URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Noiembrie 2009, 01:11

Vrea pe sticlă!

Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
Vrea pe sticlă! Vrea pe sticlă!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Giulia Olar vrea să cucerească micile ecrane devenind cel mai tare moderator de emisiuni de divertisment, în care invitate să fie vedetele zilei.

Fata are gânduri serioase şi nu se bazează doar pe felul în care arată. Ea se pregăteşte deja să dea admitere la o facultate de jurnalism din Capitală. Deşi locuieşte în Aleşd, adolescenta zice că un mare oraş precum Bucureştiul nu o sperie, ba din contră, abia aşteaptă să ducă un stil de viaţă independent.

În faţa oglinzii

Elevă în clasa a X-a la Colegiul Tehnic "Alexandru Roman" din Aleşd, la profilul economic, Giulia Olar învaţă din greu de dragul notelor maxime. Totuşi, nu vrea să continue cu cifrele ci, fiind fascinată de mass-media, să facă jurnalism. Adolescenta îşi doreşte o carieră în televiziune precum modelele ei, bihoreanca Ilinca Vandici, Mihaela Rădulescu şi Andreea Esca. Aşa că zilnic exersează în faţa oglinzii, jucându-se de-a prezentatul ştirilor.

Totuşi, Giulia spune că ar prefera un job de prezentatoare a unor emisiuni de divertisment. Iar după modelul Ilincăi, ar lua artiştii la întrebări despre viaţa lor de dincolo de ecran. Deja visează la ziua în care va da piept cu Capitala şi va începe să se bucure de independenţă. Până atunci, însă, îşi vede de şcoală şi de distracţiile cu colegii.

Viaţă de orăşel

Giulia susţine că viaţa într-un orăşel nu este chiar atât de plictisitoare precum ar părea. Asta pentru că nu ratează escapadele în cluburi cu prietenele, chiar dacă pentru o noapte de distracţie şi dans trebuie să meargă până la Piatra Craiului. Mai ales că e o împătimită a muzicii house, minimal şi trance, ritmuri pe care le ascultă la maxim şi acasă.

O altă armă împotriva plictiselii este contractul încheiat cu Graziela Models şi statutul ei de model, care îi asigură drumuri dese spre Oradea pentru prezentări şi shooting-uri. Frumoasa pistruiată crede cu convingere în faptul că poţi face lucruri mari, chiar dacă locuieşti într-un oraş mic. Atât timp cât îţi doreşti ceva foarte tare şi eşti hotărât să îţi transformi visele în realitate...


SEXY STAR
Giulia Olar

vârstă: 16 ani
ochi: căprui
zodie: Balanţă
înălţime: 1,70 m
măsuri: 87-60-90
greutate: 52 kg
hobby: baschet, modeling

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Da
super hot ...da poze mai Sexyyy??
Postat 16 Aprilie 2010, 20:59 de T0T3O
.....
Extrem De Frumoasa .
Postat 12 Aprilie 2010, 21:16 de Anonim
...
cei care d.ati note mici .. sa ma . :))
Postat 12 Aprilie 2010, 20:39 de Anonim
buna
Hei imi dai si mie iddiul tau de mess?
Postat 28 Martie 2010, 16:08 de Andrei
wow
super hott,nu stiam ca in Alesd sunt fete asa sexy,ai un fund de nota 11*
Postat 20 Martie 2010, 08:52 de Catalinn
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON