URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 18 OCTOMBRIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Evident că la noua centrală nu mai putem trece de pe gaz pe cărbune pentru că nu s-a inventat încă motorul acela de avion care să funcţioneze pe bază de lignit. Dar, la ce preţuri au ajuns gazele, trebuie să ne gândim la strămoşeştile metode, când prin Bărăgan se făcea foc cu bălegar şi pe la noi, unde mai sunt păduri, cu vreascuri furate din codru şi ca-n codru.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Aşa suna refrenul "necredincioşilor", contestatari ai existenţei / gravităţii pandemiei, şi al antivacciniştilor Covid anul trecut, când spitalele tratau predilect oameni infectaţi, iar autorităţile impuneau reguli care să evite răspândirea virusului. Dar cine să accepte "botniţa", neîmbulzeala, igiena? Răspunsul era la îndemână, trebuia doar spus şi ascultat...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre înființarea companiei Air Oradea, de către Consiliul Local și cel Județean, cu intenția declarată de a efectua 3 zboruri zilnice către București și zboruri săptămânale către 4 destinații europene?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
De o bună bucată de vreme, spaţiul public este invadat de ştirile referitoare la falimentul companiei de asigurări City Insurance, cel mai mare asigurător RCA local, care, conform informaţiilor din presă, ar deţine aproximativ 45% din piaţa poliţelor de răspundere civilă auto comercializate în România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
O altă formă de tulburare anxioasă este tulburarea anxioasă generalizată, care se deosebeşte de panică (unde simptomele apar brusc) prin faptul că bolnavii prezintă o anxietate difuză şi persistentă, fără fobii, atacuri de panică sau tulburare obsesiv-compulsivă.
24 Noiembrie 2009, 17:12

Mircea Matei: "Ne-am săturat să dăm explicaţii cum are unul flatulaţii-n PSD"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Nu există nicio poziţie oficială a PDL Bihor, ne-am săturat să dăm explicaţii cum are unul flatulaţii în PSD", a declarat marţi după amiază pentru eBihoreanul.ro secretarul general al PDL Bihor, Mircea Matei, după ce marţi dimineaţă, în cutiile poştale din Oradea au fost găsite materiale electorale sub forma unei scrisori semnate de "Marean Vanghelie, peşedintele PSD Bucureşti".

În aceste material, fotografia candidatului PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, apare deasupra menţiunii "garantat Vanghelie".

"Nu comentez. M-am săturat să tot comentez. Dacă ei nu ştiu că eu am primit acest fluturaş acum o săptămână şi s-au trezit abia acum...", a mai spus Matei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2646 RON
  • 1 EUR = 4.9484 RON
  • 1 HUF = 0.0138 RON