URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 02 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
03 August 2022, 12:44

Cum arată o galaxie aflată la 500 de milioane de ani depărtare de Pământ? NASA a publicat o fotografie spectaculoasă

Cum arată o galaxie aflată la 500 de milioane de ani depărtare de Pământ? NASA a publicat o fotografie spectaculoasă Sursa foto: NASA
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

NASA a publicat o imagine a Galaxiei Roată de Car, aflată la aproximativ 500 de milioane de ani depărtare de Pământ. Imaginea spectaculoasă a fost făcută cu ajutorul telescopului spațial James Webb, care recent a mai făcut și alte fotografii impresionante. 

Imaginea dezvăluită acum arată noi detalii din galaxie. Cu ajutorul tehnologiei cu infraroșu a telescopului, claritatea imaginii este fără precedent, a transmis agenția spațială americană.

În fotografie se pot distinge și alte două galaxii mai mici şi multe altele pe fundal. Oamenii de știință spun că acum au o nouă perspectivă asupra modului în care galaxia Roată de Car s-a schimbat de-a lungul miliardelor de ani.

Descoperită în 1941

Galaxia Roata de Car a fost observată pentru prima oară de un astronom elveţiano-american, în 1941.

La fel ca în cazul Căii Lactee, astronomii cred că galaxia Roata de Car a fost iniţial o galaxie într-o formă de spirală. Dar, în urma unei coliziuni cu o altă galaxie, mai mică, s-a ajuns la forma de astăzi – de roată de căruţă.

Ultimele imagini ale galaxiei au fost dezvăluite în 2018, captate cu ajutorul telescopului Hubble, însă la o calitate mult mai redusă.

Cu o investiţie de 10 miliarde de dolari, telescopul James Webb este cel mai performant telescop lansat în spațiu și a fost creat printr-o colaborare între NASA, Agenţia Spaţială Europeană şi Agenţia Spaţială Canadiană, fiind lansat pe 25 decembrie 2021, iar acum se află la 1,5 milioane de kilometri de Pământ.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON