale lunii august s-au îmbolnăvit aproape tot atât de mulţi bihoreni cât în celelalte 5 luni de pandemie la un loc. BIHOREANUL explică exploziile de noi cazuri, dezvăluie focarele care au contaminat judeţul, descrie categoriile de persoane cele mai expuse îmbolnăvirii şi prezintă efectele asupra sistemului sanitar local, măcinat el însuşi de infectări şi cu medici obosiţi, în pericol să fie copleşit chiar la finele acestei luni.

"Boală" de familie

Fiica deputatului PSD Ioan Sorin Roman, condamnat pentru incompatibilitate, e suspectată de fapte similare. BIHOREANUL a descoperit că tânăra Roxana Roman este în paralel şi funcţionar la APIA, şi patron al unei firme agricole care lucrează peste 50 de hectare, primind subvenţii de la instituţie şi beneficiind de o finanţare europeană de o jumătate de milion de euro.

Lecţia de ambiţie

BIHOREANUL vă prezintă povestea singurei angajate care lucrează dintr-un scaun cu rotile la spitalul anti-Covid din Oradea. Spitalul Municipal a fost singurul care i-a oferit un loc de muncă Liviei Popescu, după ce până la 32 de ani a fost refuzată peste tot din cauza handicapului cu care s-a ales în urma unui accident.

INTERVIUL BIHOREANULUI
Ilie Bolojan, primarul Oradiei, preşedintele PNL Bihor, candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean:
"Merg la Judeţ tot la muncă, nu la măriri"

După 12 ani în care a condus Oradea, Ilie Bolojan (51 ani) nu mai are nevoie de prezentări. Votat la fiecare 4 ani de tot mai mulţi orădeni decât la precedentul scrutin, din primul tur şi inclusiv de etnici maghiari, consacrat ca primar-model la scară naţională, dar şi ca lider respectat în propriul partid, de data asta şeful PNL Bihor a produs o surpriză: va candida la preşedinţia Consiliului Judeţean. De ce acolo şi cu ce planuri, explică pentru cititorii BIHOREANULUI.

TIMP LIBER:
Oradea pe ecrane

Orădenii sunt invitaţi la premiera mondială a peliculei "Don’t Read This on a Plane", filmate în bună parte în oraşul de pe Crişul Repede. Scris şi regizat de australianul Stuart McBratney şi realizat în coproducţie cu firma locală Amazing Visuals, filmul va fi prezentat, la finalul lunii august, în cadrul unui festival din Los Angeles, proiecţiile putând fi urmărite online pe tot mapamondul.

ACTUALITATE LOCALĂ

Nu rataţi selecţia ştirilor de actualitate din BIHOREANUL tipărit! Printre subiecte: Popa necredinciosul: Focar Covid la un cămin de bătrâni din Bihor; Medic de la Pelican, confirmat cu Covid: O pacientă reclamă că a fost nevoită să intre în carantină; Un beiuşan a reclamat DSP pentru că nu a carantinat şi alţi contacţi ai unui caz de Covid; O angajată de la Finanţe, confirmată cu Covid-19. Colegele ei, trimise să lucreze de acasă; Evitaţi tragedia din Beirut! 15 tone de azotat de amoniu, depozitate neconform în Bihor; Ludovic Orban şi Viktor Orbán vor inaugura tronsonul Biharia-Borş al autostrăzii; Un milion de euro pentru atragerea de curse pe Aeroportul Oradea; I-a pus medicamente în bere concubinului şi apoi l-a strangulat cu un şiret; Scandal în Consiliul Local: Ion Marin şi-a reînnoit degeaba oferta de a dona teren pentru stadion; Consiliul Local a refuzat despăgubirea comercianţilor afectaţi de incendiul din Piaţa Cetate; Candidaţii PSD: Parcurile industriale goale din judeţ sunt mai bune decât cele pline din Oradea; Biscuiţii şi lactatele din programul Lapte-Corn vor fi distribuite în orfelinate şi aziluri; Încep lucrările la campusul şcolar pentru învăţământ special.

ORADEA NOASTRĂ:

Vine RER-ul!

Pentru bihorenii care locuiesc în comunele din jurul Oradiei a venit momentul să înveţe ce înseamnă colectarea selectivă şi reciclarea. 
După ce a câştigat licitaţia de salubritate în cele 25 de comune care formează zona 1B în Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), operatorul RER Vest a început să încheie contractele cu noii clienţi şi să le explice cum trebuie să arunce deşeurile de-acum înainte.
Din această săptămână, RER Vest va începe şi colectarea deşeurilor în toate satele, chiar şi de la gospodăriile unde încă nu au fost semnate actele necesare.

Şi mai selectiv!

An de an, Primăria Oradea plăteşte sume colosale către Administraţia Fondului de Mediu, din cauză că abandonează la groapa de gunoi prea multe deşeuri. Pentru a reduce această cantitate, municipalitatea va implementa o colectare mai riguroasă.

Toţi orădenii vor trebui să arunce gunoaiele în trei fracţii, urmând să separe de gunoiul menajer nu doar resturile reciclabile, ci şi biodeşeurile. Sistemul, deja testat în mai multe blocuri din Oradea, şi-a dovedit eficienţa.

Oradea ieri, Oradea azi: Strada Arborele Verde

Strada Vasile Alecsandri a fost întotdeauna o zonă de interes a centrului Oradiei. Este una dintre cele mai vechi străzi ale "oraşului nou", iar la începutul secolului XX purta numele Zöldfa (Arborele Verde). Denumirea nu venea de la aspectul străzii, care de altfel nu avea niciun copac, ci de la hanul aflat la jumătatea sa, care avea camere unde se cazau drumeţii, iar la parter o cârciumă. Din faţa sa plecau zilnic două diligenţe către Băile Episcopeşti şi Băile Felix. Strada era una comercială, pe ambele părţi găsindu-se câte un şir de magazine, în principal evreieşti, unele cu vitrine din lemn frumos decorate, unde se vindeau de la blănuri la porţelanuri...

Casă cu căldură

Cine nu şi-ar dori o casă confortabilă, bine încălzită şi cu facturi mici? Tehnologia necesară există de ceva vreme, dar în România este prea puţin cunoscută.

Prima casă pasivă din Oradea "răsare" acum pe dealurile oraşului şi va folosi energiile regenerabile pentru încălzire. Casa a fost comandată de un tânăr medic orădean, iar "meşterul" este unul dintre puţinii specialişti români atestaţi în construcţia de case pasive: fostul viceprimar al Oradiei, Constantin Jurcă, un inginer reprofilat pe energii regenerabile, încrezător că aşa va arăta viitorul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
"Casă cu căldură" marca "specialistului" Costi Jurcă !?!
La așa specialiști și la ce preț ... mai ieftin și mai eficient e să închiriezi pe viață un etaj de la Ramada !?! L-am întrebat odată pe Costi ce părere despre sistemele de pompe de căldură, model C&H tip Arctic, pe care tocmai le achiziționasem pentru regim de refulare multisplit ... habar nu avea că erau cu cel mai bun coeficient aer-aer de pe planetă (SEER\SCOP) de 7,1\5,5 și montajul la o casă durează sub o zi de lucru, la doi oameni nu neapărat extrem de calificați. Așadar, consumi 1KWh ca să "emani" 5,5KWh căldură-n casă. Așa că, ăsta-i advertorial, nu promovare de specialist ... n-are omul clienți și se bagă-n seamă !?!
Postat 17 August 2020, 08:10 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON