URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 15 APRILIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oraşul este asaltat de constructori. Până de curând, ne uitam cu invidie la Cluj, unde dezvoltatorul te ducea în câmp, îţi arăta unde va fi locuinţa ta, după care trebuia să scoţi banii. Acum şi în Oradea se cumpără locuinţe cu mult înainte de a fi finalizate, în multe cazuri chiar când demarează lucrările...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu, titlul nu e o glumă! Dacă Sandu Lungu, carismaticul luptător care a pus Bihorul pe hartă cu pumnul său necruţător şi dimensiunile sale respectabile, s-a pus în fruntea unei "armate" de protestatari cu care a bătut străzile Oradiei, dacă a pus mâna pe megafon pentru a se adresa mulţimii, asemenea unui lider politic, nu e de glumă...
Zic şi eu
Adrian Cris
Anul trecut pe vremea asta, când străzile erau pustii şi cămările pline cu drojdie cât pentru două vieţi, prin oraşele noastre apăreau panouri ale căror mesaje nu le-am crezut nicio clipă, gen "Totul va fi bine" ori "Mulţumim, doamna doctor".
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Era o duminică liniştită, leneveam în pat în jurul prânzului, după o noapte pierdută, şi mă amuzam urmărind Cartoon Network. La un moment dat, pe ecran au început să curgă nişte cuvinte repetitive pe o bandă animată: "Comutaţi pe un canal de ştiri pentru o informaţie importantă!".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre protestele anti-măști și anti-restricții organizate în Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial, nicio persoană nu va putea fi încarcerată până la motivarea hotărârii definitive de condamnare, indiferent dacă vorbim de o decizie în ultim grad de jurisdicţie sau de o sentinţă de primă instanţă neatacată. Ca atare, în viitorul imediat apropiat, nicio sentinţă penală nu va putea fi pronunţată înainte de a fi motivată...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Este mai uşor de depistat un cancer de col decât de tratat. Colul uterin este uşor de investigat, astfel încât examenul ginecologic anual oferă posibilitatea diagnosticului leziunilor precursoare şi tratamentul lor adecvat. De aceea se recomandă examenul citologic Papanicolau pentru femeile asimptomatice cu vârsta peste 20 de ani şi pentru cele sub 20 de ani sexual active (se fac 2 teste consecutive anual, apoi cel puţin un test la fiecare 3 ani, până la vârsta de 65 ani).
08 Ianuarie 2011, 15:16

Ministrul de Externe vine la Oradea ca să vorbească despre... creştinism

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel mai contestat ministru din Guvernul Boc, după ce România a ratat aderarea la Spaţiul Schengen din luna martie, Teodor Baconschi, va sosi la Oradea săptămâna următoare, pentru a vorbi despre religie. "Ministrul de externe va fi în Oradea joi, unde va susţine două conferinţe, la Universitatea AGORA şi la Universitatea baptistă Emanuel. El va vorbi pe tema democraţiei şi a creştinismului. Mai multe detalii vă va da chiar dumnealui, la conferinţa de presă", a declarat pentru BIHOREANUL deputatul Ştefan Seremi, preşedintele PDL Bihor.

În vârstă de 48 de ani, Teodor Baconschi a studiat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde a obţinut diploma de licenţă în anul 1985, el lucrând, în perioada 1986-1989, ca redactor la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

Potrivit Wikipedia, imediat după Revoluţia din 1989, în timpul retragerii patriarhului Teoctist la Sinaia, a întemeiat la Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături de câţiva colegi de la Institutul de Misiune al BOR, la care au aderat mai mulţi preoţi. După eşuarea încercării de înlăturare a patriarhului Teoctist, Baconschi a devenit încă din 1990 consilier la Ministerul Culturii.

În acelaşi an a obţinut o bursă de studii pentru doctorat din partea guvernului francez, studiind la Universitatea din Paris între anii 1990-1994, timp în care a obţinut diploma de studii aprofundate (DEA) în anul 1991 şi apoi doctoratul în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor, cu calificativul "magna cum laude" în anul 1994 (avându-l ca îndrumător pe profesorul Michel Meslin).

Teodor Baconschi a fost numit ministru al Afacerilor Externe în decembrie 2009, dată la care ocupa funcţia de ambasador al României la Paris. Anterior, el a fost, printre altele, consilier prezidenţial, dar şi ambasador al României la Vatican.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
acasa
Eu cred ca ar fi mai bine ca individul acesta sa stea la el in jacuzzi. Pui de comunist-stalinist, teologul asta plezirist este un terorist ideologic si politic. Un portocaliu jegos, lingusitor al numitei udrea elena.
Postat 09 Ianuarie 2011, 22:51 de Mircea Matei
Intrebare apolitica.
De ce este ocolita Universitatea din Oradea?
Postat 09 Ianuarie 2011, 14:40 de safe
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.118 RON
  • 1 EUR = 4.9226 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON