URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 04 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
19 Octombrie 2021, 18:47

Microbuz românesc, implicat într-un carambol pe M1, în Ungaria. 5 persoane au murit (FOTO)

Microbuz românesc, implicat într-un carambol pe M1, în Ungaria. 5 persoane au murit (FOTO) (foto: Gábor Nagy / kisalfold.hu)
Microbuz românesc, implicat într-un carambol pe M1, în Ungaria. 5 persoane au murit (FOTO) (foto: Gábor Nagy / kisalfold.hu)
Microbuz românesc, implicat într-un carambol pe M1, în Ungaria. 5 persoane au murit (FOTO) (foto: Gábor Nagy / kisalfold.hu)
Microbuz românesc, implicat într-un carambol pe M1, în Ungaria. 5 persoane au murit (FOTO) (foto: Gábor Nagy / kisalfold.hu)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cinci persoane au decedat, marţi, în urma unui grav accident petrecut pe autostrada M1, în direcţia Győr, lângă localitatea Bábolna, informează agenţia maghiară de presă MTI. În accident au fost implicate patru autovehicule, iar 5 persoane au murit.

Pe site-ul poliţiei maghiare, police.hu, a fost publicat anunţul că patru vehicule s-au lovit la kilometrul 94 al autostrăzii M1, iar circulaţia în acea zonă a fost complet blocată.

Purtătorul de cuvânt al direcţiei judeţene pentru situaţii de urgenţă din Komárom-Esztergom, Mihály Sebestyén Varga, a declarat pentru MTI că un microbuz cu numere de România a lovit din spate un camion. În urma impactului, cinci persoane au rămas blocate în microbuz, iar un bărbat a fost propulsat din autovehicul.

Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom, într-unul dintre vehiculele implicate călătoreau 5 persoane, iar toate au decedat pe loc. Autorităţile maghiare nu au precizat, deocamdată, în care dintre vehicule circulau cele 5 persoane (două femei şi trei bărbaţi). 

De asemenea, un bărbat de circa 50 de ani care a suferit o leziune la cap a fost transportat la spitalul din Győr, starea lui fiind stabilă.

Pál Győrfi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Naţional de Ambulanţă, a declarat agenţiei MTI că au fost alertate ambulanţe şi un elicopter de ambulanţă pentru a interveni la locul accidentului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON