URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Iunie 2011, 12:30

Medicii de familie renunţă la protest şi vor elibera din nou reţete compensate şi trimiteri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Liderii celor două organizaţii ale medicilor de familie au anunţat că au renunţat la protest, chiar dacă nu au obţinut banii de care aveau nevoie pentru ca niciun cabinet să nu aibă de suferit.

Reprezentanţii acestora l-au informat pe ministrul Sănătăţii că le recomandă doctorilor să depună dosarele pentru semnarea contractelor şi că de marţi se vor elibera reţete pentru medicamentele compensate şi gratuite şi trimiteri. "Reprezentanţii Patronatului Naţional al Medicilor de Familie şi cei ai Asociaţiei Medicilor de familie l-au informat vineri dimineaţă pe ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, că recomandă medicilor de familie să depună dosarele în vederea semnării contractelor", se arată într-un comunciat al Ministerului Sănătăţii.

Astfel, începând de marţi, toţi medicii de familie vor elibera reţete pentru medicamentele compensate şi gratuite şi vor semna trimiteri către cabinetele medicilor de specialitate.

"Salut decizia medicilor de familie şi le mulţumesc pentru dialogul pe care l-am purtat în aceste săptămâni şi pentru faptul că au ales să se gândească în primul rând la pacienţii lor, aşa cum le-am solicitat în toate întâlnirile noastre. Sunt conştient că asistenţa medicală primară reprezintă un capitol important în sistemul de sănătate şi vom sprijini mai mult acest sector", a declarat Cseke, citat în comunicat.

Medicii de familie au încheiat, vineri dimineaţă, un contract care prevede ca bolnavii cronici pot fi consultaţi la medicul de familie de câte ori are nevoie pacientul.

De asemenea, pentru informatizarea cabinetelor se va semna un contract separat. Liderii celor două organizaţii recomandă medicilor să meargă să depună mapele de contractare, după care să încheie contractele cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
pai, ori suntem in UE, ori suntem in CSI
DE CE IN UE MEDICINA DE FAMILIE PRIMESTE 15% DIN BUGETUL SANATATII, IAR IN ROMANIA ABIA SE ALOCA 6-7%?
Postat 12 Iunie 2011, 19:50 de Dr Felix
POFTIM!
sistem ORDINAR, merge darcul la voi, directia MORGA e mai sanatos, atat importanta isi dau dar ei de fapt traiesc din ce? FIRMITURI lasate de altii:))) offff
Postat 11 Iunie 2011, 09:09 de anca
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON