URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Noiembrie 2021, 10:59

Nişte rataţi* de deputaţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatul a iniţiat în procedură de urgenţă un proiect de lege pentru introducerea certificatului verde. Era şi cazul, că în războiul cu Covid mor zilnic cam 500 de români. Din cauză că doi gealaţi din şleahta lui Ludovic Orban s-au abţinut, proiectul nu a fost adoptat, dar oricum Camera Deputaţilor era cea care decidea aprobarea proiectului. 

Degeaba au insistat USR-iştii ca dezbaterea să intre în procedură de urgenţă. Grosul deputaţilor, borhotul politic, au cerut înfiinţarea a cinci comisii pentru analizarea situaţiei. Adică mor sute de oameni zilnic şi în mintea lor nu e nicio urgenţă. Să fie doar nesimţire sau chiar idioţenie în stare pură?

Păi, dacă aşa merg lucrurile, eu îi rog pe toţi medicii din linia I ca, atunci când îi sună deputaţii pentru neamurile lor multe şi proaste, pentru enoriaşii de partid şi pentru cunoştinţe şi prieteni, să-i mai amâne puţin. Dacă tot nu e urgenţă, să mai aştepte trei-patru săptămâni şi apoi să facă nu cinci comisii, ci doar una, care să analizeze starea bolnavului. O comisie compusă dintr-un medic de la UPU, unul de la ATI, un legist, un preot şi un reprezentant al pompelor funebre.

România e acum în situaţia "scapă cine poate" şi, din păcate, a nimerit sub dictatura proştilor. Cei mai mulţi dintre marii anti-vaccinişti n-au mai multe clase ca trenul. Oare mizează pe faptul că, dacă nu s-a prins şcoala de ei, de ce s-ar prinde Covidul? Ei refuză vaccinul pentru că nu ştiu ce conţine, dar se tratează acasă cu medicamente ruseşti, neomologate, trecute cu sacoşa peste Prut de traficanţii de ţigări reconvertiţi. Iar pentru deputaţii noştri nu e nicio urgenţă...

* Din motive de autocenzură, în titlu am înlocuit termenul de rahaţi cu cel de rataţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Razboiul pentru introducerea certificatului verde
Pe scurt, te-ai vaccinat, ti-ai salvat viata, ai scapat de probleme. Ce treaba mai ai cu nevaccinatii? Sa-si dea covid unul la altul pina n-o mai raminea nimik.Mai putina ingehsuiala la casa de marcat,mai putine masini pe sosele.Sa se aleaga griul de neghina...
Postat 09 Noiembrie 2021, 11:35 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON