Sfârşit de an agitat pentru transportatorii români. Reprezentanţii a circa 150 de firme de transport din judeţele Bihor, Arad, Sălaj, Satu Mare, Mureş, Timiş şi Cluj, cam 200 de oameni, s-au întâlnit luni la Oradea pentru a identifica modalităţile de combatere a măsurii ANAF privind includerea diurnei şoferilor la capitolul venituri şi impozitarea retroactivă a acesteia începând cu anul 2011.
Potrivit unui comunicat transmis de organizatorii evenimentului, transportatorii estimează că măsura va provoca falimentul celor 30.000 de operatori de transport care lucrează cu circa 400.000 de angajaţi, suma imputată abuziv de ANAF fiind estimată la nivel naţional la circa şase miliarde euro.
În cadrul întâlnirii desfăşurate la Hotel Continental, reprezentanţii companiilor de profil au hotărât să strângă rândurile în jurul Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa (APTE) 2002, care să îi reprezinte la discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor. Asociaţia ar urma să angajeze o firmă de avocatură care să demonstreze în instanţă măsura abuzivă a impozitării diurnei şi să ceară renunţarea la ea.
"Mulţi dintre reprezentanţii transportatorilor prezenţi la întâlnire, neafiliaţi la asociaţia A.P.T.E. 2002, ni s-au alăturat, înţelegând că numai o asociaţie puternică financiar poate să-i susţină, prin angajarea unor consultanţi specializaţi, atât fiscali, cât şi legali, cu notorietate pe piaţă", se menţionează în comunicatul transmis de APTE 2002.
Reuniţi în jurul asociaţiei, patronii companiilor de transport sunt hotărâţi să îşi apere interesele inclusiv prin proteste publice. Aceştia susţin că un demers de genul celui iniţiat de ANAF s-ar solda cu falimentul societăţilor de transport şi ar avea consecinţe dezastruoase sociale şi fiscale prin numărul mare de şomeri pe care l-ar genera şi scăderea drastică a vânzărilor pe segmentul autocamioane, cu impact asupra societăţilor financiare.
"Mulţi participanţi au luat în calcul şi au hotărât iniţierea de proteste, inclusiv prin blocarea drumurilor principale ale ţării şi a vămilor, care de asemenea vor genera un şoc mediatic care va depăşi graniţele României, ceea ce va genera turbulenţe majore sociale şi politice", se mai menţionează în comunicat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.