La inițiativa poetului orădean Gheorghe Vidican, Universitatea din Oradea va găzdui vineri, 9 iunie, un maraton cultural intitulat „Babilon literar”.
Poeți din România, Ungaria, Polonia și Germania vor recita din propriile creații.
„Evenimentul literar începe la ora 17:00 și este organizat de poetul orădean Gheorghe Vidican, în colaborare cu Asociația Scriitorilor din capitala Ungariei. Maratonul poeților se desfășoară între 6 și 15 iunie, în orașele: Budapesta, Oradea și Veszprém.
Pentru etapa orădeană a maratonului cultural, Gheorghe Vidican promite celor prezenți un „medalion poetic internațional și o inedită lansare de cărți”. Vor recita din creația lor poeții: Peter Gehrisch, Traian Pop Traian din Germania, Ian Rychner – Polonia, Győrgy Mandics, Serghei Pantsirev – Ungaria și, desigur, Gheorghe Vidican – România”, se arată într-un comunicat al Universității.
Maratonul poetic va avea loc în sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea, iar Alexandrina și Florian Chelu–Madeva, Raul Silaghi și conf. univ. dr. Carmen Vasile vor întregi atmosfera evenimentului cu scurte momente muzicale.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.