Interlopul cu nume de fată, Mihai Carmen Pandel, cel care, în prima duminică a anului, a făcut show în faţa complexului din Velenţa unde, împreună cu gaşca, şi-a altoit un duşman, e din nou în vizor.
Supărat că a fost dat de gol de un copil care a reţinut numărul maşinii cu care mersese la bătaie, Pandel a încercat să-şi şteargă urmele. Adică să vândă Loganul cu pricina, mai ales că maşina îi fusese cerută de poliţişti pentru niscaiva amprente ori alte urme lăsate de bătăuşi.
Deşi copoii s-au prins de figură, iar unul s-a dat cumpărător şi l-a sunat să facă tocmeala, totuşi Mihăiţă se poate considera un mare norocos. Fiind o zi mai ploioasă, amprente nu s-au mai putut lua, iar cum vânzarea de maşini nu-i infracţiune, oamenii legii au fost nevoiţi să-l lase acasă. Cu maşină cu tot.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.