URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Februarie 2022, 21:08

Noutăţi la Casa Darvas - La Roche: Ceainărie la parter şi ateliere de creaţie la subsol  

Noutăţi la Casa Darvas - La Roche: Ceainărie la parter şi ateliere de creaţie la subsol   (Sursa foto: Facebook - Oradea Heritage)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Casa Darvas - La Roche, cel mai vizitat obiectiv turistic administrat de Fundaţia de protejare a monumentelor istorice din judeţul Bihor (Oradea Heritage), va găzdui din acest an şi o ceainărie, în timp ce la subsol se vor organiza ateliere creative şi expoziţii. 

Dragobete la Darvas

Noutăţile au fost prezentate, miercuri, într-o conferinţă de presă la care au participat directoarea fundaţiei, Angela Lupşea, preşedintele fundaţiei, Grigore Morar, şi viceprimarul Oradiei, Arina Moş, într-o sală a Primăriei.

Cel mai apropiat eveniment care va avea loc la Casa Darvas - La Roche va fi de Dragobete (24 februarie), când bihorenii şi turiştii vor putea intra fără a cumpăra bilete. "În schimbul intrării, vizitatorii trebuie să aducă la recepţie ghiocei sau alte flori, ca semn al venirii primăverii. Aceştia vor avea parte de tururi ghidate prin casă şi câteva surprize, iar voluntarii noştri pregătesc şi tururi pentru persoanele nevăzătoare", a explicat Angela Lupşea.

În aceeaşi conferinţă, Lupşea a spus că, în 2022, vor continua serile organizate în cadrul proiectului "Joia la Darvas". Este vorba, mai precis, de întâlniri săptămânale în curtea imobului, pe timpul verii, care au diferite teme. Anul trecut, orădenii au participat, printre altele, la întâlniri unde au fost invitaţi proprietarul unei ferme de lavandă, care a povestit despre grădinile romantice, şi un artizan ciocolatier, care le-a povestit participanţilor cum se face ciocolata de calitate. 

"Odată cu venirea verii întâlnirile se vor relua. Vom avea o tematică lunară stabilită, iar în zilele de joi vom aduce un invitat special", a adăugat Lupşea.

Ceainărie şi ateliere

De Ziua Art Nouveau, pe 10 iunie, cei care vor ajunge la Casa Darvas vor putea admira în sufragerie un mobilier nou, de epocă, realizat după un proiect al arhitecţilor László Vágó şi József Vágó, cei care au proiectat şi clădirea din centrul Oradiei. Acesta a fost achiziţionat recent de Fundaţia de protejare a monumentelor şi a costat aproape 120.000 lei.

Printre proiectele din 2022 se mai numără şi amenajarea unei ceainării la parter, pentru vizitatori, şi găzduirea unor ateliere de creaţie şi expoziţii de artă contemporană la subsol. Lupşea nu a prezentat detalii despre cum anume va funcţiona ceainăria de la Casa Darvas.

Cea mai vizitată

Angela Lupşea a spus că, în 2021, Muzeul Art Nouveau deschis în Casa Darvas a fost cel mai vizitat obiectiv turistic administrat de Oradea Heritage. S-au vândut 16.196 de bilete, din care s-au obţinut venituri de 124.280 lei.

Fundația mai are în administrare și Sinagoga Sion, Sinagoga Aachvas Rein, Turnul Primăriei Oradea (redeschis în octombrie 2021) și Templul francmasoneriei (deschis în tot în octombrie anul trecut).

Unul dintre evenimentele care a atras public anul trecut a fost "Matinal La Roche", în cadrul căruia vizitatorii au fost încurajaţi să viziteze muzeul în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 10 - 12, în lunile iulie, august şi septembrie. "Acest lucru a presupus achiziţia unui bilet de 15 lei, în preţul căruia a fost inclus o cafea sau o băutură răcoritoare care putea fi servită pe terasa din curte şi au primit cadou un suvenir: magnet, semn de carte sau isignă. Ne dorim să continuăm proiectul şi în vara aceasta şi să avem parte de şi mai mulţi vizitatori", a mai spus Lupşea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON