URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Ianuarie 2022, 19:40

Noul Renault Austral îşi dezvăluie silueta elegantă şi atletică

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În tuşe de lumini şi umbre, noul Renault Austral ridică voalul de pe silueta sa elegantă şi atletică. Gilles vidal, Renault Design Director, vorbeşte despre intenţia din spatele designului acestui SUV, considerat următorul pas în ofensiva de segment C a mărcii Renault.

"Elegant şi tehnologic". În astfel de termeni vorbeşte Gilles Vidal, Renault Design Director, despre cel mai recent SUV din segmentul C al mărcii, noul Renault Austral. Îmbrăţişând elementele distinctive ale gamei actuale, echipele de proiectare au căutat să creeze un vehicul cu adevărat modern şi rafinat, de ultimă generaţie.

Design atractiv şi de calitate

Designerii s-au bazat pe caracteristicile fundamentale care atrag atât de mulţi oameni spre modelele SUV – proporţii, aspect, dimensiunile roţilor, subliniind forma umerilor pentru un aspect mai atletic. Vehiculul rezultat este un SUV plin de caracter şi totuşi unul care rămâne primitor.

Ascuţit, atletic şi modern, noul Renault Austral are proporţii remarcabile care oferă o senzaţie de robusteţe şi agilitate.

Designul vehiculelor Renault, care a fost mult timp unul inspirat de senzualitatea lumii în mişcare, intră acum într-o nouă eră. Ca atare, liniile din partea superioară a pasajelor roţilor creează sentimentul unei structuri reînnoite; animă profilul dându-i forţă şi precizie. Liniile puternice şi dinamice ale lui Austral reflectă noul limbaj al Renault.

"Renault Austral combină elemente stilistice puternice care îi conferă un design dinamic şi elegant. Calitatea este uşor de observat încă de la prima vedere. Am redus decalajele caroseriei, am ajustat proporţiile astfel încât să dezvolte un sentiment calitativ imediat", afirmă Gilles Vidal, Renault Design Director.

Caracteristicile stilistice distinctive ale noului Renault Austral includ un pliu clar, structurat care trece de-a lungul secţiunii inferioare a caroseriei. Înclinat spre partea din faţă a vehiculului, oferă siluetei un avantaj dinamic. Această nouă manieră a formei diferă de liniile orizontale tradiţionale care odinioară mergeau paralel cu pământul într-o manieră statică. Privit din profil, Austral arată ca şi cum ar fi în mişcare chiar şi atunci când staţionează.

Un SUV modern şi tehnologic

Caracteristicile tehnologice ale noului Austral impresionează mai ales prin blocurile optice faţă şi spate. Două stopuri mari în forma literei C se îmbină cu logo-ul maşinii într-un mod spectaculos. Designul frontal este similar celui din spate, nici farurile şi nici grila nu trec neobservate. Văzută pentru prima dată pe Renault Mégane E-TECH Electric, tehnologia Micro-optic este realizată din plexiglas şi prezintă linii şi modele care sunt gravate direct în suprafaţa şi în interiorul plexiglasului. Când marginea plexiglassului este iluminată cu LED-uri, toate zonele gravate se luminează într-un efect vizual precis, viu şi uşor de recunoscut.

Măiestria tehnologică şi dorinţa de excelenţă au reprezentat laitmotivul designului noului Renault Austral.

Despre Renault

Renault, marcă istorică de mobilitate şi pionier al vehiculelor electrice în Europa, a dezvoltat întotdeauna vehicule inovatoare. Prin planul strategic "Renaulution", Renault s-a angajat într-o transformare ambiţioasă, generatoare de valoare, îndreptându-se către o gamă mai competitivă, mai echilibrată şi mai electrificată. Ambiţia sa este de a întruchipa modernitatea şi inovaţia în tehnologie, energie şi servicii de mobilitate în industria auto şi nu numai.

(advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON