URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...
Zic şi eu
Adrian Cris
Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Alcoolismul este o problemă socială comună în general tuturor ţărilor şi care este generatoare de drame familiale şi costuri economice semnificative. Alcoolicul este un individ care are probleme în societate şi la locul de muncă din cauza consumului repetat de alcool. Negarea consumului de alcool este o caracteristică a acestora, doar anturajul putând confirma acest lucru.
15 August 2019, 10:01

Metallica #DăruieşteViaţă. Aflată în concert în România, trupa a donat 250.000 de euro pentru construirea primului spital de oncologie pediatrică și a cântat o piesă de la Iris (VIDEO)

Metallica #DăruieşteViaţă. Aflată în concert în România, trupa a donat 250.000 de euro pentru construirea primului spital de oncologie pediatrică și a cântat o piesă de la Iris (VIDEO) foto Facebook / Asociația Dăruiește Viața
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe lângă muzica de calitate, rockerii de la Metallica fac şi gesturi caritabile. Membrii legendarei trupe care a concertat, miercuri seară, la Bucureşti au donat 250.000 de euro, pentru construirea primului spital oncologic pentru copii din România, proiectul "Dăruieşte viaţa", coordonat de Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu şi susţinut inclusiv de echipa "România, te iubesc" de la ProTv.

"Metallica se alătură iniţiativei #NoiFacemUnSpital. Suntem cea mai mare comunitate implicată social din România", se arată pe pagina de Facebook a Asociaţiei Dăruieşte Viaţa.

Primul Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România va avea 9 niveluri, 6 etaje şi 12.000 mp, proiectul fiind finanţat exclusiv din donaţii de la persoane fizice şi companii.

"Suntem o comunitate uriaşă şi construim împreună un spital", au scris rockerii, potrivit Digi24.

Trupa Metallica a susţinut un nou concert la Bucureşti, miercuri, la Arena Naţională, în cadrul turneului "Worldwired" şi a inclus în show şi piesa "De vei pleca" a formaţiei Iris. Momentul a fost imortalizat de fani şi distribuit pe pagina oficială de Facebook a fostului solist al trupei Iris, Cristi Minculescu.

„“Piele de găină” e puțin spus! Metallica și un stadion întreg au cântat “De vei pleca”♥️ Vocea lui Cristi Minculescu ne-a pus acest cântec, pentru totdeauna, în suflete... Vă mulțumim din inimă! Video credit: Raluca Talasman”, arată mesajul postat pe pagina artistului.

Potrivit Digi24, Metallica s-a întors în faţa fanilor români în componenţa James Hetfield (voce), Lars Ulrich (tobe), Kirk Hammett (chitară) şi Robert Trujillo (bas) într-un recital deschis de trupele Ghost şi Bokassa. Este a patra prezenţă a trupei Metallica în România după spectacolele susţinute în 1999, pe stadionul Lia Manoliu, 2008, pe stadionul Cotroceni şi în 2010, la Romexpo, în cadrul Sonisphere.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Lasa ca la Oradea noi inchidem sectia de oncologie pediatrica! :))))
Oncologie pediatrica, adica fix sectia aia care o inchide Spitalul Municipal Oradea, asa-i? :))))
Postat 15 August 2019, 10:07 de BlackDot
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2813 RON
  • 1 EUR = 4.8319 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON