URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Noiembrie 2021, 13:31

Moartea de Covid: Cât de „fruntaș” este județul Bihor la decese și de ce mulți bolnavi ies din spitale în sicrie

Moartea de Covid: Cât de „fruntaș” este județul Bihor la decese și de ce mulți bolnavi ies din spitale în sicrie 1 DIN 3. Contrar zvonisticii, pacienții din secțiile ATI ale Spitalului Municipal sunt supravegheați permanent de medici, asistente și infirmiere, care îi hrănesc ca pe copii, cu lingurița, pe cei norocoși, întorși din drumul cel mai adesea fără întoarcere. Cu toate eforturile, până acum au murit 65% dintre bolnavii ajunși la Terapie Intensivă și 14% dintre cei de pe secții. Uneori, luni întregi n-a supraviețuit la ATI nici măcar un singur pacient
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pandemia a dus România într-o zodie a morții, pierderile de vieți fiind comparabile cu cele din vreme de război. În 20 de luni, țara a pierdut populația unui oraș, iar Bihorul a sărăcit și el cu peste 2.000 de locuitori, cât ai unei comune.

BIHOREANUL arată de ce mor oamenii de Covid, atât în spitale, cât și la domiciliu. Cu cifre reci, dar și cu explicații și relatări despre situații concrete în care medicii au încercat să scoată pacienții din ghearele morții. Uneori au reușit, alteori au trebuit să se recunoască învinși, pentru că nici măcar ei nu sunt Dumnezei...

Statistici negre

De o lună, Spitalul Municipal din Oradea, cea mai mare unitate care tratează pacienți Covid, este sufocat. Uneori, 4-5 ambulanțe așteaptă simultan să predea bolnavii, dar până și camera de Primiri Urgențe e plină cu tărgi. De la începutul crizei sanitare, din martie 2020, și până în 31 octombrie 2021, aici au fost internați 9.243 de oameni dintre cei 43.700 infectați din Bihor și trimiși din alte județe. 1.328 nu au supraviețuit.

Statisticile spitalului arată că, anul trecut, mortalitatea în Terapia Intensivă a fost de 100% în aprilie și mai (câte 10 decese), iunie și iulie (1, respectiv 3), 76% în august (35), 71% în septembrie (47 decese), 69% în octombrie și decembrie (58, respectiv 115 decese) și 42% în noiembrie (88). Anul acesta, în valurile 3 și 4, a explodat: 89% în ianuarie și februarie (90, respectiv 40 decese), 72% și 70% în martie și aprilie (75, respectiv 103), 83% în mai (81 decese), 92% în iunie (13), 100% în iulie (3), 81% în septembrie (17) și octombrie (61). Per total, în 20 de luni, au murit 64,68% din pacienții ATI (859 decese).

Au murit, însă, și 469 de pacienți Covid din celelalte secții (Infecțioase, Pneumologie, Interne, Chirurgie), adică 14,37% din total, cu vârfuri de 25% luna trecută, 21% în iulie, 20% în mai anul și 18% în decembrie, noiembrie și aprilie 2020.

Cu o mortalitate Covid generală de 4,04% (raportat la totalul celor 43.770 cazuri confirmate până la 31 octombrie), Bihorul se situează pe locul 9 în țară, conform Institutului Național de Sănătate Publică, topul fiind deschis de Caraș Severin (5,66%), Harghita (5,47%) și Suceava (5,22%).

Vin târziu

Dacă până în vara anului trecut, când toți cei infectați erau internați și li se dădea drumul doar cu teste PCR negative, mortalitatea era explicabilă prin faptul că boala era puțin cunoscută, din toamna lui 2020 medicii au observat un fenomen valabil și acum. „Pacienții ajung târziu la medic”, spune dr. Codrin Ilea (foto), șeful Biroului de Statistică al spitalului. Asta și comorbiditățile determină mortalitatea mare. „Cei mai mulți, pe lângă SARS-CoV-2, au diabet zaharat, insuficiență hepatică, renală, cardiacă, obezitate, hipertensiune arterială, afecțiuni oncologice”.

Totuși, nu toți. Pe 19 octombrie, de pildă, a murit un orădean de 52 ani fără nicio boală cronică, pe 13 octombrie o femeie de 42 ani din Șoimuș fără comorbidități, pe 16 octombrie o beiușeancă de 45 ani doar cu Covid. Toți nevaccinați, ca majoritatea celor decedați. „Din 216 decese în octombrie, 193 au fost la persoane nevaccinate și 23 la pacienți vaccinați, aceștia însă cu comorbidități”, spune dr. Ilea.

Și datele statistice arată că cei mai mulți pacienți stau acasă mult până să apeleze la un medic. „Vedem în aplicația Corona Forms că au fost confirmați pozitiv chiar și cu 10 zile înainte de internare”, spune medicul.

Discriminare după vaccinare?

Rezultatul? Deși conștienți, oamenii ajung în spital cu afectări pulmonare serioase. „Sunt persoane care se testează la domiciliu, cu teste rapide cumpărate de pe internet, și fac test oficial doar când nu mai pot respira. Adesea, plămânii sunt afectați masiv și evoluția este nefavorabilă, spre deces”, spune dr. Ovidiu Burtă (foto), directorul medical al spitalului.

„Cu riscul să fiu înjurat, vaccinarea face diferența. Este 100% cert că un pacient fără comorbidități supraviețuiește infecției Covid dacă este vaccinat. Dacă nu e vaccinat, nimeni nu poate garanta în ce privește evoluția”. Cu toate astea, precizează dr. Burtă, medicii nu fac discriminări între pacienții vaccinați și cei nevaccinați, în ciuda legendelor că pe cei din urmă i-ar ignora. „Diferențierile se fac după vârsta și starea bolnavilor. Nu dăm imunomodulatoare unuia în stare ușoară, pentru că nu e necesar, și nu dăm anticorpi monoclonali unuia venit târziu, pentru că e inutil”, spune medicul.

Medicație „la modă”

Schemele de tratament, de altfel, sunt clare: antibiotice, anticoagulante, corticosteroizi, oxigenoterapie, antivirale și imunosupresoare, plus medicație specifică celor cu boli cronice. În septembrie și octombrie, spitalul a avut unele medicamente în cantități sub cele necesare, fiindcă lipseau în toată Europa, dar acum există. Unii pacienți, de altfel, cer din start Remdesivir sau Tocilizumab doar pentru că au aflat că lipseau și credeau că asigură necondiționat vindecarea.

Cele mai „la modă” au devenit, în valul 4, Favipiravirul și anticorpii monoclonali, dar medicii nu le prescriu oricum. Primul, un antiviral, afectează ficatul, iar anticorpii, faimoși pentru că l-au vindecat pe fostul președinte SUA Donald Trump, sunt utili doar la debutul bolii. „Mulți vor anticorpi monoclonali, la fel cum anul trecut voiau plasmă. Nu le dăm oricum, dar nu din cauza prețului (n.r. - terapia pentru un pacient costă câteva mii de euro), ci pentru că la 7 zile după infectare nu au efect. Anticorpi cer, culmea, persoane care au refuzat vaccinul pe motiv că are tehnologie ARN mesager, deși și anticorpii monoclonali sunt tot cu ARN mesager”, spune dr. Burtă.  

Senzație de moarte iminentă

Și oxigenoterapia e reglementată, spune dr. Carmen Pantiș (foto), medic ATI la Spitalul Județean, unde mortalitatea pe ultimele două luni a ajuns la 54%, cu 79 decese, dintre care 76 la Terapie Intensivă. Trei erau vaccinați, dar aveau și afecțiuni cronice grave.

„Ne surprinde în continuare că pacienții se prezintă târziu. Vin și în ziua 8-12 după infectare, când survine furtuna de citokine. Sunt anxioși, unii refuză oxigenul, dar ajung să-l ceară singuri. Oxigenoterapia se face gradual, dacă nu se înregistrează progrese. Întâi se administrează oxigen în mască simplă, cu rezervor din plastic, până la 15 litri pe minut, apoi cu mască Airvo cu flux cald, care nu usucă căile respiratorii, între 50 și 100 litri pe minut, sau cu mască CPAC, cu presiune pozitivă. Dacă starea devine critică se face intubarea orotraheală, la cei inconștienți, și li se administrează Tocilizumab”, spune dr. Pantiș.

„Pacienții au senzația de moarte iminentă fiindcă nu pot respira, au happy hypoxia, adică par OK, dar plămânii le sunt afectați până la 85%. Unii, deși evoluează lent favorabil, în câteva ore pot să ajungă totuși la deces”, descrie medicul.

Scepticism și agonie

Doctorii au văzut multe. Un tânăr de 18 ani, fără nicio boală cronică, a murit de Covid după 21 de zile la ATI. Nevaccinat, a stat acasă 12 zile, până plămânii i-au fost afectați 90%. „A făcut embolie”, explică dr. Pantiș.

„Acum (n.r. - joia trecută) avem o lăuză de 26 ani confirmată cu Covid pe 15 octombrie, a stat acasă 10 zile, până în 25 octombrie. Pe 27 octombrie colegii de la Maternitate au extras fătul, o fetiță care trăiește, pe 28 ne-a fost transferată nouă și din 29 octombrie este în stare critică pe ECMO (n.r. - plămâni artificiali, pentru oxigenarea extracorporală a sângelui). Și ea, și soțul, nevaccinați, cu alți doi copii acasă”, povestește doctorița.

Tot la Județean, o pacientă, medic de profesie, a fost salvată in extremis după ce câteva zile s-a tratat acasă „după metoda Flavia Groșan”. Un asemenea caz a existat și la Municipal: un medic pensionar, care a urmat la domiciliu tratament homeopat și a luat „boabe” recomandate de aceeași doctoriță Groșan. A ajuns în stare gravă la spital, unde a și decedat.

„Ți se rupe inima când auzi ce povestesc medicii. Oameni care nu credeau în Covid se agață cu disperare de ei”, spune managerul Spitalului Municipal, Laurențiu Chiană (foto). Unui asemenea pacient, director al unei mari firme - pentru care „numai Iohannis nu ne-a sunat” - a refuzat inițial oxigenoterapia, acceptând-o însă rapid când n-a mai putut respira. După ce s-a ameliorat și a putut sta în fund, și-a dat singur robinetul mai tare. Un polițist care la început se lăuda că nu s-a vaccinat, când starea i s-a agravat promitea că, dacă scapă, primul drum îl face la centrul de vaccinare. „Am avut destule cazuri de polițiști, inclusiv doi soți, nu de mult ieșiți în pensie. El a evoluat bine și întreba cum se simte soția, care însă a decedat...”, povestește un doctor. 

Cu Covidu’-n casă

De Covid se moare și acasă, iar motivele sunt aceleași: oamenii nu apelează la medic. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în octombrie au murit la domiciliu 42 de bihoreni cu Covid, dintre care 41 nevaccinați, trei dintre aceștia fără nicio comorbiditate.

De unde se știe că aveau virusul? Simplu, explică dr. Daniela Rahotă (foto): „Medicii care eliberează certificatele de deces ne comunică și nouă, iar noi vedem, de exemplu, că pacientul Cutare, decedat pe 31 octombrie, era confirmat cu SARS-CoV-2 din 7 octombrie”.

Dintre cei 42, unul singur apare în evidențe ca vaccinat, cu Johnson&Johnson, serul cel mai frecvent în suspiciunile de imunizare fictivă. „Am avut o pacientă cu adeverință de vaccinare Johnson, dar mi-a mărturisit că de fapt nu era vaccinată”, spune o doctoriță de la Județean.

Până acum, autoritățile nu au reușit să probeze niciun caz de „vaccinare la chiuvetă”, asta și pentru că medicii respectă secretele pacienților, chiar și după ce unii nu mai sunt între cei vii. Toți recomandă însă la unison: de vreme ce 90% dintre decese sunt la persoane nevaccinate, imunizarea e cea mai bună soluție. Nu te scutește de infectare, dar reduce riscul formelor grave de boală, cele de care se poate muri...


POST-COVID ÎN UPU
Scăpați de Covid, dar cu sechele

Potrivit dr. Carmen Pantiș, bihorenii se prezintă târziu la medic nu doar dacă au Covid, ci și după ce scapă de virus și îi resimt urmările: „La UPU avem deja astfel de pacienți, la fel ca în valul 3, scăpați de virus, dar cu complicații”.

Șeful UPU-SMURD, dr. Hadrian Borcea, spune că cele mai frecvente sechele post-Covid sunt de natură pulmonară, dar și cardiovasculare, inclusiv tromboembolii (înfundarea unor vase de sânge). „Aceste cazuri țin de evoluția naturală a bolii Covid”, atenționează medicul, care recomandă pacienților post-Covid controale medicale și programe de recuperare.

Directoarea DSP Bihor afirmă că și medicii de familie din județ au fost instruiți - în webinare organizate împreună cu asociația și patronatele de profil - nu doar să recunoască simptomatologia bolii și ce medicație să prescrie pacienților tratați la domiciliu, ci și să le recomande investigații și recuperare post-Covid.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
Certificate verzi pentru sanatosi
Pe când certificate verzi (și termenul e o aberație) pentru populația sănătoasă a României, ăștia care n-am murit până acuma (99,99)? La oamenii sănătoși nu se dau certificate verzi, doar la cei vaccinați sau bolnavi? Noi vom fi evreii moderni și sănătoși ai noii dictaturi mondiale sanitare?
Postat 11 Noiembrie 2021, 11:08 de georgemarian
numarul de morti
sa spui ca tara a pierdut populatia unui oras din cauza Covid, mi se pare o minciuna sfruntata; oricum, mare parte din acesti oameni care au murit de Covid, ar fi murit de altceva (comorbiditati); pentru a face o comparatie cu situatia dinainte de pandemie, ar trebui spus cati morti erau inainte de pandemie si cati morti in timpul pandemiei; sau inainte de pandemie nu murea nimeni?
Postat 11 Noiembrie 2021, 10:23 de gojdu91
Ce este mai grav comorbiditatile sau covID? Asta e ca intrebarea ce a fost mai intai OUL sau GAINA? Rspect medicilor adevarati!
Pacienții ajung târziu la medic”, spune dr. Codrin Ilea (foto), șeful Biroului de Statistică al spitalului. Asta și comorbiditățile determină mortalitatea mare. „Cei mai mulți, pe lângă SARS-CoV-2, au diabet zaharat, insuficiență hepatică, renală, cardiacă, obezitate, hipertensiune arterială, afecțiuni oncologice
Postat 11 Noiembrie 2021, 10:15 de spaima_trepadusilor
Felceri din toate tarile,......din toate unitatile, uniti-va !
Hai la lupta cea mare,felcer cu felcer sa ne unim si dusmanul sa biruim !Un profesor din Timisoarea,Lorin Fortuna,caruia i se mai spunea si profesoruln traznit avea o teorie ,ca initiat in ezoterism:clasificarea oamenilor in nişte mutanţi civilizationali reptilieni , şerpilieni , balaurieni ,vulturieni , peştilieni , delfinieni , arahnidici tarantulari etc care, duc un razboi nevazut si necontenit cu o parte a oamenilor, care fac parte inca din civilizaţia băştinaşe .... Am ras mult de aceste teorii,la vremea respectiva....dar acum,acum...parca m-as intreba: oare acesti asa zisi medici/felceri de la ATI,din guvern,din OMS,oare din care categorie fac parte? Dar cei care ii sustin cu atat ravna ?
Postat 10 Noiembrie 2021, 23:31 de platona
Eficiența sistemului medical
Se vede după numărul de sicrie! În schimb salariile le-au crescut pana la 85%. Malpraxis acoperit la greu deoarece autopsiile sunt interzise de anul trecut, prin LEGE.
Postat 10 Noiembrie 2021, 22:58 de georgemarian
Daca tratamentele lipsesc
Alte tari au avut de 5 ori mai multi bolnavi pe zi ca noi si de 10 ori mai putini morti. Diferenta = tratamentul. https://www.witsnews.com/sohrab-lutchmedial-52-year-old-canadian-cardiologist-tells-the-non-vaxxed-i-wont-cry-at-your-funeral-dead-two-weeks-after-third-booster-mrna-injection/
Postat 10 Noiembrie 2021, 22:51 de georgemarian
Ipocrizie,cat incape !
Cu mastile pa figura,foarte important,sa acopere si nasul,mai ales la .....poza ! sA DAM EXEMPLU,sa vada tot oradeanul cat de disciplinati suntem noi,eroi intre eroi...... A,sa nu uitam sa o amintim/terfelim putin si pa doctorita minune,Flavia Grosan, care si-a castigat atatia admiratori prentru tratamentele neconforme cu protocolul criminal al musulmanului Arafat... Presa e cu noi,...atat timp cata apa mai curge pa ....Cris.Da,medicii fac treaba buna,atat timp cat nu apare cate un Matu Stoian,care sa le dea peste cap toata stradania lor,cladita cu atat truda...intubare si oxigen la greu,daca nu se l;asa mai punem si de un incendiu... Pentru mama pa care ati omorat-o,la ATI Oradea, veti da socoteala,cu totii,,,,,In fiecare Duninica aprin o lumanare si pentru sufletele voastre,"eroilor",...mai departe stie Dumnezeu ce are de facut !
Postat 10 Noiembrie 2021, 22:24 de platona
PLATONA adrian
Medicii fac o treaba buna, dar tu nu faci o treaba buna
Postat 10 Noiembrie 2021, 14:40 de Sandu2100
Platona
Ești foarte deștept și foarte informat ce se întâmplă la secțile ATI probabil ești un medic de pe secția respectivă. Dacă citeai cu atenție articolul reușeai să tragi concluzia că uni deștepți ca tine care dezinformează fac oameni să se trateze după ureche acasă până este prea târziu și sunt greu de trata și mor.
Postat 10 Noiembrie 2021, 14:37 de Acela
@platona
Presupun ca esti o asistenta sau un brancardier care are impresia ca stie mai mult decat doctorii, doar citind niste bazaconii scrise de Grosan.
Postat 10 Noiembrie 2021, 14:37 de unul
"... și de ce mulți bolnavi ies din spitale în sicrie " ?
Pentru ca "medicii" de la ATI nu-si respecta juramantul lui Hipocrat,ci merg pe protocolul criminal impus de Arafat .
Postat 10 Noiembrie 2021, 13:47 de platona
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON