URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 09 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 27 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie foarte importantă cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența stupefiantelor. Decizia a fost motivată și publicată în Monitorul Oficial, pe 28 ianuarie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Aprilie 2011, 00:00

Nu rata noul BIHOREANUL tipărit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mihai Bar, turnătorul

EXCLUSIV! Consilierul judeţean Mihai Bar, fost deputat, şef al PSD Bihor şi preşedinte de judeţ, a fost informator al Securităţii. BIHOREANUL vă prezintă, în premieră, o adeverinţă a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care demonstrează că în 1982 şi 1984 Bar a semnat două angajamente şi a dat informaţii despre subalternii de la IIRUC care voiau să plece în străinătate, folosind numele conspirativ "Mihalache".

Interlopi spălaţi

După 4 ani în care au tărăgănat cercetările, procurorii au clasat toate dosarele de şantaj ale clanului Neguş. Deşi prinşi de două ori în flagrant în timp ce-şi obligau victimele la plata unor aşa-zise taxe de protecţie, Markovics Sandor jr., zis Sanyi Neguş, şi cumnatul său, Alexandru Balogh, zis Kali, au scăpat de acuzaţiile de şantaj pe motiv că faptele nu pot fi... dovedite!

Pasiune sau infracţiune?

Un orădean este suspectat că a înstrăinat ilegal cel mai scump obiect tranzacţionat vreodată în România. Fizician de profesie, fost cercetător la Institutul Aerospaţial Român, Alex Mitruţ este deţinătorul unei case de licitaţii online prin care ar fi vândut în Elveţia, cu încălcarea Legii patrimoniului, un steag în valoare de 1 milion de euro şi un tablou de 110.000 euro.

Fuga de Lucian

Ioan Lucian a reobţinut preşedinţia Federaţiei Patronilor Bihor cu preţul distrugerii organizaţiei. 50 dintre cele mai puternice firme au preferat să înfiinţeze o nouă asociaţie patronală decât să plătească datoriile istorice acumulate de preşedinte.

Frăţia "Sorboneilor"

Conducerea Universităţii iartă impostura ginecologului Doru Crăiuţ, acuzat că face fraudulos operaţii laparoscopice. Decanul Gheorghe Bumbu şi rectorul Cornel Antal au prezentat, ca pe nişte acte care i-ar atesta lui Crăiuţ competenţa în laparoscopie, patru adeverinţe obţinute de acesta în străinătate, inclusiv de la o şcoală de infirmiere şi de la un specialist în... apendicite.

ORADEA NOASTRĂ:
Gunoaie cu ştampile

E lucru ştiut: în România birocraţia îi îngroapă pe cei care vor să-şi deschidă o firmă în sute de documente, unul mai important decât altul şi fiecare în sine motiv suficient de amenzi, dacă lipseşte sau e incorect completat.
Administratorii de firme care au impresia că, din perspectiva deşeurilor, e suficient să aibă un contract valid de salubritate cu un operator autorizat şi să plătească lunar contravaloarea serviciului, se înşală. Două hotărâri de Guvern obligă societăţile comerciale, fie ele simple buticuri sau fabrici, să ţină o evidenţă stufoasă a deşeurilor, dar şi să aibă mereu dovada că gunoaiele au ajuns unde trebuie, adică la halda de deşeuri ecologică.

Vremea pelerinajelor

În apropierea sărbătorilor, orădenii îşi pot găsi liniştea la mănăstiri din ţară, dar şi din Grecia sau Israel. Asociaţiile creştine şi bisericile din Oradea organizează periodic călătorii pentru grupuri de credincioşi care vor să se roage în locuri sfinte.

Fata de la Sport

Paula Pop crede că are toate calităţile pentru a deveni o bună prezentatoare de ştiri sportive. Dacă nu va reuşi să ajungă pe micul ecran, tânăra vrea să facă "Literele", deoarece la absolvire ar putea avea propriul birou de traduceri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
****
CENZURAT
Postat 14 Aprilie 2011, 01:14 de pentru laura gal
Misu Bar..
Eu nu as fi scris un asemenea titlu macar din respect pt.dra Mihaela Bar in emisiunea careia va promovat i saptamanal ziarul.Mai slabiti-ne cu securitatea ca daca ar exista niste reguli si azi nu am fi ajuns de rasul lumii si a intregului mapamond.Eram curioasa daca vine marti dl.Chirila in studio dar vad ca si-a dat seama ce gafa a facut si a ramasa acasa.Nu asa se vinde un ziar cu articole cu iz de naftalina.
Postat 12 Aprilie 2011, 20:32 de 0 bunica
v-o luati
E usor sa arunci cris-abrudan nu prea ai curaj sa semnezi, dar directorul inginer chirila o sa PLAteasca SI CRED CA IN CHES si nu barter.. Bar daca nu va da in judecata e mare prost.. Dupa cum mergeti ar trebui sa adoptati solutia lui Boc strangeti cureaua baieti ca-i groasa la ce faCETI, SI NU CRED CA VA DECONTEAZA NICI bolo si nici mang..
Postat 12 Aprilie 2011, 19:48 de chioru
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8032 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON