Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat luni seara lista ajutoarelor speciale care se vor acorda, în 2023, pentru diferite categorii de persoane vulnerabile din România. Ministrul Marcel Boloș a transmis că „vor fi români care se află într-un grad extrem de excluziune socială care vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate”.
Printre altele, se vor oferi bani pentru plata facturilor la energie, bani pentru alimente și mese calde, rechizite și îmbrăcăminte, bani pentru trusouri pentru nou-născuți.
2 milioane de români nu își permit o viață decentă
Conform MIPE, măsurile sunt menite să contracareze „scăderea generală a standardului de viață” și să ducă la scăderea „ratei riscului de sărăcie și excluziune”.
„Datele o spun clar. Încă ne confruntăm cu o formă dominantă de sărăcie care poate conduce la precaritate alimentară, în anumite situații. Aceste lucruri fac ca peste două milioane de cetățeni să nu îşi poată permite un standard de viaţă decent pentru anul 2023. Tocmai de aceea, la nivelul Guvernului am gândit un pachet măsuri care sunt integrate și complementare, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervențiilor. Așadar, vor fi români care se află într-un grad extrem de excluziune socială care vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate, pe baza diferitelor forme de sprijin care se vor acorda”, a precizat ministrul Marcel Boloș.
Șase noi tranșe de 250 de lei
În comunicat sunt enumerate tipurile de ajutoare care vor fi alocate în 2023, ca parte din Programele Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 și Educație și Ocupare 2021–2027, precum și cine va putea beneficia de acestea.
Astfel, MIPE precizează că aproximativ 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, vor primi pe parcursul anului 2023 șase tranșe a câte 250 de lei, o dată la două luni, sub formă de vouchere sociale care vor putea fi folosite pentru alimente și mese calde.
Vor primi vouchere sociale pentru alimente și mese calde:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
1.400 de lei pentru facturile la energie
Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea prețurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:
700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.
Vor beneficia de măsură:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.
Vouchere pentru preșcolarii și elevii vulnerabili
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va continua să ofere ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite, după ce, în anul școlar 2022–2023 au beneficiat 405.000 preșcolari și elevi, față de 245.000 beneficiari în anul școlar precedent.
Vor beneficia de sprijinul în valoare de 500 de lei:
- Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
- Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).
- Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.
Vouchere pentru repararea locuinței și pentru electrocasnice
MIPE efectuează demersurile pentru a implementa o măsură care să finanțeze acordarea de vouchere de reziliență pentru sprijinirea populației vulnerabile prin îmbunătățirea condițiilor de locuire prin investiții în servicii comunitare care să includă posibilitatea sprijinirii în activitățile casnice/cotidiene, precum și a unor servicii pentru reparația locuințelor.
Astfel, românii vulnerabili vor putea beneficia de sprijin pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi precum mașina de spălat, frigider sau aragaz.
O nouă tranșă de pachete alimentare de 24 kg, cu produse românești
În primăvara acestui an, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va începe distribuția celei de‑a VI‑a tranșe de pachete cu alimente în cadrul proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”, finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. Pachetele vor ajunge la 1.188.852 beneficiari.
Pachetele conțin 12 alimente de bază (38 de unități) și provin de la producători din România:
- făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
- mălai (4 pungi de 1 kg);
- paste făinoase (2 pungi de 400 g);
- ulei (4 sticle de 1 l);
- zahăr (2 pungi de 1 kg);
- orez (4 pungi de 1 kg);
- conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
- conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
- conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
- borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
- gem de fructe (1 borcan de 360 g);
- gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).
Echipamente speciale pentru persoanele cu dizabilități
PIDS 2021–2027 va avea în vedere și susținerea unor măsuri destinate oferirii de suport pentru încadrarea în muncă dar și pentru cei care necesită sprijin în vederea exercitării capacității de exercitiu legale.
Tehnologiile asistive (rampe electrice, softuri de citire pentru nevăzători etc.) pentru persoane cu dizabilități au un preț ridicat ce nu poate fi acoperit de majoritatea celor care au nevoie de un asemenea dispozitiv. În perioada 2014–2020 astfel de dispozitive au fost finanțate prin Programul Operațional Capital Uman, dar doar pentru o parte dintre persoanele cu vârsta între 18 și 64 de ani.
Peste 7.000 persoane cu dizabilităţi, cu vârsta între 18 şi 65 ani au primit vouchere în cuantum de până la 5.000 euro pentru a‑și procura echipamente care să le îmbunătățească viața și să le dea, totodată, șansa la o activitate remunerată: cititoare pentru nevăzători, fotolii rulante, proteze audio, elevatoare, diverse instrumente ajutătoare pentru scriere sau desen dar și instrumente manipulatoare robotizate, printre altele.
POIDS 2021–2027 va continua această măsură, să acopere și nevoile minorilor și ale vârstnicilor cu dizabilități în această privință.
Trusouri pentru nou-născuți
Mamele și copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic. Ajutoarele vor fi acordate în limita a 12 milioane euro, sumă alocată prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.
Vor beneficia de acest sprijin, conform ordonanței de urgență adoptată astăzi:
- mamele cărora le‑a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat;
- mamele care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
- mamele cu dizabilități;
- mamele aflate temporar în situații critice de viață – victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale;
- mame și care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;
- mamele minore;
- mamele – cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.
MIPE precizează în final că listele cu persoanele care vor beneficia de aceste ajutoare vor fi întocmite de autoritățile administrației publice locale, prin Serviciile Publice de Asistență Socială, centralizate de către prefecturi, transmise Ministerului Afacerilor Interne și, ulterior, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, coordonatorul la nivel național al acestui program.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.