URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 24 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Bine i-a făcut Armata lui Bolojan că l-a sabotat cu ocazia dezvelirii statuii Regelui Ferdinand Întregitorul! Pentru că la ora asta Armata nu este a ţării, a poporului, ci a infractorilor care conduc România, a generalilor ceaușiști care furau din rația soldatului și care au dat ordin să se tragă în populație la Revoluție.
Zic şi eu
Adrian Cris
Deja de mult timp Partidul ne toarnă în cap minciuna că toţi politicienii sunt "aceeaşi mizerie", deşi nu toţi fac totul ţăndări ca în ultimii doi ani. Sper, totuşi, să ieşim din capcana asta pe 26 mai, fiindcă totdeauna putem alege din ceea ce avem. La urma urmei, nici în viaţa unui om nu-şi găseşte nimeni jumătatea cea mai inteligentă, sexy, fermecătoare şi harnică, dar de alegere fug doar mizantropii, cei care vor să moară singuri.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
17 Februarie 2010, 17:59

Bilete noi, moravuri vechi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce s-a prins că e plin oraşul de bilete false, managerul OTL, Csuzi Istvan, a dat repede ordin să se facă altele noi, care să fie mai greu de falsificat. Apoi, timp de o lună, adică până la data de 26 februarie, regia schimbă gratuit biletele vechi, chiar şi cele folosite la un capăt.

Pe principiul "dacă-i gratis, să tot fie", la chioşcuri s-a dus să-şi schimbe tichetul şi un bătrânel cu bilet compostat la un capăt în anul... 2007. Chit că Primăria cheltuie lunar sume importante pentru ca toţi pensionarii să se plimbe gratuit cu tramvaiele şi autobuzele, aşa că nici vorbă să fi avut nevoie de bilet!

Cine ştie, poate bătrânelul o fi avut tichetul de pe vremea când nu era la pensie şi se gândeşte că, la ce economii se anunţă pentru acest an, rămâne fără abonamentul moca. Aşa că s-a asigurat. Iar dacă peste trei ani se mai schimbă o dată biletele, poate va duce şi biletul nou primit la schimb. Important e să fie tot gratis!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
mda..
la cat de bine merg compostoarele, nu m-ar mira daca as perfora azi un bilet si pe el ar scrie 17/03/2005.
Postat 17 Martie 2010, 17:08 de polo
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2755 RON
  • 1 EUR = 4.7601 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON