URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Martie 2020, 21:30

Medicii pot elibera reţete online şi pot acorda consultaţii prin telefon. Cardul de sănătate nu este obligatoriu pe perioada stării de urgenţă

Medicii pot elibera reţete online şi pot acorda consultaţii prin telefon. Cardul de sănătate nu este obligatoriu pe perioada stării de urgenţă foto: www.shutterstock.com

Măsuri importante, luate de Guvern în şedinţa de luni, valabile pentru perioada stării de urgenţă. Medicii de familie le vor putea trimite pacienţilor reţetele pe mail sau prin alte mijloace electronice şi îi vor putea consulta prin telefon sau online, iar pacienţii vor putea merge cu reţetele la farmacie, fără să mai stea la cozi la cabinetul medicului. De asemenea, obligativitatea utilizării cardului naţional de sănătate se suspendă pe această perioadă, anunţă HotNews.ro.

Potrivit sursei citate, măsura era cerută insistent de medici de cel puţin 3 săptămâni şi "este vitală pentru bolnavii cronici", ca de pildă cei care suferă de cancer, diabet, boli cardiovasculare, boli rare etc. şi care sunt cei mai expuşi la a dezvolta forme grave ale bolii în cazul infecţiei cu coronavirus şi la deces.

De asemenea, a fost aprobată prelungirea termenelor de aplicare a actelor normative referitoare la pachetele de servicii şi la Contractul-cadru, precum şi la programele naţionale de sănătate, pe toată perioada stării de urgenţă.

Folosirea cardului de sănătate nu mai este obligatorie în perioada stării de urgenţă, a anunţat, luni, Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului.

"În această perioadă nu va fi necesară folosirea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Practic, serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, materialele sanitare, medicamentele şi dispozitivele medicale pot fi acordate şi validate fără semnarea cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate. Obligaţiile prevăzute în acest sens pentru medicii de familie sunt modificate, în sensul în care nu mai este obligatorie transmiterea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate, în termen de trei zile de la data acordării acestora, respectiv a eliberării serviciilor medicale şi dispozitivelor medicale", a precizat Dancă.

Conform HG, pe perioada stării de urgenţă, medicii de familie şi medicii de specialitate din ambulatoriul clinic pot acorda consultaţii la distanţă, prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea într-un număr maxim de 8 consultaţii/oră.

Medicul de familie poate emite prescripţie medicală, în continuare, pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului – scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere – şi pentru medicamentele care până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri erau prescrise de către medicii specialişti.

Pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot elibera prescripţie medicală fără a mai fi necesară o noua reevaluare a medicului specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale iniţiale.

Între altele, se prelungeşte cu 90 de zile termenul de valabilitate a biletelor de trimitere pentru specialităţi clinice şi a biletelor de trimitere pentru specialităţi paraclinice, a recomandării medicale pentru dispozitive medicale şi a deciziei de aprobare pentru efectuarea investigaţiei PET-CT.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Nu ai nevoie de imprimanta
...daca vrei sa semnezi un document pe care sa-l prezinti pe telefon. Editezi declaratia pe calculator, o salvezi in format .pdf si o deschizi apoi cu Acrobat Reader. In dreapta sus ai un buton pt. adaugarea unei semnaturi (simbolizat de o penita). Ai 3 optiuni. Una ar fi sa tastezi numele, iar Acrobat il transforma automat in scris de mana. Poti sa alegi sa desenezi semnatura cu cu mouse-ul sau, a treia varianta, sa o importi dintr-o fotografie (semnezi cu pixul pe o coala alba si faci o poza). Acrobat stie sa extraga numai semnatura, pe care o asezi cu mouse-ul la locul ei. Dupa ce salvezi documentul, el va aparea exact ca si cand l-ai fi semnat pe hartie si scanat dupa aceea. Copiezi documentul .pdf astfel semnat in telefon si-l poti arata Politiei la nevoie. Fara imprimanta.
Postat 01 Aprilie 2020, 22:49 de Musti
Guvern de bufoni și/sau măscărici ...
... care permite medicilor de familie să emită rețete online, dar care nu știe că trebuie extinsă prevederea și la farmacii, odată cu asta !?! Mare-i distanța de la cap la gură și apoi la mână, pentru liberalii ăștia de acum !?! Atât de bătuți în cap au ajuns "milițienii" lui Velea încât, pentru ei, cuvântul "prealabil" ce se referă la data completării declarației pe proprie răspundere ... înseamnă "în momentul premergător" ieșirii din casă, nicidecum cu o zi înainte când îți planifici eventuala deplasare !?! Cu alte cuvinte, tembelismul a ajuns în "România Normală" până acolo încât, dacă traversezi strada ca să-ți cumperi în fiecare zi o pâine, un lapte sau mai știu eu ce ... zilnic trebuie să-ți completezi câte o declarație de acest fel !?! Culmea e că e valabilă doar semnătura olografă ... așa că, oricum trebuie printată coala și abia apoi scanată, dacă vrei să o prezinți de pe smartphone !?! Cu coronavirusul ăsta n-am știut că trebuie să-mi cumpăr și acasă o imprimantă, cartușe ori toner și un pachet de hârtie de 500 coli măcar !?! "Guvernul meu" este, în mod cert, sortit unui eșec fără precedent în istoria postdecembristă a României ... visul oricărui pamfletar și/sau caricaturist !?!
Postat 31 Martie 2020, 08:18 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON